Un MILION de euro: România va deschide la Chișinău un Muzeu al Apei
3074
Chișinăul va avea un Muzeu al Apei, care urmează a fi deschis în incinta Turnului de Apă din Chișinău.
Finanțarea acestui proiect va veni din partea Guvernului României, iar investiția s-ar putea ridică la circa un milion de euro.
Potrivit „Apă-Canal Chișinău, în paralel, și în orașul Tulcea va fi deshcis un asemenea muzeu.
Acțiunea are loc sub egida Anului Centenar, 2018.
Totul va fi posibil în baza acordului de colaborare încheiat între S. A. „Apă-Canal Chișinău”, şi S.C. „Aquaserv SA Tulcea”, cu susținerea guvernelor de pe ambele maluri ale Prutului.
Muzeul Apei va fi unul generalist în care se vor regăsi diferite instalații și echipamente, fotografii și acte istorice ale furnizorului de apă din diferite etape. Scopul este de a educa vizitatorii în ceea ce privește resursele de apă, economisirea acestora și nevoia implementării în permanență a tehnologiilor moderne de tratare a apei potabile în condiții de siguranță, epurarea apelor uzate, precum și metodele consumului rațional de apă.
Locația Muzeului nu este întâmplătoare, căci Turnul de apă, numit și Muzeul orașului Chișinău, a fost zidit în 1892 după proiectul întocmit de celebrul arhitect Alexandru Bernardazzi, pe cel mai înalt punct al orașului vechi. Demunirea de Turnul de apă vine de la faptul că aici, la început, îşi avea sediul instituţia furnizoare de apă potabilă din capitală. Odată cu construcția turnului a apărut și prima rețea de canalizare din Chișinău, elaborată pe timpurile primarului Carol Schmidt. Acesta alimenta cu apă zona centrală a orașului, cu o capacitate de 200 de mii de căldări de apă pe zi.
Citiți istoria Turnului de Apă AICI.
Muzeul de la Chișinău va fi construit și amenajat după modelul altor muzee din Europa unde există doar 18 astfel de obiective dedicate apei.
16.01.2026
10:53
192
Cercetarea și inovarea primesc peste jumătate de miliard de lei în 2026, cu 47 de milioane mai mult decât în 2025
15.01.2026
20:20
614
Vreme mai rece și cer senin în Republica Moldova, vineri 16.01.2026
15.01.2026
14:53
631
MEC schimbă din temelii manualele școlare: accent pe calitate, ediții color, versiuni digitale și ghiozdane mai ușoare
15.01.2026
10:17
839
Ziua NAȚIONALĂ a Culturii: 15 lucruri pe care nu le știai despre Mihai Eminescu - care a fost ultima poezie scrisă și ce a spus marele poet înainte să moară
15.01.2026
10:09
661
Școlile din întreaga țară marchează Ziua Culturii Naționale și 176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu prin activități dedicate
14.01.2026
20:43
786
Ninsori slabe și ger moderat în Republica Moldova, joi 15.01.2026
14.01.2026
14:24
735
Peste 130 de elevi din toată țara, reuniți la evenimentul de totalizare a Programului de Consolidare a Consiliilor Elevilor
14.01.2026
12:48
747
Misiune de audit la Palatul Sporturilor al USM: prejudicii de 3,5 milioane de lei și grave nereguli în gestionarea veniturilor și serviciilor
14.01.2026
10:56
668
35 de proiecte pentru tineri, finanțate cu 14 milioane de lei prin Programul de Granturi al Ministerului Educației
14.01.2026
09:47
739
VIDEO // Un pensionar din Bălți a vrut să se îmbogățească rapid, dar a fost deposedat de 112 000 de lei și 5 100 de euro. Cum l-au convins escrocii să „investească într-o „platformă internațională de tranzacționare”
16.01.2026
11:26
45
Elveția investește 3,9 milioane de franci pentru integritatea IMM-urilor și reducerea birocrației în Republica Moldova
16.01.2026
10:53
44
Cercetarea și inovarea primesc peste jumătate de miliard de lei în 2026, cu 47 de milioane mai mult decât în 2025
16.01.2026
10:40
252
Ministerul Energiei analizează șase proiecte inovatoare în Sandbox pentru digitalizarea și modernizarea sectorului energetic
16.01.2026
10:35
299
Trump amână atacul asupra Iranului la cererea lui Netanyahu, dar păstrează opţiunea militară „cu degetul pe buton”
16.01.2026
10:18
337
Germania, tot mai sceptică față de UE: elita politică de la Berlin discută deschis sfârșitul Uniunii și un „nucleu dur” european pentru securitate
16.01.2026
09:29
320
Macron dezvăluie: Franţa asigură două treimi din informaţiile secrete folosite de Ucraina în războiul cu Rusia
16.01.2026
09:28
342
ANALIZĂ // Ce ar însemna UNIREA României cu Republica Moldova din punct de vedere economic: „Reprezenta o oportunitate strategică pe termen lung, dar și un efort economic pe termen scurt și mediu.”
16.01.2026
09:27
414
Cancelarul german admite: Renunțarea la energia nucleară a fost o eroare strategică serioasă
16.01.2026
08:29
364
Horoscopul zilei 16.01.2026
16.01.2026
08:24
337
SUA ar fi provocat deliberat pana de curent din Caracas pentru a ușura capturarea lui Nicolás Maduro
16.01.2026
07:34
454
Centrală electrică strategică distrusă la Harkov de ruși, milioane de ucraineni lăsați în întuneric și frig
15.01.2026
22:32
531
Maia Sandu, de Ziua Culturii: „Cultura ne ține uniți și ne apără identitatea și viitorul”
15.01.2026
20:23
750
Miliardarul Ronald Lauder, prieten vechi al lui Trump, acuzat că şi-a împins protejatul să „cumpere” Groenlanda şi să deschidă calea pentru afaceri cu litiu în Ucraina
15.01.2026
20:20
610
Vreme mai rece și cer senin în Republica Moldova, vineri 16.01.2026
15.01.2026
18:29
707
Trump amenință să trimită armata în Minnesota, invocând Legea insurecției, după violențele dintre ICE și protestatari
15.01.2026
17:26
802
Kremlinul avertizează că fereastra de negociere pentru Kiev se îngustează pe fondul discuțiilor mediate de Washington și Trump
15.01.2026
17:12
721
Republica Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi piețe de electricitate, interconexiuni cu România și avans major la regenerabile
15.01.2026
16:12
771
Oligarh rus găsit mort în Cipru, pe fondul unui scandal politic și al suspiciunilor de „activitate hibridă”
15.01.2026
16:07
638
Șoferul troleibuzului implicat în accidentul mortal de pe bd. Decebal, trimis în judecată în Chișinău
15.01.2026
16:00
835
VIDEO // Nicușor Dan abordează ideea UNIRII R. Moldova cu România, după ce Maia Sandu a spus că ar vota „DA” la un eventual referendum. „Integrarea în UE, una din căile de a fi împreună”
15.01.2026
15:37
862
Chișinăul cere Tiraspolului ridicarea posturilor neautorizate din raionul Dubăsari pentru a permite aprovizionarea satelor de pe malul stâng al Nistrului
15.01.2026
14:53
628
MEC schimbă din temelii manualele școlare: accent pe calitate, ediții color, versiuni digitale și ghiozdane mai ușoare
15.01.2026
14:49
617
Rusia presează SUA pentru un răspuns la propunerea de prelungire a tratatului nuclear New START
15.01.2026
14:47
616
Kremlinul îi dă dreptate lui Trump: Zelenski „blochează pacea”, în timp ce Rusia lovește din nou Ucraina cu atacuri nocturne
15.01.2026
13:07
752
S-a răzbunat cu foc și plătește cu libertatea: 4 ani de închisoare pentru bărbatul de 61 de ani care a comandat incendierea unui service auto din Chișinău, cu prejudiciu de peste 2 milioane de lei
Elveția investește 3,9 milioane de franci pentru integritatea IMM-urilor și reducerea birocrației în Republica Moldova
Cercetarea și inovarea primesc peste jumătate de miliard de lei în 2026, cu 47 de milioane mai mult decât în 2025
Ministerul Energiei analizează șase proiecte inovatoare în Sandbox pentru digitalizarea și modernizarea sectorului energetic
Trump amână atacul asupra Iranului la cererea lui Netanyahu, dar păstrează opţiunea militară „cu degetul pe buton”
1 MDL
1 EUR
19.92
1 USD
17.12
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














