Un chirurg de la București a salvat un copil la Chișinău: I-a transplantat un fragment de ficat unui băiețel de nici trei ani de la mama lui. „Premieră în spațiul românesc”
3366
Mihai Rădulescu
Un băiețel de 2 ani și 8 luni a fost salvat, după ce a fost operat recent la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” din Chișinău de către Vladislav Braşoveanu, şeful Secţiei de transplant hepatic „Dan Setlacec” al Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti.
Micuțul a primit un fragment de ficat de la mama sa, iar operația de transplant a durat opt ore.
Jurnalistul de la TVR, Mihai Rădulescu, l-a intervievat pe renumitul chirurg de la București și spune că această performanță medicală reprezintă „o premieră în spațiul românesc”.
Menționăm că Vladislav Braşoveanu, născut în stânga Prutului, a participat la realizarea, în 2013, a primului transplant hepatic de la donator viu în Republica Moldova, fapt pentru care a fost decorat cu Ordinul „Gloria Muncii”, iar un an mai târziu a realizat şi primul transplant hepatic de la donator cadaveric.
Tot el este cel care l-a operat la București pe halterofilul Tudor Casapu, campion olimpic şi primul pacient care a beneficiat de transplant hepatic la Institutul Clinic Fundeni.
Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” i-a conferit în anul 2016 chirurgului Vladislav Braşoveanu titlul onorific Doctor Honoris Causa, acesta devenind primul absolvent al acestei instituții care s-a învrednicit de această distincţie.
17.10.2026
23:23
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin
















