UTIL // BĂUTURI sunt recomandate în perioada caniculară
1198
cunoastealumea.ro Medicii recomandă ca în zilele caniculare să se evite expunerea prelungită la soare între orele 10.00 şi 17.00, să se bea apă cât mai des, să fie consumate fructe şi legume și să se evite consumul de alcoolul, cafea şi sucuri răcoritoare carbogazoase.
Cu toate acestea există și băuturi ideale pentru această perioadă toridă.
În zilele foarte fierbinți, când se transpiră mult, se recomandă apa minerală pentru a reface stocul de minerale care se pierde prin transpirație. Un pahar de apă minerală la momentul potrivit reface forțele imediat, înviorează și fortifică organismul, scrie cunoastelumea.ro.
Totodată, un ceai de mentă, cald, îndulcit cu un vârf de linguriță de miere și aromat cu câteva picături de zeamă de lămâie răcorește și energizează.
O altă băutură energizantă naturală, este limonada. Se obține cel mai simplu: storcând zeama unei lămâi într-un litru de apă. Poate fi baută ca atare, dar și îndulcită cu puțină miere și parfumată cu frunze proaspete de mentă, rupte mărunt.
Setea se poate astâmpăra și cu fructe ori suc de fructe de sezon. Sugestia este de a stoarce o portocală, un grepfrut și o jumătate de lămâie. Se adaugă o linguriță de miere, se amestecă bine și se bea din acest amestec pe parcursul a 15-20 de minute.
Mult râvnita bere rece în zilele toride de vară, este recomandată cu discreție. O sticlă sau o halbă ar fi de ajuns!
Nu este recomandată apa de la gheață, pentru că aparent răcorește, dar obligă mecanismele de termoreglare ale organismului la un efort suplimentar.
Un măr rece, de la frigider, taie setea, răcorește și amâna foamea. Pepenele galben și piersicile, răcoresc și potolesc setea datorită apei pe care o au din abundența, în compoziție.
Un pahar de lapte rece este recomandat seara la culcare. Ba chiar și câteva minute de stat cu picioarele în apă rece. Organismul se răcorește și se poate instala odihna mai ușor.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
11.08.2026
08:20
11.08.2026
06:33
11.08.2026
06:22
11.08.2026
06:00
11.08.2026
05:20
11.08.2026
02:39
11.08.2026
01:17
11.08.2026
01:07
11.08.2026
00:58
10.08.2026
23:45
10.08.2026
23:38
10.08.2026
23:02
10.08.2026
22:15
10.08.2026
21:50
10.08.2026
21:23
10.08.2026
21:17
10.08.2026
19:57
10.08.2026
19:48
10.08.2026
19:45
10.08.2026
19:36
10.08.2026
18:56
10.08.2026
18:32
10.08.2026
17:49
10.08.2026
17:16
10.08.2026
16:14
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
















