Stiri

Complex industrial modern, construit la Băcioi: Statul investește 31,4 milioane de lei

Actualitate 29.05.2025 18:57 Vizualizări2552
Complex industrial modern, construit la Băcioi: Statul investește 31,4 milioane de lei

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării anunță semnarea unui nou acord de ajutor de stat pentru investiții strategice, destinat companiei „UNITECH ENGINEERING SOLUTIONS” S.R.L., pentru construcția unui complex industrial modern în comuna Băcioi, suburbie a municipiului Chișinău. Valoarea totală a proiectului investițional este de aproximativ 63 de milioane de lei, iar contribuția statului ajunge la 31,4 milioane de lei sau 50% din valoarea totală a investiției.

Din această contribuție, 7,8 milioane de lei vor fi acordați sub formă de grant, iar 23,5 milioane lei sub formă de scutiri fiscale. Compania, fondată în 2003 și reorganizată în 2015, este cunoscută pentru producția de echipamente din inox dedicate industriei vinicole și alimentare. Prin standarde înalte de calitate, inovație și adaptabilitate, UNITECH și-a întărit poziția pe piața națională și urmărește să crească exporturile la nivel global.

Noul complex industrial, cu o suprafață de aproximativ 13 mii de metri pătrați, va permite companiei să își extindă capacitatea de producție, să diversifice gama de produse și să integreze soluții inginerești moderne și sustenabile.

Proiectul include implementarea unor tehnologii de eficiență energetică și producție ecologică, și obținerea certificărilor internaționale pentru noile linii de produse.

„Continuăm să susținem investițiile care accelerează industrializarea Moldovei, reduc dependența de importuri și creează oportunități de export. UNITECH este un exemplu de succes pentru cum o companie locală poate genera impact regional și internațional. Mecanismul de ajutor de stat ne ajută să transformăm idei ambițioase în infrastructură concretă și locuri de muncă stabile și bine plătite”, a declarat Doina Nistor, viceprim-ministra și ministra Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Noul complex se va construi între mai 2025 și decembrie 2026 și va crea minimum 20 de locuri de muncă, contribuind cu până la 5 milioane de lei anual la bugetul de stat prin taxe și impozite. Se preconizează că cifra de afaceri a companiei va depăși 10 milioane de euro/an după finalizarea proiectului.

„Pentru noi, această investiție este un pas spre viitor. Vom avea capacitatea de a răspunde unei cereri tot mai mari pentru echipamente moderne și de calitate. Suntem mândri să contribuim la dezvoltarea industriei alimentare și vinicole din Republica Moldova și să devenim un furnizor de încredere pe piețele internaționale”, a declarat Ion Sîrbuleț, fondatorul și directorul general al companiei.

Acordul semnat face parte din mecanismul de ajutor de stat instituit prin HG nr. 875/2024. Acest mecanism prevede acordarea de sprijin financiar companiilor ce investesc în industrii strategice. Formula actuală oferă 25% din valoarea eligibilă sub formă de grant și 75% sub formă de scutiri de impozit pe venit. Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării își propune să susțină în următorii trei ani cel puțin 150 de proiecte de investiții prin această schemă, cu un buget total planificat de 2 miliarde de lei.

Stiri relevante
Horoscopul zilei 23.08.2026 23.08.2026 13:00 631 Horoscopul zilei 23.08.2026
Top stiri
Horoscopul zilei 23.08.2026 23.08.2026 13:00 622 Horoscopul zilei 23.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.99 1 USD 17.09 1 RON 3.81 1 RUB 0.21 1 UAH 0.38
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri