Un „mic” DEZASTRU, anunțat în urmă cu puțin timp
1104
Rezultatele la simularea pentru examenul de evaluare din 2014 au fost publicate. Potrivit datelor centralizate la Ministerul Educaţiei din România, peste 50% din elevi au obţinut medii sub 5, scrie „Gândul”.
Datele de la Ministerul Educaţiei arată că doar 48,8% din cei care au susţinut probele au obţinut medii peste 5. La limba şi literatura română, aproape 67% din cei care au participat la testare au obţinut medii peste 5, în timp ce la matematică, notă de trecere au luat doar 30% din elevii care au susţinut proba.
În majoritatea judeţelor, lucrările au fost corectate în centrele de evaluare, iar datele au fost transmise sau sunt în curs de transmitere către Ministerul Educaţiei.
La Constanţa, rezultatele nu sunt foarte bune. „Situaţia la nivelul judeţului este comparabilă cu aceea de la nivel naţional. Aproximativ 50% din elevi au obţinut note sub 5, la matematică înregistrându-se cele mai multe probleme”, a declarat pentru „Gândul” inspectorul general adjunct Cristina Oprea.
În cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistriţa, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a precizat faptul că, din primele date, în jur de 50% din elevii de clasa a VIII-a din ţară care au susţinut simulările au obţinut note peste 5.
La Vâlcea, aproximativ 30% din elevii care au susţinut simularea nu au reuşit să obţină cel puţin nota 5 şi la română, şi la matematică, potrivit inspectorului general Ion Gherghinaru.
Inspectorul general de la Cluj, Valentin Cuibus, nu a dorit să dezvăluie care este situaţia notelor obţinute în judeţ, dar a precizat că sunt comparabile cu acelea de anul trecut. „Este foarte important câţi elevii au note între 4 şi 5 pentru că aceştia pot fi recuperaţi până în vară”, a declarat Cuibus.
Elevii claselor a VIII-a au susţinut simularea pentru Evaluarea Națională 2014 la jumătatea lunii februarie. Potrivit Ministerului Educaţiei, rezultatele vor fi afişate până pe 7 martie.
28.05.2025
10:55
06.02.2024
12:55
07.09.2023
13:25
09.02.2023
12:58
07.02.2023
10:13
19.12.2022
20:54
30.11.2022
11:19
17.10.2022
14:37
13.05.2022
18:36
09.02.2022
18:52
22.09.2026
04:12
22.09.2026
02:29
22.09.2026
02:00
22.09.2026
01:17
22.09.2026
01:08
22.09.2026
01:00
22.09.2026
00:32
21.09.2026
23:53
21.09.2026
23:42
21.09.2026
23:38
21.09.2026
23:20
21.09.2026
22:53
21.09.2026
22:33
21.09.2026
22:11
21.09.2026
21:40
21.09.2026
21:24
21.09.2026
21:05
21.09.2026
20:41
21.09.2026
20:31
21.09.2026
20:10
21.09.2026
19:56
21.09.2026
19:45
21.09.2026
19:35
21.09.2026
19:16
21.09.2026
19:10
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură


















