Unde a dispărut înțelepciunea rusească, dacă a fost?
2578
Trustia, elegii politikoase
În sfârșit, și-a făcut apariția și un dodon panromânesc care se vrea un Trump sau, cel puțin un Orban autohton. Ne referim la cantindatul-surpriză din primul tur, ieșit în mod enigmatic din labirintul tik-tokului chinezesc călare pe un cal sur, cu aripi deasupra cămășii. Îi zicem dodon colectiv, fiindcă e neutru și pacifist ca Dodon, nu va ajuta Ucraina, căci vrea pace, nu război, dar îl simpatizează pe criminalul de război Putin și vede înțelepciune rusească acolo unde e agresiune, violență, vărsare de sânge și delir mistic, pravoslavnic.
El înoată ca Putin, călărește ca Putin și practică sambo ca Putin. Mai rămâne să coboare la adâncimi maritime cu batiscaful și să zboare alături de cocostârci deasupra Carpaților. Nu suntem siguri dacă poartă ceasul pe mâna dreaptă, dar asta e simplu de realizat dacă ești rusofil. Războiul din Ucraina l-au declanșat producătorii americani de armament, Putin nu are nicio vină, consideră el. Că țarul rus a ordonat invazia, bombardamentele, că trimite soldații ruși în Ucraina să ucidă ucraineni e un detaliu nesemnificativ.
El vorbește de sus, din șa, apodictic, ricăventurianic: „Frica este credința invers”; „Hrana este viață, este suflet. Țăranul era singurul om liber. El avea fabrică de lapte în curte”; „Eu candidez pentru România, nu pentru Ucraina, susținătorii mei sunt interesați de România, nu de Ucraina. Problema noastră este țara noastră. Problemele reale sunt cele din România, nu cele din Ucraina”; „Cu oricine poți negocia, dacă vrei”; ,,Contextul internațional este bun, s-au deschis niște porți prin care poți să treci spre rai, spre fericire”.
Cine credea că războiul din vecinătate, cu flăcări ce se tot extind, acoperind continentul, e un pericol pentru noi? Deși spunea că îl are în spate pe Dumnezeu și că va câștiga din primul tur (,,Poporul va câștiga”) și că va deveni un lider de talie mondială (,,România va avea un lider mondial”), ceva nu a mers și dodonul panromânesc va fi nevoit să participe la turul doi sau să repete turul întâi, dacă judecătorii Curții Constituționale nu vor decide altfel. Spectacolul cu mesia din tik-tok nu s-a încheiat și de alegătorii români depinde cât va mai dura partea sa amuzantă.
Acum stau și mă gândesc cu câtă duioșie și tandrețe, cu câtă mândrie vorbea Putin recent, la summitul din Kazahstan, despre noua rachetă balistică intercontinentală hipersonică rusească numită Oreșnik (alun), care dezvoltă o temperatură de aproape 4 000 de grade Celsius la lovirea țintei, pulverizând nu numai oamenii și celelalte vietăți, ci și solul, și orice construcție în calea sa. El se lăuda cu noua (vechea, de fapt) armă de distrugere în masă precum Brejnev se lăuda cu baletul rusesc înainte de invadarea Cehoslovaciei și Afganistanului. Oare unde o fi dispărut înțelepciunea rusească, dacă a fost?
Al vostru raskolnik, karamaz, Ion Buraga
29.12.2024
10:05
22.12.2024
10:07
15.12.2024
10:41
08.12.2024
10:25
24.11.2024
10:09
17.11.2024
10:23
10.11.2024
10:32
03.11.2024
10:05
27.10.2024
08:39
20.10.2024
10:14
13.10.2024
10:09
06.10.2024
10:12
04.10.2026
23:20
04.10.2026
22:18
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















