Un tânăr din R. Moldova și-a cumpărat o mașină, dar peste jumătate de an a rămas fără ea în momentul când intenționa să iasă din republică
2254
Poliția de Frontieră
Și-a procurat o mașină din România acum jumătate de an și riscă să rămână fără ea.
Un tânăr de 22 de ani din raionul Cahul a aflat, în această săptămână, că automobilul de model „Audi Allroad” era anunțat în căutare internațională ca fiind furat de pe teritoriul Bulgariei.
Vestea i-a fost dată de către polițiștii de frontieră atunci când acesta s-a prezentat în punctul de trecere a frontierei Cahul ca să meargă în România.
În procesul de verificare a actelor pentru mijlocul de transport cu numere de înmatriculare românești, polițiștii de frontieră au stabilit că autoturismul este dat în căutare internațională de către autoritățile din Bulgaria prin intermediul Interpol.
Băiatul a spus că nu cunoaște nimic, el procurându-și vara trecută autoturismul din România, în baza unui anunț de vânzări de pe internet.
Acesta a adăugat că și-a cumpărat mașina de la un cetățean român cu care a încheiat un contract de vânzare-cumpărare și a perfectat o procură pe numele său, fără a avea vreo bănuială că ar putea fi ceva în neregulă.
Polițiștii de frontieră au întocmit proces-verbal de audiere și constatare a ilegalității, autoturismul fiind indisponibilizat pe teritoriul punctului de trecere Cahul până la rezolvarea acestui caz.
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
11:59
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















