Un fost deputat, prins cu contrabandă de țigări la vamă, vrea să candideze la alegerile din 24 februarie: „Ne vedem la judecată”


Fostul deputat al Alianței „Moldova Nostră” și fost primar al orașului Hâncești, Vasile Colța, vrea să candideze independent la alegerile parlamentare din 24 februarie curent în circumscripția uninominală nr. 39 din Sarata Galbenă.
Totuși, Consiliul electoral de circumscripție nu l-a înregistrat pe Colța în cursa electorală, după ce a invalidat 198 de semnături în susținerea sa. Astfel, lui Vasile Colța nu i-au ajuns 12 semnături pentru a atinge limita de 500 de semnături pentru a candida.
Vasile Colța a contestat decizia Consiliului la Comisia Electorală Centrală (CEC) care a decis în ședința de astăzi să-i respingă pretențiile. Acesta a anunțat că va ataca decizia CEC în judecată.
Amintim că Vasile Colța a fost exclus în 2006 din fracțiunea parlamentară a Alianței „Moldova Noastră”, după ce a fost prins de vameşii români la punctul vamal Albiţa-Leuşeni, în timp ce încerca să aducă prin contrabandă în România 11 mii de pachete de ţigări, evaluate la 7 000 de euro. Marfa a fost confiscată, iar deputatului i-a fost aplicată atunci o amendă de 14,4 mii de lei. Colța spunea atunci că regretă „incidentul” petrecut la vama Albiţa-Leuşeni şi adăuga faptul că „nu a fost o acţiune premeditată” şi nu a urmărit scopuri meschine.
În 2005, la solicitarea Procuraturii Generale, deputatului Colța i-a fost ridicată imunitatea parlamentară, fiind cercetat în cinci dosare penale pentru abuz în serviciu şi delapidări de fonduri în proporţii deosebit de mari, fapte pe care le-ar fi comis în perioada activităţii de primar la Hânceşti. De asemenea, deputatul a fost suspectat și de implicare într-un accident de circulaţie.









































































