20:05:48 18.05.2025
Stiri

VIDEO // IGP oferă DETALII despre POLIȚISTUL prins BEAT criță la volanul mașinii sale. Cine este șoferul care a acroșat un automobil parcat și ce pedeapsă riscă

Social 03.11.2019 14:16 Vizualizări1633
VIDEO // IGP oferă DETALII despre POLIȚISTUL prins BEAT criță la volanul mașinii sale. Cine este șoferul care a acroșat un automobil parcat și ce pedeapsă riscă deschide.md

Inspectoratul General de Poliției (IGP) confirmă că șoferul, care a acroșat ieri-seară un automobil în sectorul Ciocana al capitalei, este angajat al Inspectoratului de Poliție Ciocana și se afla în stare avansată de ebrietate. Acesta riscă dosar penal pentru că a condus automobilul în stare de ebrietate, dar și să rămână fără serviciu.

„La 2 noiembrie, în jurul orei 22.07, Dispeceratul Direcției de Poliție mun. Chișinău a fost sesizat, prin intermediul serviciului de urgență 112, că pe str. M. Drăgan din sectorul Ciocana al capitalei a avut loc un accident rutier între un automobil de model „Nissan Micra” și „Opel Vectra”. La fața locului s-a deplasat un echipaj al Secției documentare accidente rutiere și al Inspectoratului Național de Patrulare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. În cadrul documentării, s-a stabilit că automobilul „Nissan Micra” a accidentat într-o curte de pe str. M. Drăgan un automobil parcat. Unitatea de transport era condusă de un angajat al Inspectoratului de Poliție Ciocana, din cadrul Direcției de Poliție mun. Chișinău, în vârstă de 39 de ani”, comunică IGP.

Astfel, în urma testării cu aparatul etilotest a poliţistului, s-a atestat o alcoolemie de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițistul a fost dus la Dispensarul Republican de Narcologie pentru recoltarea de probe biologice.

IGP a inițiat pe acest caz o anchetă de serviciu. De asemenea, a fost pornit un proces penal pentru conducerea unui automobil în stare de ebrietate. Astfel, polițistul riscă să fie cercetat penal și s-a rămână fără permisul de conducere, dar și fără funcție.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Sondaj
Ce scenariu pare mai realist?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte