Un deputat PAS se ROAGĂ de socialiști să-l pună PREȘEDINTE al formațiunii pe Igor Dodon: „Sper tare mult socialiştii să se țină de cuvânt până la capăt...”
3604
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Dumitru Alaiba, îl vrea pe Igor Dodon în fruntea Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM). În acest sens, parlamentarul speră că socialiștii nu se vor răzgândi în privința lui Igor Dodon, care după 23 decembrie va rămâne fără nicio funcție.
„Sper tare mult socialiştii să se țină de cuvânt până la capăt şi să-l recicleze pe domnul Dodon. Să-l aleagă în funcția de preşedinte al partidului, după ce a pierdut prezidențialele. Ar fi mare păcat ca Dodon să plece la fund singur, fără să tragă în jos tot PSRM-ul. Într-un ceas bun”, a menționat Alaiba.
De menționat că tot mai multe voci spun că Igor Dodon nu mai poate fi o locomotivă pentru PSRM, după ce a pierdut alegerile prezidențiale. Analistul politic Igor Boțan a afirmat că „vremea lui Igor Dodon a trecut” și că acesta ar trebui să facă un pas înapoi, dacă mai vrea ca PSRM să conteze pe scena politică.
„Cred că dl Dodon încetul cu încetul trebuie să înțeleagă că vremea lui a trecut, trebuie să dea posibilitatea altor colegi din partid să se manifeste și să încerce să scoată formațiunea din impasul în care intră, iar pentru R. Moldova acest lucru chiar contează, oricare ar fi puterea de la Chișinău. E nevoie de o opoziție puternică și competentă, astfel încât să fie menținută o guvernare pro-activă, capabilă să rezolve problemele cu care se confruntă cetățenii”, a precizat Boțan.
15.12.2025
14:27
2477
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
26.11.2025
15:00
2890
VIDEO, FOTO // Dodon a pregătit ieri TERENUL, iar ambasadorul neacreditat al Rusiei a expus poziția Moscovei în privința dronei prăbușite la Florești. Lui Ozerov i s-a adus dovada pe scările MAE
26.09.2025
15:44
7195
VIDEO // Dodon și Șor au bătut palma? Oligarhul condamnat anunță de la Moscova că va fi viitorul PREMIER al R. Moldova, după ce va înlăturat PAS de la putere
24.09.2025
11:06
4815
Dodon ISTERIZEAZĂ din nou societatea și promovează cu insistență narativele Kremlinului: „Maia Sandu va fi obligată să ATACE Transnitria împreună cu Zelenski și să dechidă al doilea front împotriva Rusiei”
12.09.2025
10:45
3471
Dodon și ortacii săi din blocul „patriotic” vor să ne pună în cârcă DATORIA Transnistriei pentru gaze – 11,8 MILIARDE de dolari? „Moldoveni, Dodon vă face buni de plată la ruși – 4 898 USD de căciulă!”
29.08.2025
11:26
2907
FOTO // Tensiunile între Dodon și Voronin persistă și acum, după ce comunistul a dezvăluit conținutul „kuliokului” pe care colegul său l-a primit de la Plahotniuc. BEP s-a lansat în campania electorală sub lătratul câinilor: „Suntem bloc sau ce?”
21.08.2025
11:34
4243
„Nu m-aș mira să nu treacă nici pragul electoral”. Dezvăluirile lui Voronin despre conținutul „kuliokului” primit de Dodon de la Plahotniuc, efect DEVASTATOR asupra blocului constituit la Moscova
21.08.2025
10:54
7016
VIDEO // Voronin riscă să fie dat AFARĂ din BEP, după ce a DEZVĂLUIT conținutul „kuliokului” pe care i l-a dat Plahotniuc lui Dodon? Socialistul acuză guvernarea că l-ar fi determinat pe Voronin să facă declarațiile: „A fost organizat de guvernare”
08.08.2025
11:50
4246
VIDEO // Dodon încearcă să se REABILITEZE, după ce i-a anunțat pe cetățeni că vor trebui „să strângă cureaua” dacă forțele proruse vin la guvernare. Socialistul anunță că va tăia salariile propriilor miniștri, procurorilor și judecătorilor
04.08.2025
17:13
10492
VIDEO // Dodon anunță vremuri GRELE pentru cetățenii R. Moldova, dacă partidele PRORUSE vor câștiga la parlamentare: „Va trebui să strângem cureaua... Trebuie să găsim finanțare pentru ca salariile pensiile să fie plătite la timp”
23.12.2025
00:29
108
Zelenski anunță progrese în discuțiile cu SUA și Europa pentru încheierea conflictului cu Rusia
23.12.2025
00:10
296
Vance prezice dificultăți majore în eforturile de pace dintre Rusia și Ucraina: teritoriul Donbas și alte concesii, obstacole serioase în calea unei soluții pașnice
22.12.2025
20:23
500
Schimbări Metorologice Ușoare în Republica Moldova - 23.12.2025
22.12.2025
18:35
397
Bălți primește titlul de Capitala Tineretului 2026-2027 și finanțare pentru dezvoltare comunitară
22.12.2025
17:48
473
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
22.12.2025
17:34
505
Moscova critică ”progresele lente” în negocierile cu SUA și acuză ”tentative răuvoitoare” ale unor state de a le sabota, dar își arată disponibilitatea pentru un acord de neagresiune cu UE și NATO
22.12.2025
17:28
463
Dezbatere națională despre integritatea academică: rezultatele sondajului din 2025 arată o mare provocare pentru universități
22.12.2025
17:13
511
Vicepreședinta organizației Rîșcani a partidului „Șor” condamnată pentru implicare în finanțare ilegală
22.12.2025
15:32
528
Captură impresionantă de droguri sintetice în Chișinău: Un bărbat reținut cu PVP în valoare de 7 milioane de lei
22.12.2025
15:23
480
Satisfacția studenților la universitățile din Moldova în ușoară creștere, dar favoritismul și problemele de integritate persistă
22.12.2025
14:37
559
Maia Sandu stabilește prioritățile de politică externă ale Republicii Moldova, cu focus pe aderarea la UE și parteneriate strategice globale
22.12.2025
13:02
537
Condamnare drastică pentru un bărbat din Călărași care și-a agresat sora și a atacat partenerul acesteia cu toporul
22.12.2025
12:21
533
Fonduri substanțiale pentru modernizarea grupurilor sanitare din școli: concurs de proiecte lansat de MEC pentru 2026
22.12.2025
12:11
535
Escroc din Chișinău, condamnat la 7 ani pentru înșelăciuni cu locuri de muncă false și promisiuni de motorină ieftină
22.12.2025
11:13
759
General rus din Statul Major, ucis în sudul Moscovei; anchetatorii investighează implicarea serviciilor speciale ucrainene
22.12.2025
08:04
594
Horoscopul zilei 22.12.2025
22.12.2025
07:02
894
Negocieri fructuoase la Miami între SUA și Ucraina pentru pace și securitate
21.12.2025
22:20
996
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
21.12.2025
20:33
1070
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
21.12.2025
18:17
1048
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
897
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
961
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
1085
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
992
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
964
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
19.85
1 USD
16.92
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














