16:00:29 16.01.2026
Stiri

Un deputat de la București le cere autorităților din România să SPRIJINE agricultorii din R. Moldova: „Piața românească trebuie să absoarbă mai multe produse agricole din R. Moldova”

Economie 30.03.2018 14:39 Vizualizări1878
Un deputat de la București le cere autorităților din România să SPRIJINE agricultorii din R. Moldova: „Piața românească trebuie să absoarbă mai multe produse agricole din R. Moldova”
Poză simbol

Deputatul Constantin Codreanu, președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din Parlamentul României, i-a solicitat ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de la București, Petre Daea, să întreprindă măsuri pentru sprijinirea agricultorilor din Republica Moldova în vederea vânzării produselor pe piața din România.

În interpelarea trimisă ministrului Daea, deputatul Partidului Mișcarea Populară arată că produsele agricultorilor din stânga Prutului sunt de calitate, iar prețul lor este cu mult sub cel al produselor importate din state membre ale Uniunii Europene sau din afara ei.

„Republica Moldova dispune de un potențial agricol impunător, iar afacerile din sectorul agricol au fost si rămân o parte importantă din economia națională de peste Prut. Mai mult, agricultorii au început să propună pentru export și produse ecologice. Cifrele Ministerului Agriculturii de la Chișinău pentru anul 2016 arată că în Republica Moldova erau peste 60 de mii de hectare, cu peste 35 de mii mai mult decât în anul 2015. Așadar, agricultorii basarabeni pot obține produse de calitate, care, mai apoi, pot ajunge pe piața din România. Cu atât mai mult cu cât costurile de transportare nu se compară cu cele din alte state mai îndepărtate”, susține Codreanu.

Deputatul amintește că, în primele nouă luni ale anului 2017, România a importat peste 6,57 de milioane de tone de produse agroalimentare.

„Statisticile Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale arată de asemenea că, în topul importurilor din țările UE și din terțe state, domină carnea proaspătă de porc, produsele de patiserie, preparatele alimentare, grâul, precum și preparatele de tipul celor folosite pentru hrana animalelor. Sunt cifre care arată că nu se profită mai mult de ceea ce există nu doar la noi în țară, ci și în apropierea granițelor, în cel de-al doilea stat românesc, cu care România dezvoltă o relație strategică specială și privilegiată. Am putea aduce pe piața românească produse din Basarabia. Mai ales că, până acum, conform cifrelor disponibile, a existat o colaborare bună intre cele două state ale noastre”, mai scrie deputatul.

Potrivit lui Codreanu, până în prezent, peste un sfert din exporturile Republicii Moldova au ajuns în România. În primele luni ale anului 2017, exporturile din Republica Moldova au însumat peste 628 de milioane de dolari, cu aproape 15% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Deputatul din Parlamentul României îi mai cere ministrului Daea ca să simplifice procedurile legislative, astfel încât agricultorii din Republica Moldova să își poată vinde mai ușor produsele în România, iar relațiile comerciale dintre România și Republica Moldova să devină mai strânse în ceea ce privește importul de produse agricole.

Menționăm că România este principalul partener comercial al R. Moldova, pe parcursul anului trecut volumul comerțului bilateral dintre cele două state cifrându-se la 1,3 miliarde de dolari.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
16.01.2026 08:29 448 Horoscopul zilei 16.01.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.92 1 USD 17.12 1 RON 3.91 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte