„Partidul ȘOR”: Deputații europeni au apreciat înalt vizita lui Ilan Şor la Strasbourg
2969
Mai mulți deputați din Parlamentul European și-au exprimat sprijinul faţă de Ilan Şor după vizita acestuia la Strasbourg, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii.
Potrivit sursei citate, europarlamentara, reprezentanta Austriei, Barbara Kappel, a apreciat înalt vizita liderului „Partidului ŞOR” la Strasbourg. „În ultima săptămână plenară am avut ocazia să-l întâmpinăm pe domnul Ilan Şor din Moldova, primarul de Orhei și președintele „Partidului ŞOR”.”, a scris Barbara Kappel pe pagina ei din rețelele sociale.
Ea a subliniat în mod special că Ilan Şor a fost invitat de deputați din diferite grupuri politice și state membre ale UE să-și „prezinte poziția și planurile pentru viitorul partidului său”.
Barbara Kappel și-a exprimat fără echivoc față de Ilan Şor și activitățile sale, proiectul politic, inclusiv planurile sale, se arată în comunicatul de presă al partidului. „Dorința exprimată de el (Ilan ŞOR) în modelarea viitorului R. Moldova și, astfel, în abordarea comunității europene, este foarte binevenită”, a scris deputatul austriac. De asemenea, dumneaei i-a urat sincer succesele lui Ilan ŞOR.
Europarlamentarul italian, Aldo Patriciello, reprezentant al Partidului Popular European, cel mai influent grup politic din Parlamentului European, de asemenea, a publicat în reţelele sociale un raport scurt şi emoţional cu privire la întâlnirea cu Şor, informează sursa citată. „Întâlniri programate dimineața în Parlamentul European. Sincere mulțumiri lui Ilan Şor, primarului de Orhei, președinte al „Partidului ŞOR””, a scris europarlamentarul în dreptul fotografiei cu primarul de Orhei. Un alt membru al PE, deputatul italian Alberto Cirio a pubilcat pe pagina sa o fotografie a micului dejun de lucru cu comisarul UE pentru agricultură Phil Hogan, la care a participat şi Ilan Şor.
„Partidul Șor” amintește că primarul orașului Orhei, la invitația unui grup de deputați europeni, a efectuat o vizită la Strasbourg. Acesta a avut la PE întâlniri cu peste 20 de deputați europeni, precum și cu Phil Hogan, Comisarul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală. „Ilan Şor a discutat probleme legate de restricțiile privind drepturile sale civile, proiectele sociale și de infrastructură implementate de el în Orhei, perspectivele cooperării „Partidului ŞOR” cu forțele politice europene, precum și planurile de dezvoltare ale R. Moldova și viitorul European al acesteia”, se mai arată în comunicatul de presă.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
07.08.2026
04:43
07.08.2026
02:54
07.08.2026
01:19
07.08.2026
01:10
07.08.2026
00:49
07.08.2026
00:38
07.08.2026
00:34
06.08.2026
23:34
06.08.2026
22:42
06.08.2026
22:40
06.08.2026
21:56
06.08.2026
21:31
06.08.2026
21:19
06.08.2026
20:47
06.08.2026
20:40
06.08.2026
20:03
06.08.2026
19:58
06.08.2026
19:48
06.08.2026
19:46
06.08.2026
19:20
06.08.2026
18:36
06.08.2026
18:28
06.08.2026
17:59
06.08.2026
17:57
Moldova și Japonia pregătesc noi proiecte și consultări politice pentru marcarea a 35 de ani de relații diplomatice
Ploi puternice și vânt violent în nordul și centrul țării: intervenții IGSU pentru copaci doborâți și acoperișuri avariate
Marea Mediterană fierbe la Mallorca: apa mării a atins un record de 33 de grade Celsius, cu patru grade peste media normală
Sentințe cu închisoare cu suspendare pentru doi francezi judecați după moartea streamerului Raphaël Graven transmisă live pe Kick
















