11:07:25 16.01.2026
Stiri

Un deputat din OPOZIȚIE critică Programul „Prima Casă”, dar se numără printre cei peste 600 de BENEFICIARI

Economie 27.10.2018 18:29 Vizualizări1884
Un deputat din OPOZIȚIE critică Programul „Prima Casă”, dar se numără printre cei peste 600 de BENEFICIARI

Deputata comunistă Elena Bodnarenco recunoaște că nu apreciază deloc Programul „Prima Casă” lansat de autorități în primăvara acestui an, însă a recunoscut, în cadrul emisiunii „Bună seara”, de la Moldova 1, că fiica ei se numără printre beneficiari.

Declarația a fost făcută după ce colegul ei din Parlament, democratul Sergiu Sîrbu, enumera realizările guvernării, inclusiv Programul „Prima Casă”.

„Eu nu apreciez Programul „Prima Casă””, i-a spus Elena Bodnarenco lui Sergiu Sîrbu.

În replică, Sîrbu acesta a scos în vileag faptul că, de fapt, Elena Bodnarenco este o beneficiară indirectă. Democratul a afirmat că fiica deputatei comuniste și-a cumpărat apartament prin intermediul programului.

Elena Bodnarenco nu a negat acest lucru. „Într-adevăr, fiica mea a procurat un apartament cu 740 de mii de lei, în credit, cu Prima Casă”.

De menționat că 632 de familii și tineri necăsătoriți și-au procurat până acum apartamente și case prin intermediul Programului „Prima Casă”. Totodată, din numărul total de credite acordate, 59 de solicitanți au aplicat la Programul „Prima Casă 2” (program destinat funcționarilor publici n.r.), iar 111 - în cadrul Programului „Prima Casă 3” (destinat familiilor cu copii n.r.). Dintre cei 686 de solicitanți eligibili, 494 sunt familii tinere, iar 192 - persoane necăsătorite.

Prin intermediul Programului „Prima Casă” s-au procurat locuințe cu suprafața totală de 37 395 de metri pătrați, iar suprafață medie a locuințelor procurate este de 59,2 metri pătrați.Valoarea medie a locuințelor procurate este de 546 de mii de lei, iar vârsta medie a solicitanților este de 31 de ani. Totodată, suma totală a garanțiilor active emise în cadrul Programului este de 147 027 551 de lei, iar suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 294 055 102 lei.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
16.01.2026 08:29 334 Horoscopul zilei 16.01.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.92 1 USD 17.12 1 RON 3.91 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte