Stiri
voceabasarabiei.net
Uniunea Jurnaliştilor din R. Moldova (UJM) a anunțat că demarează o campanie de strângere a semnăturilor pentru un demers colectiv adresat autorităților prin care se va solicita retrocedarea Casei Presei către comunitatea jurnalistică.
Potrivit lui Valeriu Saharneanu, președintele Uniunii Jurnaliștilor din R. Moldova care este și deputat liberal reformator, ideea retrocedării Casei Presei a fost susținută atât de fostul prim-ministru Vlad Filat, cât şi de actualul premier Iurie Leancă.
„Așa cum statul nu poate exista fără o activitate economică şi un buget, la fel şi Uniunea Jurnaliştilor nu poate să existe fără surse de întreţinere şi dezvoltare”, a declarat astăzi într-o conferință de presă Valeriu Saharneanu.
„Acţiunea noastră are o conotaţie mai generală. Noi urmărim să creăm un precedent”, a declarat și preşedintele interimar al UJM, analistul politic Petru Bogatu, menţionând faptul că demersul iniţiat este o tentativă de a pune capăt nedreptăţii care le-a fost făcută anterior jurnaliştilor şi de a le reda Casa Presei în folosinţă.
Menţionăm că, din anul 1997 şi până în prezent, Complexul „Casa Presei” este administrat cu titlu de „spaţiu de dat în chirie” de către Guvernul Republicii Moldova printr-o structură subordonată Cancelariei de Stat. Inga Frecăuțanu
Uniunea Jurnaliştilor din R. Moldova vrea retrocedarea Casei Presei
Social
16.07.2013
14:05
1035

Stiri relevante
22.07.2025
21:08
418
Aur pentru Moldova la Festivalul Olimpic al Tineretului European 2025: Climentii Ursu strălucește la proba de tir
22.07.2025
20:54
521
Vremea se răcorește ușor în Republica Moldova, 23 iulie 2025
22.07.2025
15:02
515
Ministerul Educației investește peste 92 de milioane de lei pentru modernizarea cantinelor școlare din Chișinău
22.07.2025
14:57
461
Republica Moldova debutează la Jocurile Europene Paralimpice de Tineret: Patru judocani tineri pregătiți pentru competiție
21.07.2025
21:07
707
Schimbări ale vremii în 22.07.2025: Creșteri de temperatură și ploi locale
21.07.2025
17:50
786
Poliția Națională dezvăluie rezultate și planuri pentru viitor: provocările și soluțiile primei jumătăți de an
21.07.2025
15:55
728
Titlu propus: Ministerul Educației lansează admiterea în învățământul profesional tehnic cu peste 12.000 de locuri gratuite disponibile
21.07.2025
15:04
612
Guvernul aprobă sprijin de 1.000 de lei pentru pregătirea școlară a elevilor din clasele I–IX
21.07.2025
11:04
555
Cod Galben de Caniculă pe 21 iulie 2025
21.07.2025
10:05
723
Rezultatele preliminare ale sesiunii suplimentare la examenele naționale de gimnaziu: aproape 30% dintre elevi au promovat
20.07.2025
19:03
813
Prognoza meteo pentru Moldova: 21-27 Iulie 2025

Top stiri
23.07.2025
02:21
274
Avion de vânătoare Mirage 2000, pierdut de armata ucraineană din cauza unei defecțiuni tehnice
23.07.2025
01:35
357
Indignare în Ucraina: Zelenski adoptă legea ce subordonează agențiile anticorupție, declanșând proteste masive în Kiev și alte orașe
22.07.2025
22:25
385
Reforma justiției în Moldova: progrese importante, dar cu restanțe îngrijorătoare și instabilitate în instituțiile-cheie
22.07.2025
21:57
504
Final de campanie pentru „Moldova poate”: Mesajele guvernamentale interzise în perioada electorală
22.07.2025
21:13
401
Patch-ul Microsoft pentru SharePoint dă greș, deschizând calea unui val de atacuri cibernetice globale
22.07.2025
21:08
398
Aur pentru Moldova la Festivalul Olimpic al Tineretului European 2025: Climentii Ursu strălucește la proba de tir
22.07.2025
20:54
507
Vremea se răcorește ușor în Republica Moldova, 23 iulie 2025
22.07.2025
20:09
652
Percheziții la Baza: Rețineri și acuzații de abuz în serviciu împotriva redactorului-șef Gleb Trifonov
22.07.2025
17:59
530
Parlamentul Ucrainei îngrijorează UE prin limitarea autonomiei agențiilor anticorupție după o serie de percheziții SBU
22.07.2025
17:53
509
Kremlinul atenuează așteptările pentru negocierile de pace cu Ucraina: Nicio schimbare spectaculoasă în viitorul apropiat!
22.07.2025
17:36
600
Partidele pro-ruse din Moldova își unesc forțele într-un bloc electoral pentru alegerile din septembrie
22.07.2025
16:11
668
Blocul electoral pro-Kremlin: Igor Grosu avertizează asupra pericolului pentru viitorul Republicii Moldova
22.07.2025
15:29
503
Igor Grosu discută cu Oana Țoiu despre colaborarea esențială cu România și viitorul european al Moldovei
22.07.2025
15:21
555
Lucrările la linia electrică Vulcănești–Chișinău ating pragul de 76% și continuă să avanseze
22.07.2025
15:06
692
Fostul lider democrat Plahotniuc și Constantin Țuțu, reținuți în Grecia
22.07.2025
15:02
506
Ministerul Educației investește peste 92 de milioane de lei pentru modernizarea cantinelor școlare din Chișinău
22.07.2025
14:59
520
Dorin Recean la Nisporeni: Investiții majore pentru un viitor european al Republicii Moldova
22.07.2025
14:57
452
Republica Moldova debutează la Jocurile Europene Paralimpice de Tineret: Patru judocani tineri pregătiți pentru competiție
22.07.2025
13:19
716
Stânga politică se unește pentru a înfrunta guvernarea: Partidul Socialiștilor, Comuniștilor, Inima Moldovei și Viitorul Moldovei formează un bloc electoral
22.07.2025
13:10
539
Maia Sandu și Oana-Silvia Țoiu discută îmbunătățirea infrastructurii și securității informaționale la Chișinău
22.07.2025
12:48
949
Amenințări electorale: Victoria Furtună își extinde influența cu sprijinul extremiștilor pro-ruși și a interlopului "Bulgaru" în sudul Moldovei
22.07.2025
12:36
492
Întrevederea dintre Maia Sandu și Ministra Oana-Silvia Țoiu: Cooperare intensificată pentru proiectele bilaterale și securitate regională
22.07.2025
11:55
489
Vicepremierul pentru Reintegrare, Roman Roșca, depune miercuri jurământul de învestire la Președinție în prezența oficialilor de rang înalt
22.07.2025
11:35
508
România și R. Moldova: Parteneriat Strategic și Sprijin pentru Integrarea Europeană
22.07.2025
11:10
510
Mihai Popșoi explică de ce R. Moldova vrea aderarea la UE alături de Ucraina: "Pentru stabilitate și prosperitate în regiune"

Actualitate
Parteneri
Actualitate

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri