20:28:50 18.08.2025
Stiri

Un bărbat a MURIT din cauza unei supradoze de cofeină. Cât de multă cafea a băut?

Actualitate 10.03.2022 07:00 Vizualizări2129
Un bărbat a MURIT din cauza unei supradoze de cofeină. Cât de multă cafea a băut? Pixabay

Un bărbat din Marea Britanie a murit din cauza unei supradoze de cofeină, după ce a băut un amestec care conținea echivalentul a câteva sute de cești de cafea, potrivit unor rapoarte de presă.

Bărbatul în vârstă de 29 de ani, Tom Mansfield, era un antrenor personal care comandase o pungă de 100 de grame de pudră de cofeină pentru a o folosi în băuturi suplimentare, potrivit Yahoo News. Cu toate acestea, atunci când a măsurat pulberea pe un cântar, a făcut o greșeală care l-a făcut să consume o doză fatală de cofeină.

Doza recomandată de pulbere de cofeină era între 60 și 300 de miligrame, însă cântarul folosit de Mansfield avea o greutate inițială de 2 grame, potrivit BBC. Acest lucru a însemnat că bărbatul a ajuns să consume mai multe grame de pulbere, echivalentul a până la 200 de cești de cafea.

Bărbatul avea un nivel de cofeină în sânge de 392 mg pe litru

Imediat după ce a consumat cafeaua, bărbatul a spus că inima a început să îi bătă foarte repede, relatează BBC. Ulterior, acesta a început să facă spume la gură, iar soția sa a chemat o ambulanță.

Mansfield a fost transportat la spital după ce a intrat în stop cardiac, fiind declarat mort în cele din urmă.

Credit: Pixabay

Medicul legist a constatat că bărbatul avea un nivel de cofeină în sânge de 392 mg pe litru. Nivelul tipic de cofeină după ce se bea o ceașcă de cafea este de aproximativ 2 până la 4 mg pe litru.

Pudrele de cofeină pot fi periculoase, deoarece sunt mult mai puternice decât cafeaua, de exemplu.

De ce sunt periculoase pudrele de cofeină?

În 2015, Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA a avertizat mai multe companii care vindeau pulberea că produsele lor prezintă un „risc semnificativ de îmbolnăvire sau rănire a consumatorilor”, a raportat Live Science, citat de Descoperă.

Agenția a menționat că poate fi dificil pentru consumatori să măsoare cu exactitate o doză sigură de pudră. „Diferența dintre o cantitate sigură și o doză toxică în aceste produse pure sub formă de pulbere este foarte mică”, a declarat agenția.

În cazul lui Mansfield, compania care a vândut produsul sub formă de pudră nu a inclus o lingură pentru a măsura în momentul morții bărbatului. Cu toate acestea, compania a inclus acum o lingură, potrivit North Wales Live. Cel mai probabil, dacă lingura ar fi fost disponibilă la momentul respectiv, bărbatul ar fi fost probabil încă în viață.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte