Un cântăreţ URIAŞ a fost găsit MORT în camera de hotel. Familia nu-şi explică de ce a făcut GESTUL TERIBIL
4204
Fostul solist al trupei Soudnagarden, Chris Cornell, s-ar fi sinucis prin spânzurare, potrivit unei variante preliminare a raportului de expertiză medico-legală, realizat la Wayne County Medical Examiner’s Office. Raportul complet urmează să fie întocmit şi dat publicităţii, scrie The Guardian, citat de gandul.info.
Chris Cornell a fost găsit, joi, fără suflare întins pe podeaua băii camerei hotelului MGM Grand Detroit unde era cazat, în urma concertului susţinut în Detroit.
„Investigăm cazul cu suspiciunea de sinucidere. Aceasta este pista pe care mergem”, declara, ieri, un oficial din cadrul poliţiei.
Agentul său, Brian Bumbery, a declarat că moartea artistului este „bruscă şi neaşteptată”, iar soţia şi familia sa sunt în stare de şoc.
Ca vocalist al trupei Soundgarden, Cornell a ajutat la construirea mişcării de rock grunge. Cornell deţinea în palmares premii Grammy şi numeroase nominalizări la Globurile de Aur, pentru voce, compoziţie, versuri.
În plus, Cornell era un filantrop activ şi a fondat Organizaţia Chris şi Vicky Cornell, pentru a sprijini copiii care se confruntă cu probleme precum sărăcie, abuz, neglijenţă.
24.02.2026
10:53
7239
VIDEO // Mândrie NAȚIONALĂ: Donald Trump, CUCERIT de o moldoveancă la Casa Albă: „Sunteți uimitoare”
24.02.2026
06:57
10720
VIDEO // Reacția străinilor la melodia „Viva, Moldova” a lui Satoshi te face să crezi că este favorit la câștigarea trofeului Eurovision 2026: „Această melodie spune povestea noastră – a celor plecați"
09.09.2025
13:06
35009
VIDEO // „Puterea Dragostei”, cel mai NOU film moldovenesc, în CINEMATOGRAFE din 9 octombrie. Vezi AICI trailerul oficial al filmului
21.08.2025
16:49
34305
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
08.06.2025
09:57
45686
„The Institute”, noul thriller TV bazat pe romanul omonim al lui Stephen King, a avut premiera la Londra
03.06.2025
11:11
29736
Disney concediază câteva sute de angajaţi în departamentele de film, televiziune şi finanţe corporative
02.06.2025
18:21
28183
LISTĂ // Filmele produse în R. Moldova pe care CNC le va finanța cu 13,3 milioane de lei în 2025
02.06.2025
11:19
20597
Cine este Miss World 2025: Are 21 de ani şi vrea să devină ambasadoare
30.05.2025
19:48
20117
Fosta prințesă Mako a Japoniei a născut primul său copil
29.05.2025
11:11
21481
Eurovision 2025 a înregistrat cea mai mare audienţă din 2004, cu 166 de milioane de telespectatori în 37 de ţări
28.05.2025
12:20
20838
Dezvăluiri: Cine vor fi actorii noului serial original „Harry Potter”
30.03.2026
17:16
0
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
17:04
34
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
30.03.2026
16:37
62
Startupul sud-coreean Rebellions strânge 400 de milioane de dolari înainte de listare, la o evaluare de 2,34 miliarde și lansează noi platforme de infrastructură AI
30.03.2026
15:47
225
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
30.03.2026
15:45
213
Interreg Europe deschide noi oportunități de finanțare și cooperare interregională pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
511
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
30.03.2026
14:52
316
Startupul Starcloud devine unicorn cu 1,1 miliarde dolari pentru centre de date orbitale, mizând pe racheta Starship și GPU-uri Nvidia în spațiu
30.03.2026
14:07
351
31 martie, ultima zi pentru depunerea ofertelor la licitația pentru noile parcuri eoliene cu stocare a energiei în Republica Moldova
30.03.2026
12:04
666
Prețul motorinei bate în retragere. Prima IEFTINIRE de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
30.03.2026
11:22
563
Reținut după ce ar fi cerut 400 000 de dolari pentru a influența o decizie într-un dosar penal
30.03.2026
10:54
611
Noi detalii în ancheta privind decesul Ludmilei Vartic: concluziile legiștilor și pașii procurorilor în dosarul de violență în familie
30.03.2026
10:48
483
Maia Sandu, turneu în Finlanda și Letonia pentru securitate regională și sprijin pe drumul european al Republicii Moldova
30.03.2026
10:46
1235
Mită-RECORD de 400.000 de dolari. O persoană a fost reținută după ce a promis „aranjarea” unui dosar penal
30.03.2026
10:33
606
Gradele didactice devin permanente din 2026: MEC elimină reconfirmarea periodică și reduce birocrația pentru profesori
409
Instituțiile de drept își intensifică acțiunile împotriva traficului de ființe umane, în contextul parcursului european al Republicii Moldova
30.03.2026
09:15
563
VIDEO // Descinderi „fulger” la o companie de închirieri auto din Chișinău. Schemă de evaziune și spălare de bani de milioane
30.03.2026
08:40
537
Horoscopul zilei 30.03.2026
30.03.2026
07:03
660
Proiect STRATEGIC pentru transportul feroviar: Tronsonul Chișinău – Ungheni va fi electrificare și va permite viteze de 140 km/h
29.03.2026
21:01
694
Închiderea Sora, semnal de maturizare pentru OpenAI și frână pentru visul AI care „înlocuiește” Hollywood-ul
29.03.2026
18:38
879
Vreme schimbătoare, cu ploi și încălzire treptată în Moldova, 30.03–05.04.2026
29.03.2026
08:20
862
Horoscopul zilei 29.03.2026
1021
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
1036
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
949
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
1123
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
Maia Sandu, turneu în Finlanda și Letonia pentru securitate regională și sprijin pe drumul european al Republicii Moldova
Mită-RECORD de 400.000 de dolari. O persoană a fost reținută după ce a promis „aranjarea” unui dosar penal
1 MDL
1 EUR
20.27
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














