Un JUDEȚ din România dorește să își SCHIMBE denumirea. Referendumul va avea loc în octombrie
2218
Un județ din România își va schimba denumirea dacă în urma referendumului se va decide acest aspect după hotărârea adoptată joi.
Consiliul Județean (CJ) Olt va organiza pe 15 octombrie referendumul pentru atribuirea numelui Olt-Romanați județului.
La referendumul din 15 octombrie, cetățenii județului Olt sunt chemați să se pronunțe prin „Da" sau „Nu" la întrebarea: „Sunteți de acord cu atribuirea denumirii Olt-Romanați județului Olt?".
Pentru organizarea referendumului, CJ Olt alocă 500 000 de roni.
Proiectul de hotărâre privind organizarea referendumului a fost adoptat joi de majoritatea consilierilor județeni constituită de reprezentanții PSD și ALDE, în timp ce consilierii PNL și PMP au votat împotrivă susținând că organizarea consultării populației va costa mai mult de 500 000 de roni, iar cetățenii „sunt foarte puțin interesați de acest referendum și de schimbarea denumirii județului", conform Agerpres.
Președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, a arătat că demersul de atribuire a numelui Olt-Romanați se constituie într-o reparație morală față de locuitorii fostului județ Romanați și că populația nu va fi nevoită să schimbe documentele în situația validării referendumului doarece legea prin care va fi validat va prevede ca documentele să fie schimbate numai la expirarea termenului de valabilitate stabilit la emitere.
„Actualul județ Olt este format din marea parte a două județe istorice, fostul județ istoric Olt și fostul județ istoric Romanați. (...) Noi încercăm să aducem, pe singura cale pe care noi o considerăm corectă pentru o reparație morală, prin acest referendum prin care încercăm să atribuim județului Olt denumirea de Olt-Romanați. Nu se schimbă nimic, (...) niciun act de identitate, niciun permis de conducere, niciun certificat de naștere, pașaport buletin, plăcuțe de înmatriculare ale mașinilor, nu vor fi schimbate decât la termenul de expirare al lor. (...) Alte costuri suplimentare decât cele pe care le-am prevăzut noi din bugetul CJ pentru a ține acest referendum nu vor fi", a declarat Marius Oprescu.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
07.08.2026
11:49
07.08.2026
11:47
07.08.2026
11:33
07.08.2026
10:37
07.08.2026
09:59
07.08.2026
09:12
07.08.2026
08:53
07.08.2026
08:51
07.08.2026
08:46
07.08.2026
04:43
07.08.2026
02:54
07.08.2026
01:19
07.08.2026
01:10
07.08.2026
00:49
07.08.2026
00:38
07.08.2026
00:34
06.08.2026
23:34
06.08.2026
22:42
06.08.2026
22:40
06.08.2026
21:56
06.08.2026
21:31
06.08.2026
21:19
06.08.2026
20:47
06.08.2026
20:40
06.08.2026
20:03
Cod galben 07.08.2026, ora 9:30 - 08.08.2026, ora 05 – furtuni cu descărcări electrice
Incendiu la centrul logistic Wildberries din Ekaterinburg după un nou atac cu drone ucrainene
Incendiu la un depozit Wildberries din Ekaterinburg după un nou atac ucrainean cu drone
Tutun ascuns pe sub haine și motor auto nedeclarat, descoperite de vameși la Otaci și Palanca
















