Un pas spre alăptare, doi pași spre război
1789
Trustia, elegii politikoase
Știrea că 100 000 (o sută de mii) de voluntari nord-coreeni se pregătesc să vină în ajutorul armatei ruse pe frontul minelor din Donbas și al harbuzăriilor din Herson, ca să-i extermine pe urmașii naziști ai lui Taras Bulba, l-a lăsat pe Colesovnazadov fără miros și fără gust. El tocmai introdusese în gura sa o nouă bucată de slănină cu ceapă și pâine neagră de secară puțin mucegăită, dar, mestecând, constată stupefiat că nu mai simte plăcerea sincretică pe care i-o provocase ceva mai înainte combinația dintre colesterolul pur, slăjit, picant și alte două ingrediente ce adăugau senzația consistentă de iute, sărat, cleios și acru.
Anosmia și ageuzia îmi mai lipsea, își zise Colesovnazadov fatalist, căci abia își revenise după a treia sau a patra variantă de Covid. Procesul mestecatului nu mai avea sens, se transformase într-o acțiune mecanică, de parcă ruguma iarbă sau fân, sau ciocleji. (Așa explica el detașarea filosofică, lipsa de entuziasm pe fețele oilor și vacilor în procesul ruminației.)
O sută de mii de voluntari nord-coreeni este dispus să trimită Kim Jong-un în ajutorul lui Putinhuilă cu condiția să fie hrăniți, căci coreenii sunt cam anemici. Kim ar trimite și un milion, dacă Putin le asigură alimentarea gratuită, e foamete cumplită în Coreea de Nord. Dar vor putea nord-coreenii vegetarieni de nevoie să-i învingă pe naziștii ucraineni alimentați cu slănină imediat ce sunt înțărcați? Îi pot birui ierbivorii pe carnivori? Sărmanul Putin, în ce stare l-au adus frații haholi, îi nevoit să ceară ajutor de la urmașii lui Ginghis Han, ca să-i biruie... Bogdan Hmelnițki s-ar răsuci în mormânt...
Alarmat de pierderea gustului, Colesovnazadov luă telecomanda, butonă categoric... „În Republica Moldova este marcată în perioada 1-7 august Săptămâna Mondială a Alăptării. În acest an, evenimentul se desfășoară cu genericul „Faceți un pas spre alăptare!” și va fi direcționat spre consolidarea capacităților actorilor care trebuie să protejeze, promoveze și să sprijine alăptarea, comunică MOLDPRES”, anunța prezentatorul la fel de grav, de parcă anunța încă o criză sau încă un război.
„Un pas spre alăptare, doi pași spre război... Omenirea dansează periculos. Bine măcar că noi pășim în direcția corectă”, constată semiîmpăcat Colesovnazadov și simți ceva în gură.
Acum stau și mă gândesc la șocul cultural pe care l-a trăit Veronica Drăgălin, noua șefă a Procuraturii Anticorupție, venită din California. Ea a constatat la noul loc de muncă, câștigat prin concurs cinstit, că bravii noștri procurori autohtoni au condiții de lucru mai bune decât îndărătnicii procurorii americani: spre deosebire de SUA, cu un PIB de 20,94 de trilioane de dolari, republicuța noastră, cu un PIB indecent de câteva mii de dolari, își asigură procurorii cu uniforme, apă plată și cafea pe gratis. Oare de ce? Ca să-i stimuleze să prindă hoții sau să-i stimuleze să nu-i prindă? Cum credeți voi, stimați molotoveni (fiindcă ne aflăm și în săptămâna când s-a format RSSM)?
Al vostru deviart, mokinberd, Ion Buraga
29.12.2024
10:05
1711
Cine visează la revoluție?
22.12.2024
10:07
1802
Cine face listele?
15.12.2024
10:41
3045
Înțelepciunea rusească a lui Călin Georgescu
08.12.2024
10:25
3150
Ce îi unește pe Vlad Filat și Ilan Șor?
01.12.2024
10:18
2257
Unde a dispărut înțelepciunea rusească, dacă a fost?
24.11.2024
10:09
3416
Rusia are dreptul să bombardeze pe oricine, fiindcă e măreață
17.11.2024
10:23
2166
Baba Hârca și lecțiile ei de frumusețe
10.11.2024
10:32
2130
Pescarii se recunosc unii pe alții de departe
03.11.2024
10:05
1257
E mai bine să alegem politicieni corupți, decât integri
27.10.2024
08:39
1870
Hegemonia chineză va fi mai puțin hegemonică?
20.10.2024
10:14
1223
Arabii și pământul arabil
13.10.2024
10:09
2371
Sminteala și rachiul de orez
19.12.2025
23:26
269
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
566
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
427
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
449
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
429
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
487
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
744
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
518
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
435
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
496
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
627
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
588
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
534
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
561
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
548
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
717
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
626
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
537
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
576
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
534
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
574
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
564
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
623
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
19.12.2025
08:51
614
România sprijină acordul de liber schimb UE-Mercosur, depășind rezervele inițiale după discuții cu agricultorii
19.12.2025
08:47
656
Horoscopul zilei 19.12.2025
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














