Oficial NATO: R. Moldova are toate instrumentele pentru a face față războiului hibrid lansat de Rusia
1392
R. Moldova are toate instrumentele necesare pentru a face față războiului hibrid lansat de Federația Rusă, iar NATO va continua s-o ajute în domeniile în care are nevoie, a declarat șefa direcției Parteneriatului Estic a NATO, Tanya Hartman, într-un interviu pentru Europa Liberă.
„Provocările hibride nu cunosc limite și granițe, dar noi lucrăm deja de mai mulți ani cu R. Moldova pentru a-i consolida reziliența la provocările hibride, pentru că avem propria experiență în a face față unor provocări similare”, explică oficiala NATO.
Potrivit ei, Uniunea Europeană și NATO vor ajuta R. Moldova să avanseze în drumul său spre aderarea la UE, o cale spre prosperitate pentru poporul moldovean și, de asemenea, o cale spre securitate.
Din 2025, R. Moldova și NATO urmează să treacă la o formă superioară de parteneriat, la fel ca țări ca Australia, Coreea de Sud, Japonia și Noua Zeelandă. Tanya Hartman spune că Alianța Nord-Atlantică va ajuta în continuare Republica Moldova în acele domenii în care țara este interesată, respectându-i neutralitatea.
„Toată cooperarea noastră se desfășoară ca răspuns la cererea autorităților moldovene. Lucrăm, deci, doar în acele domenii în care guvernul solicită asistența noastră”, a precizat ea.
Pentru alianță, este clar că situația actuală de pe câmpul de luptă din Ucraina este „foarte dificilă”, afirmă Tanya Hartman. Ea spune că Rusia nu a renunțat la obiectivele sale maximaliste de a cuceri Ucraina și de a eroda suveranitatea și independența ei.
„Aliații și NATO ca organizație vor continua să susțină Ucraina, să se asigure că va învinge în acest război, că va aduce o pace durabilă, astfel încât Rusia să nu mai poată ataca din nou Ucraina, ca asemenea invazie să nu se repete”, a spus oficiala NATO în interviul pentru Europa Liberă.
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă















