Un deputat, NEMULȚUMIT de faptul că în actele eliberate în România pe numele cetățenilor R. Moldova scrie doar „Moldova”: „Propagandă antiromânească”
2463
Deputatul basarabean din Parlamentul României, Constantin Codreanu, consideră „provocatoare” practica de a scrie „Moldova” pe documentele eliberate în România pe numele cetățenilor din R. Moldova.
Constantin Codreanu a expediat interpelări ministrului Afacerilor Interne de la București, Carmen Daniela Dan, și celui al Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, cerându-le explicații oficiale asupra unor aspecte ale folosirii corecte a denumirii statului în actele de identitate românești ale cetățenilor români cu domiciliul în Republica Moldova.
Într-o declarație politică intitulată „Moldova este România!”, rostită astăzi în Parlamentul României, Constantin Codreanu, care este și președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, a argumentat de ce scrierea cuvântului „Moldova” în loc de „R. Moldova” în actele românești este o greșeală.
„Cetățenii români cu domiciliul legal în Republica Moldova sunt, potrivit prevederilor Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, deținători ai pașapoartelor electronice simple în care este indicat statul de domiciliu. Aceste acte românești de identitate pentru libera circulație a cetățenilor români în străinătate sunt eliberate de Serviciile Publice Comunitare pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple (SPCEEPS) din România sau de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României de peste hotare.
Constatăm cu regret și îngrijorare că SPCEEPS-urile din România, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României de peste hotare, nu indică, în pașapoartele cetățenilor români cu domiciliul în Republica Moldova, denumirea oficială și corectă a acestui stat, substituind-o tacit și deliberat cu o denumire incorectă, a unui stat inexistent în prezent, și anume: MOLDOVA (redat cu majuscule), termen istoric și geografic care face parte inseparabilă din patrimoniul cultural, istoric și identitar al Statului național și unitar român și desemnează o parte teritorială importantă din interiorul actualelor frontiere ale României.
Foarte mulți cetățeni români cu domiciliul în Republica Moldova ne-au contactat pentru a ne transmite consternarea și protestul lor în legătură cu faptul deosebit de grav al substituirii tacite de către autoritățile statului român, în actele lor românești de identitate, a denumirii oficiale a Republicii Moldova cu termenul istoric și geografic MOLDOVA, sugerând astfel, la unison cu propaganda antiromânească, un teritoriu al Republicii Moldova extins la vest de râul Prut până la Munții Carpați, în detrimentul unității teritoriale a României.
Moldova, în sensul deplin, istoric și geografic al termenului, este cu mult mai mare decât noul stat post-sovietic Republica Moldova, iar confuzia pe care o admit SPCEEPS-urile din România, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României de peste hotare fac trimitere directă la suprapunerea Republicii Moldova cu întreaga Moldovă istorică și geografică.
Simpla utilizare de către autoritățile statului român, în actele românești de identitate eliberate cetățenilor români cu domiciliul în Republica Moldova a altei denumiri decât cea a acestui stat cuprinde un imens potențial provocator, fiind susceptibilă de manipulare politică prin limbaj scris.
În opinia noastră, substituirea denumirii Republicii Moldova cu termenul istoric și geografic MOLDOVA sugerează modificări de frontiere și vrea să justifice pretenții teritoriale asupra României. Nu există nicio premisă logică, obiectivă sau, cu atât mai mult, juridică pentru menținerea în actele oficiale eliberate cetățenilor săi de către Statul român a acestui gen de substituire terminologică tacită, deliberată și manipulatoare.
Din câte se cunoaște, Declarația de independență, Constituția Republicii Moldova și legislația acesteia nu utilizează altă denumire a statului decât cea oficială: Republica Moldova. Acest stat este înregistrat la ONU cu denumirea de Republica Moldova, nu MOLDOVA. Evitarea denumirii corecte și oficiale a Republicii Moldova și substituirea ei în acte cu noțiunea istorică de MOLDOVA cuprinde, volens nolens, imense posibilități de speculație și manipulare. Utilizarea în actele de identitate românești a termenului MOLDOVA în loc de Republica Moldova este necorect politic. Limbajul juridic și oficial nu trebuie să admită alți termeni și alte formule decât cele oficiale”.
02.05.2026
02:37
297
Meta își întărește planurile pentru roboți umanoizi: achiziționează startupul ARI pentru a accelera dezvoltarea AI în lumea fizică
02.05.2026
01:41
315
Meta își accelerează planurile pentru roboți umanoizi: cumpără startup-ul Assured Robot Intelligence pentru a-și întări proiectele de inteligență artificială
01.05.2026
20:53
476
Vreme stabilă în Republica Moldova, sâmbătă, 02.05.2026
01.05.2026
19:44
471
Pentagonul se aliază cu Nvidia, Microsoft și AWS pentru a implementa inteligența artificială pe rețele militare ultrasecurizate
01.05.2026
09:44
724
Olimpiada Republicană la Limba și literatura română reunește la Chișinău circa 190 de elevi din toată țara
01.05.2026
08:42
604
Horoscopul zilei 01.05.2026
01.05.2026
04:13
789
Apple marchează vânzări record la final de mandat Tim Cook, dar se pregătește de criza cipurilor de memorie
01.05.2026
04:10
780
Anthropic pregătește o nouă rundă de finanțare de 50 de miliarde de dolari, care ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde în două săptămâni
01.05.2026
02:45
827
Anthropic, pe cale să depășească OpenAI: noua rundă de finanțare ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde de dolari în două săptămâni
01.05.2026
01:29
767
Apple, luată prin surprindere de cererea pentru Mac-uri folosite la inteligență artificială
02.05.2026
02:37
296
Meta își întărește planurile pentru roboți umanoizi: achiziționează startupul ARI pentru a accelera dezvoltarea AI în lumea fizică
02.05.2026
01:41
314
Meta își accelerează planurile pentru roboți umanoizi: cumpără startup-ul Assured Robot Intelligence pentru a-și întări proiectele de inteligență artificială
01.05.2026
20:53
474
Vreme stabilă în Republica Moldova, sâmbătă, 02.05.2026
01.05.2026
19:44
469
Pentagonul se aliază cu Nvidia, Microsoft și AWS pentru a implementa inteligența artificială pe rețele militare ultrasecurizate
01.05.2026
09:44
721
Olimpiada Republicană la Limba și literatura română reunește la Chișinău circa 190 de elevi din toată țara
01.05.2026
08:42
603
Horoscopul zilei 01.05.2026
01.05.2026
04:13
788
Apple marchează vânzări record la final de mandat Tim Cook, dar se pregătește de criza cipurilor de memorie
01.05.2026
04:10
777
Anthropic pregătește o nouă rundă de finanțare de 50 de miliarde de dolari, care ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde în două săptămâni
01.05.2026
02:45
825
Anthropic, pe cale să depășească OpenAI: noua rundă de finanțare ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde de dolari în două săptămâni
01.05.2026
01:29
765
Apple, luată prin surprindere de cererea pentru Mac-uri folosite la inteligență artificială
01.05.2026
00:33
779
Nvidia pariază pe startupul juridic Legora, evaluat la 5,6 miliarde de dolari, în războiul global cu rivalul Harvey
30.04.2026
23:40
848
Hackeri profită de o gravă vulnerabilitate cPanel și WHM care expune zeci de milioane de site‑uri la preluarea controlului serverelor
30.04.2026
22:21
748
OpenAI lansează Advanced Account Security pentru ChatGPT, cu chei fizice YubiKey împotriva atacurilor de tip phishing
30.04.2026
21:54
749
Google aduce asistentul AI Gemini pe milioane de mașini cu Google integrat, inclusiv modele mai vechi prin actualizări de software
30.04.2026
21:45
726
Elon Musk recunoaște în instanță că xAI a antrenat Grok prin distilarea modelelor OpenAI
30.04.2026
21:10
764
Vreme rece și mai închisă în Republica Moldova, vineri 01.05.2026
30.04.2026
20:23
729
Stripe lansează Link, portofelul digital care permite agenților AI autonomi să facă plăți în siguranță
878
Colegiul Medicilor anchetează declarațiile unui medic despre riscurile sarcinii concepute în perioada de post
30.04.2026
18:49
825
Maia Sandu, la Bălți: discuții cu elevii despre siguranța online și planuri de modernizare a spitalului regional
30.04.2026
17:11
675
Netflix lansează „Clips”, feed vertical de tip TikTok pentru descoperirea rapidă a conținutului
30.04.2026
16:49
743
Spotify introduce badge „Verified by Spotify” pentru a diferenția artiștii umani de cei generați de AI
30.04.2026
16:08
964
ULTIMĂ ORĂ // Revoluție în sistemul energetic: Cel mai mare „acumulator” al Moldovei a fost pus în funcțiune la Rădeni! Cum va ajuta noul sistem de 60 MWh la reducerea prețurilor la energia electrică
745
Instagram penalizează conturile care redistribuie conținut și pune în prim-plan creatorii originali
30.04.2026
15:41
828
Crima de la Beriozchi: dosarul omorului descoperit după 13 ani, trimis în judecată
30.04.2026
12:37
836
Alertă meteo cod galben de îngheț pentru 01.05.2026
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.28
1 RON
3.97
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














