Un deputat comunist RECUNOAȘTE: „Mi s-au propus bani și funcții pentru a părăsi fracțiunea”
5671
tribuna.md Cei 14 deputați comuniști care au părăsit recent formațiunea au primit bani sau au fost amenințați cu dosare penale, iar negocierile au fost îndelungate, timp de trei luni. Declarația aparține parlamentarei comuniste Elena Bodnarenco, care a rămas alături de Vladimir Voronin.
Deputata spune, în cadrul unui interviu acordat pentru „Observatorul de Nord”, că celor 14 transfugi le-a fost cercetată amănunţit starea financiară, averea, viaţa personală și viaţa copiilor.
„Fiecăruia i s-a propus ceva individual: unora funcţii sau bani, altora — închiderea sau deschiderea unor dosare penale. S-a lucrat cu grupuri de trei-patru persoane. Toţi „fugarii” s-au adunat cu 40 de minute înainte de conferinţa de presă de pomină şi numai atunci au aflat câţi sunt la număr…Apropo, cei 14 nu au fost primii, deoarece pe aceeaşi cale anterior au mers Lidia Lupu de la PSRM, Nicolae Juravschi şi Petru Ştirbate de la PLDM, iar luni exemplul lor a fost urmat de încă șapte PLDM-işti”, a declarat Bodnarenco.
Aceasta a recunoscut că a primit personal mai multe oferte pentru a părăsi fracțiunea comuniștilor.
„Mi s-a propus, cu adevărat, la alegere, bani, funcţii, alte facilităţi… Nu, domnilor, eu sunt făcută din altfel de aluat. Arta trădării şi furtului nu mi-au predat-o nici părinţii, nici învăţătorii mei”, a adpugat comunista.
Elena Bodnarenco a refuzat să spună ce sumă de bani i-a fost propusă.
25.01.2023
12:14
2585
Cei 14 comuniști transfugi, care în 2015 ar fi luat câte 300 000 de euro pentru a se alătura PD-ului lui Plahotniuc, scoși basma curată după trei ani de investigații. Procurorii au CLASAT dosarul
04.07.2022
11:03
7020
Doliu în Parlamentul R. Moldova. Deputata Elena Bodnarenco, în vârstă de 57 de ani, a DECEDAT
02.02.2022
13:40
25091
Șor anunță SFÂRȘITUL actualei guvernări, în contextul REȚINERII colegilor săi Violeta Ivanov și Vladimir Vitiuc: „Noi le stăm ca un os în gât, iar de aici hărțuielile și intimidările fără sfârșit”
25.02.2021
11:59
3581
VIDEO // Igor Dodon s-a SUCIT din nou, după ce anul trecut se JURA că nu va accepta niciodată un premier sprijinit de TRANSFUGI: „Timpurile grele solicită și decizii grele”. Socialistul, gata să-i ÎNȘELE pe deputații lui Șor: „Dacă nu vă plac…”
14.05.2020
20:28
10863
Unii deputați din PSRM sunt bagajele făcute și ar urma să PĂRĂSEASCĂ partidul. Un parlamentar din majoritatea parlamentară CONFIRMĂ. „Cum încearcă Dodon să-i convingă să nu plece? DUBLEAZĂ suma”
13.12.2019
10:52
5301
Operațiunea privind „CUMPĂRAREA” celor 17 deputați democrați nu s-ar fi încheiat: „Urmează să fie formată o fracțiune NOUĂ controlată de socialiști”
01.03.2018
15:31
2356
Moțiunea simplă înaintată de PCRM și PSRM nu-i provoacă EMOȚII lui Leancă: „Socialiști deja au produs UNIREA prin faptul că dețin pașapoarte românești”
11.04.2017
16:46
3669
DECLARAȚIE: „Asistăm la un fenomen de CANIBALIZARE, când un partid DEVOREAZĂ alte formațiuni”
26.02.2017
15:29
33240
Încă un PARTID parlamentar optează pentru DEMITEREA lui Dodon: „De la asemenea gesturi adie a impeachment”. Cine poate grăbi acest proces
21.03.2016
16:11
2927
Elena Bodnarenco, citată pentru a treia oară la CNA
14.02.2016
19:01
3284
Prima femeie NUMITĂ secretar executiv al PCRM. I-a luat locul lui Reșetnicov
12.01.2016
19:34
3507
Un fruntaş liberal EXPLICĂ de ce Ghimpu s-a răzgândit în privinţa celor 14 TRANFUGI
20.03.2026
07:51
30
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
486
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
512
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
522
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
541
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
559
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
537
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
610
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
522
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
573
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
628
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
550
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
597
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
620
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
621
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
632
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
692
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
560
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
601
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
667
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
649
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
601
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
623
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
673
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
608
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














