Stiri

Un pas diplomatic istoric: Serbia și Kosovo au ajuns la un acord pentru reluarea zborurilor comerciale directe după mai bine de două decenii

Știri 22.01.2020 15:00 Vizualizări1597
Un pas diplomatic istoric: Serbia și Kosovo au ajuns la un acord pentru reluarea zborurilor comerciale directe după mai bine de două decenii

Zborurile comerciale directe între Kosovo și Belgrad vor fi reluate pentru prima dată de la începutul războiului din Kosovo, în urmă cu mai bine de două decenii, în ceea ce reprezintă un pas diplomatic important intermediat de diplomații americani și salutat de președinții Hashim Thaci și Aleksandar Vucic, relatează Euronews.

Eurowings, o subsidiară a companiei germane Lufthansa, va zbura între capitalele kosovare și sârbe, Pristina și Belgrad, în urma unei înțelegeri intermediate de diplomații americani și salutată de secretarul general al NATO, într-un comunicat. NATO are o forţă de menţinere a păcii în Kosovo de 4.000 de militari şi este responsabil de controlul spaţiului aerian în Kosovo.

Acordul a fost semnat la sediul Ambasadei SUA la Berlin, în condițiile în care ambasadorul american în Germania, Richard Grenell, a fost numit emisar special de către Donald Trump pentru negocierile dintre Serbia și Kosovo.

Serbia și Kosovo au o relație tensionată încă din timpul războiului din 1998-1999, în urma căruia au fost pierdute 10.000 de vieți și peste un milion de oameni au rămas fără adăpost.

În 21 de ani nu au existat zboruri comerciale între Kosovo și Serbia. În prezent, durează cinci ore pentru a călători de la Belgrad la Pristina peste hotare, mai precizează Euronews, citat de caleaeuropeana.ro.

Președintele Kosovo, Hashim Thaci, a numit aceast înțelegere drept „un pas important pentru circulația cetățenilor și procesul de normalizare”, în timp ce președintele sârb a declarat că țara sa este „pregătită să continue mai multe astfel de inițiative”, cu scopul de a ”apropia oamenii din Balcani”.

SUA şi Uniunea Europeană au încurajat Serbia şi Kosovo să-şi normalizeze relaţiile, însă negocierile s-au blocat în noiembrie 2018, după ce Pristina a introdus taxe vamale de 100% la produsele importate din Serbia. Belgradul condiţionează revenirea la masa tratativelor de ridicarea acestor taxe.

Serbia a început negocierile de aderare la UE în 2014, iar una dintre condițiile principale pentru aderare este reconcilierea cu Kosovo, care și-a declarat independența în 2008, dar care nu este recunoscută total la nivel internațional.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.02 1 USD 17.30 1 RON 3.81 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri