Unica școală cu predare în limba română din raionul Taraclia, SALVATĂ! Va fi REPARATĂ cu sprijinul FISM
2105
ODIP
Singura școală cu predare în limba română din raionul Taraclia, gimnaziul-grădiniță din satul Aluatu, nu va fi închisă. Promisiunea vine de la reprezentanții Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și a fost făcută în cadrul unei întrevederi cu angajații instituției de învățământ.
Școala se află într-o stare deplorabilă, iar autoritățile mai promit s-o repare până la 1 septembrie curent, cu ajutorul Fondului de Investiții Sociale din Moldova (FISM), al autorităților centrale și locale.
„Vom pregăti clasele pentru 1 septembrie, astfel încât anul de studii să înceapă și în această școală. Doi, împreună cu colegii de la FISM vom elabora devizele de cheltuieli privind reparațiile care urmează să se înfăptuiască în partea unde va fi gimnaziul, inclusiv vom găsi sursele necesare privind proiectarea lucrărilor”, a declarat Valentin Crudu, șeful Direcției Învățământ General, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, citat de un comunicat de presă al Asociației „UNIREA-ODIP”.
„Școala nu va fi închisă. Este a patra categorie de școli pe care nu le putem categoric închide, pentru că închiderea ei ar limita accesul copiilor la educație”, a dat asiguărări și secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Angela Cutasevici.
„Noi am reușit să lămurim toate neclaritățile și astăzi putem spune că vorbim în aceeași limbă. Noi am stabilit un plan într-un calendar pe termen mediu, urmează să facem niște estimări inițiale, dar și să identificăm resurse ca să facem niște proiectări pentru lucrările din gimnaziu”, a declarat directorul executiv al FISM, Mircea Eșanu.
Administrația liceului s-a declarat mulțumită de soluțiile găsite, după ce a bătut timp de doi ani la ușa autorităților, dar fără niciun rezultat până acum.
„Problema s-a rezolvat în folosul școlii de la Aluatu. O să existe, o să fie o școală de minune, unde o să vină și o să dorească toți copiii să învețe. Am găsit un compromis”, a declarat directoarea gimnaziului-grădiniță „Dimitrie Cantemir”, Ada Donceva.
Între timp, până vor fi găsite resursele financiare necesare pentru a repara integral școala, unioniștii au lansat o amplă campanie de colectare a fondurilor, pentru ca de la 1 septembrie elevii să nu mai vadă în clase mucegai sau mobilier distrus.
„S-a înțeles destul de clară ideea că acest strigăt de disperare a venit tocmai din cauza că sunt niște condiții inumane practic acolo, este periculos să activezi. Între timp noi o să asigurăm reparația cosmetică a acestor săli de clasă și acestui hol, până găsim milioanele, până găsim acei bani mari pentru restaurarea integrală a acestei școli”, a menționat președintele Asociației „UNIREA – ODIP”, Vlad Bilețchi.
În gimnaziul – grădiniță „Dimitrie Cantemir” din satul Aluatu, raionul Taraclia, își fac studiile 50 de copii, iar de la 1 septembrie curent ar urma să vină încă 20 de micuți.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor


















