Un băiețel de patru ani a luat mașina mamei „să se plimbe” și a avariat alte două autoturisme
1333
Un băieţel de patru ani din Ţările de Jos ar putea avea un viitor în Formula 1 după ce a luat maşina mamei sale „la o plimbare", notează site-ul BBC.
Poliţia din oraşul Utrecht (centru) a declarat că băieţelul a intrat sâmbătă cu maşina în două autoturisme parcate, înainte de a părăsi locul accidentului în pijama şi în picioarele goale.
Trecătorii îngrijoraţi au sunat la poliţie după ce l-au văzut pe băieţel mergând singur pe stradă în frig.
Din fericire nimeni nu a fost rănit în timpul acestei escapade, iar poliţia a comentat pe Instagram că a descoperit un „nou Max Verstappen".
Potrivit poliţiei, copilul s-a trezit sâmbătă când tatăl său a plecat la serviciu şi a luat cheile de la maşina mamei sale „pentru a face o plimbare".

După ce poliţiştii au sosit la faţa locului pentru a-l prelua pe băiat, au fost alertaţi cu privire la un vehicul abandonat în apropiere, ce părea să fi lovit două maşini parcate.
Vehiculul era înregistrat pe numele mamei băiatului. Aceasta a fost sunată de poliţişti, iar când aceştia i-au înmânat telefonul băieţelului, micuţul a mimat condusul şi a făcut gesturi de întoarcere a volanului.
„Ne-am dat seama că este posibil ca băieţelul să fi fost şoferul", a precizat poliţia pe Instagram.
La secţia de poliţie, băieţelul a primit ciocolată caldă şi un ursuleţ de pluş înainte de a se întoarce la mama sa. Ei au mers împreună la locul accidentului, unde micuţul a fost întrebat dacă poate arăta cum funcţionează maşina. Copilul - descris de mama sa drept „ingenios" - a deschis maşina cu cheia pe care a introdus-o apoi în contact şi şi-a mutat piciorul de pe pedala de ambreiaj pe cea de acceleraţie, a precizat poliţia.
Poliţiştii i-au îndemnat pe părinţi ca pe viitor să ascundă cheile de la maşină.
17.12.2025
12:37
38
Carolina Novac prezintă la Cipru viziunea Moldovei pentru tranziția către energie cu emisii reduse până în 2030
17.12.2025
11:46
224
Guvernul finanțează dezvoltarea creșelor pentru părinți activi în muncă în cadrul noii ediții a programului național
17.12.2025
11:46
218
Moldova sprijină IMM-urile: 12 comunități de energie verde în patru țări pentru facturi mai mici și afaceri sustenabile
17.12.2025
11:38
223
Rămășițele unor drone ucrainene au provocat un incendiu la o rafinărie și au avariat rețele electrice în regiunea Krasnodar, Rusia
17.12.2025
10:22
269
Condamnare la închisoare pentru un bărbat care a atacat un polițist în timpul unei intervenții în Chișinău
17.12.2025
08:31
337
Horoscopul zilei 17.12.2025
17.12.2025
07:05
518
Companiile de apărare din Europa îndeamnă investitorii să nu intre în panică în contextul știrilor despre pacea Rusia-Ucraina
17.12.2025
01:26
696
Moscova refuză orice discuție privind teritoriile ocupate din Ucraina, în timp ce Kievul continuă dialogul cu Statele Unite pentru pace.
16.12.2025
20:45
783
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
16.12.2025
20:28
577
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
17.12.2025
11:46
48
Guvernul finanțează dezvoltarea creșelor pentru părinți activi în muncă în cadrul noii ediții a programului național
17.12.2025
11:46
57
Moldova sprijină IMM-urile: 12 comunități de energie verde în patru țări pentru facturi mai mici și afaceri sustenabile
17.12.2025
11:38
68
Rămășițele unor drone ucrainene au provocat un incendiu la o rafinărie și au avariat rețele electrice în regiunea Krasnodar, Rusia
17.12.2025
10:22
242
Condamnare la închisoare pentru un bărbat care a atacat un polițist în timpul unei intervenții în Chișinău
17.12.2025
08:31
324
Horoscopul zilei 17.12.2025
17.12.2025
07:05
499
Companiile de apărare din Europa îndeamnă investitorii să nu intre în panică în contextul știrilor despre pacea Rusia-Ucraina
17.12.2025
01:26
684
Moscova refuză orice discuție privind teritoriile ocupate din Ucraina, în timp ce Kievul continuă dialogul cu Statele Unite pentru pace.
16.12.2025
20:45
771
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
16.12.2025
20:28
568
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
19:41
563
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
16.12.2025
18:25
600
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
17:56
713
Reuniune la Bender: Experți în problematice economice și statistice discută integrarea cu standardele europene și armonizarea legislației pe ambele maluri ale Nistrului
16.12.2025
17:50
718
Decizia surprinzătoare a PSD: Partidul sprijină o moțiune simplă pe mediu alături de AUR, provocând discuții la nivelul Parlamentului European
16.12.2025
17:47
614
AIPA autorizează plăți considerabile pentru agricultori, inclusiv compensații pentru îngheț și furtuni
682
Condamnări de închisoare pentru doi inculpați implicați în spălarea a 4,4 milioane de lei de la Banca de Economii
16.12.2025
17:46
588
Ministra Agriculturii anunță măsuri temporare de susținere a fermierilor din Cahul în fața executărilor silite
738
Ministerul Agriculturii clarifică utilizarea termenilor "eco", "bio", "ecologic" și "organic" pentru produse sigure și conforme în Moldova
16.12.2025
16:29
582
Licitația pentru producători de energie regenerabilă cu capacitate mare începe oficial pe 19 decembrie 2025
16.12.2025
16:28
623
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
16:19
583
Liceul „Ion Creangă” din Fălești se transformă într-o școală model cu ajutorul Poloniei și Uniunii Europene
16.12.2025
16:12
626
Eveniment de dialog între MIDR și mediul privat pentru impulsionarea proiectelor de infrastructură în Moldova
16.12.2025
15:43
595
Programul remedial la matematică aduce rezultate remarcabile: rata de promovare la examenul de absolvire a crescut de la 3% la 52% pentru participanți
16.12.2025
15:12
638
Zelenski și SUA pregătesc planul de pace din weekend, posibile discuții la nivel înalt în curând
16.12.2025
14:28
723
Avocat din Chișinău, acuzat de escrocherie pentru înșelarea clienților cu expertize false și însușirea a 29 000 de lei.
16.12.2025
14:10
709
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
Guvernul finanțează dezvoltarea creșelor pentru părinți activi în muncă în cadrul noii ediții a programului național
Moldova sprijină IMM-urile: 12 comunități de energie verde în patru țări pentru facturi mai mici și afaceri sustenabile
Rămășițele unor drone ucrainene au provocat un incendiu la o rafinărie și au avariat rețele electrice în regiunea Krasnodar, Rusia
Condamnare la închisoare pentru un bărbat care a atacat un polițist în timpul unei intervenții în Chișinău
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.84
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














