VIDEO // Rușii ar fi ATACAT propriile localități din regiunea Breansk. SBU prezintă DOVEZI. Un tanchist rus i-a spus soției sale cum s-a întâmplat totul: „Vor în așa fel să provoace HAHOLII”
3461
Moscova anunță că asupra localității Klimova din regiunea Breansk, aflată la hotarul ruso-ucrainean, ar fi fost lansat un atac din partea forțelor armate ale Ucrainei. În rezultat au avut de suferit șapte persoane.
Klimovo se află la aproximativ zece kilometri de frontiera cu Ucraina şi are aproximativ 13 000 de locuitori. „Forţe armate ucrainene au tras asupra satului Klimovo. Două imobile locuite au fost avariate în bombardament şi există răniţi în rândul locuitorilor”, a acuzat guvernatorul regiunii Breansk, Aleksandr Bogomaz.
De partea cealaltă, ucrainenii au respins acuzațiile și au prezentat dovezi, potrivit cărora rușii ar fi înscenat totul.
„Federația Rusă însăși a lansat acest atac din Klimovo, deși a acuzat Ucraina de acest lucru. Acest lucru este confirmat de interceptările proaspete intrate în posesia noastră”, se arată într-un comunicat de presă al Serviciului de Informații al Ucrainei (SBU).
„Ai noștri au făcut asta”, îi explică soției sale un tanchist rus, care se află în prezent în regiunea Donețk.
Femeia de la celălalt capăt al firului a întrebat de ce rușii bombardează propriile localități. „Da, așa este. Vor în așa fel să provoace haholii (ucrainenii n.r.). Vor spune ulterior că ei au atacat. Aceeași tactică a fost și în războiul din Cecenia. Au plasat bombe în Moscova și spuneau că teroriștii ceceni au făcut asta. De fapt totul era aranjat. Nu aveau ei cum să tragă de la o asemenea distanță”, a spus tanchistul.
Bărbatul a mai adăugat că va refuza să mai participe la acțiunile militare din Ucraina. „Da, nu voi fi privit cu ochi buni, dar nu-mi pasă”, a mai spus soldatul rus.
10.04.2026
09:22
292
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
281
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
335
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
525
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
548
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
551
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
493
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
464
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
573
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
631
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
10.04.2026
09:22
247
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
231
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
312
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
501
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
534
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
530
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
479
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
454
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
561
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
623
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
654
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
581
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
532
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
542
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
604
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
603
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
607
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
540
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
632
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
574
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
584
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
887
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
579
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
662
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
761
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
Horoscopul zilei 10.04.2026
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














