Stiri
Vasile Bolea, deputatul socialist „adoptat” de Ilan Șor, și-ar fi agresat soția în fața copiilor. Organele de drept au emis un ordin de restricție de urgență, după ce unul dintre copii l-a reclamat la Poliție pe tatăl violent. Acest lucru a fost confirmat de vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman.
„Confirm oficial, din informațiile oferite de Inspectoratul General al Poliției, că în acest caz a fost emis un ordin de restricție de urgență. Solicit autorităților să investigheze acest caz rapid, corect și transparent. Legea trebuie aplicată la fel pentru toți — fără nicio excepție. Mii de femei din R. Moldova sunt abuzate în propria casă, violența verbală deseori este urmată de cea fizică. În cele mai multe cazuri victima nu își reclamă agresorul. Cine știe câți ani la rând aceasta femeie a fost umilită, agresată și redusă la tăcere? De data aceasta un copil a avut curajul să găsească sprijin la autorități”, a scris Doina Gherman pe Facebook.
Amintim că polițiștii au intervenit în seara zilei de vineri, 25 aprilie, într-un caz de „conflict în familie”. ZdG a aflat că este vorba despre familia deputatului Vasile Bolea. Unul dintre copiii deputatului a apelat la 112 spunând că „mama este agresată de tata”.
Sursa citată susține că din imaginile video înregistrate în momentul în care Poliția a ajuns la apartamentul familiei Bolea se poate observa cum unul dintre copii îi arată cu degetul polițistului locul în care se află părinții lui.
„Vasile Bolea o ținea imobilizată cu mâinile pe soția sa, care plângea. Deputatul nu s-a oprit nici când au apărut oamenii legii”, scrie sursa citată.
„Putin Team” Bolea, deputatul socialist „adoptat” de Șor, și-ar fi agresat soția în fața copiilor. Organele de drept au emis un ordin de restricție de URGENȚĂ, după ce unui dintre copii l-a reclamat că ar fi agresat-o pe soția sa. Reacția femeii
Actualitate
25.04.2025
22:52
4635
4635
ACTUALIZARE // Rodica Bolea (Bodian) a negat, într-o postare pe pagina sa de Facebook că ar fi fost agresată de soțul ei, adăugând că fiul lor a alertat Poliția „din greşeală”, iar mass-media ar urmări să-l denigreze pe deputatul Vasile Bolea.
„În legătură cu recentele informații din mass-media despre presupusa „agresiune” din partea soțului meu, declar oficial: această informație este FALSĂ. În cei 17 ani de viață împreună, soțul meu nu a recurs niciodată la violență fizică asupra mea. (...) Nu am fost supusă violenței, nu am solicitat un ordin de protecție și nu am depus mărturie la poliție. Emiterea ordinului de protecție a fost pentru mine o surpriză neplăcută. Avocații noștri analizează deja din punct de vedere juridic acțiunile organelor de poliție în această situație, în vederea contestării acestora. (...)
În același moment, încă ieri am depus o declarație la poliție privind închiderea cazului, întrucât apelul a fost efectuat din greșeală de copilul nostru”, a scris Rodica Bolea pe Facebook.
„În legătură cu recentele informații din mass-media despre presupusa „agresiune” din partea soțului meu, declar oficial: această informație este FALSĂ. În cei 17 ani de viață împreună, soțul meu nu a recurs niciodată la violență fizică asupra mea. (...) Nu am fost supusă violenței, nu am solicitat un ordin de protecție și nu am depus mărturie la poliție. Emiterea ordinului de protecție a fost pentru mine o surpriză neplăcută. Avocații noștri analizează deja din punct de vedere juridic acțiunile organelor de poliție în această situație, în vederea contestării acestora. (...)
În același moment, încă ieri am depus o declarație la poliție privind închiderea cazului, întrucât apelul a fost efectuat din greșeală de copilul nostru”, a scris Rodica Bolea pe Facebook.
Vasile Bolea, deputatul socialist „adoptat” de Ilan Șor, și-ar fi agresat soția în fața copiilor. Organele de drept au emis un ordin de restricție de urgență, după ce unul dintre copii l-a reclamat la Poliție pe tatăl violent. Acest lucru a fost confirmat de vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman.
„Confirm oficial, din informațiile oferite de Inspectoratul General al Poliției, că în acest caz a fost emis un ordin de restricție de urgență. Solicit autorităților să investigheze acest caz rapid, corect și transparent. Legea trebuie aplicată la fel pentru toți — fără nicio excepție. Mii de femei din R. Moldova sunt abuzate în propria casă, violența verbală deseori este urmată de cea fizică. În cele mai multe cazuri victima nu își reclamă agresorul. Cine știe câți ani la rând aceasta femeie a fost umilită, agresată și redusă la tăcere? De data aceasta un copil a avut curajul să găsească sprijin la autorități”, a scris Doina Gherman pe Facebook.
Amintim că polițiștii au intervenit în seara zilei de vineri, 25 aprilie, într-un caz de „conflict în familie”. ZdG a aflat că este vorba despre familia deputatului Vasile Bolea. Unul dintre copiii deputatului a apelat la 112 spunând că „mama este agresată de tata”.
Sursa citată susține că din imaginile video înregistrate în momentul în care Poliția a ajuns la apartamentul familiei Bolea se poate observa cum unul dintre copii îi arată cu degetul polițistului locul în care se află părinții lui.
„Vasile Bolea o ținea imobilizată cu mâinile pe soția sa, care plângea. Deputatul nu s-a oprit nici când au apărut oamenii legii”, scrie sursa citată.
Stiri relevante
21.09.2026
18:37
53
Vasile Tofan și ambasadorul Irlandei au discutat despre investiții și parcursul european al Republicii Moldova
21.09.2026
17:40
256
Republica Moldova primește 6 milioane de euro pentru reforma întreprinderilor de stat
21.09.2026
17:39
239
Sectorul sfeclei de zahăr, în atenția Ministerului Agriculturii: recolta din 2026 și măsurile de sprijin, analizate cu producătorii
21.09.2026
17:17
235
Google, amendat cu 403 milioane de euro pentru prelucrarea datelor de localizare. Ce au constatat autoritățile europene
21.09.2026
17:03
276
Colier din aur de peste 100 000 de lei și mărfuri nedeclarate, depistate în bagajele pasagerilor la Aeroportul Chișinău
21.09.2026
16:41
310
Medicamentele inovative, un domeniu neglijat în România. Alexandru Rogobete: Statul ar putea recupera patru euro pentru fiecare euro investit
21.09.2026
16:25
288
Google, amendată cu 403 milioane de euro pentru încălcarea normelor GDPR privind datele de localizare
21.09.2026
16:18
323
Vicepremierul Valeriu Chiveri a discutat cu ambasadoarea Austriei despre reglementarea transnistreană și drepturile omului
21.09.2026
15:44
326
Vicepremierul pentru reintegrare a discutat cu senatorii cehi despre reglementarea transnistreană și securitatea regională
21.09.2026
15:34
329
Trump, așteptat luni la New York pentru Adunarea Generală a ONU: întâlniri cu Macron, Zelenski și Burnham și discurs marți
21.09.2026
18:37
21.09.2026
17:40
21.09.2026
17:39
21.09.2026
17:17
21.09.2026
17:03
21.09.2026
16:41
21.09.2026
16:25
21.09.2026
16:18
21.09.2026
15:44
21.09.2026
15:34
Top stiri
21.09.2026
18:37
16
Vasile Tofan și ambasadorul Irlandei au discutat despre investiții și parcursul european al Republicii Moldova
21.09.2026
18:08
288
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
21.09.2026
17:59
231
ULTIMA ORĂ // Stare de URGENȚĂ în domeniul energetic și hidrologic. Parlamentul se întrunește în ședință extraordinară, la solicitarea CNS și a Guvernului. Igor Grosu: „Prioritatea este să avem apă, gaz, căldură și lumină”
21.09.2026
17:40
245
Republica Moldova primește 6 milioane de euro pentru reforma întreprinderilor de stat
21.09.2026
17:39
233
Sectorul sfeclei de zahăr, în atenția Ministerului Agriculturii: recolta din 2026 și măsurile de sprijin, analizate cu producătorii
21.09.2026
17:17
231
Google, amendat cu 403 milioane de euro pentru prelucrarea datelor de localizare. Ce au constatat autoritățile europene
21.09.2026
17:03
272
Colier din aur de peste 100 000 de lei și mărfuri nedeclarate, depistate în bagajele pasagerilor la Aeroportul Chișinău
21.09.2026
16:41
307
Medicamentele inovative, un domeniu neglijat în România. Alexandru Rogobete: Statul ar putea recupera patru euro pentru fiecare euro investit
21.09.2026
16:25
285
Google, amendată cu 403 milioane de euro pentru încălcarea normelor GDPR privind datele de localizare
21.09.2026
16:18
320
Vicepremierul Valeriu Chiveri a discutat cu ambasadoarea Austriei despre reglementarea transnistreană și drepturile omului
21.09.2026
15:55
279
Spectacolul documentar „Noaptea scrisă cu roșu”, despre represiunea sovietică, va fi prezentat în scuarul Parlamentului
21.09.2026
15:44
322
Vicepremierul pentru reintegrare a discutat cu senatorii cehi despre reglementarea transnistreană și securitatea regională
21.09.2026
14:25
689
MINUS un candidat pentru funcția de bașkan al Găgăuziei. Cetățean al R. Moldova, dar fără să cunoască limba de stat - ROMÂNA, abandonează cursa electorală
21.09.2026
14:15
420
MAE condamnă organizarea alegerilor ruse pentru Duma de Stat în regiunea transnistreană, fără acordul Chișinăului
21.09.2026
14:13
355
Un bărbat bănuit de o escrocherie de 2,7 milioane de lei, reținut la frontiera cu România
21.09.2026
13:44
395
Un tânăr de 19 ani, reținut la Călărași cu aproximativ 150 de grame de substanță presupus narcotică și o armă pneumatică
21.09.2026
13:39
417
Spitalul „Marie Curie” are un nou bloc operator, construit printr-o investiție de un milion de euro
21.09.2026
13:37
401
Trei suspecți, reținuți pentru organizarea migrației ilegale spre UE: acte ucrainene false și până la 7 000 de euro de la fiecare migrant
21.09.2026
13:30
429
Grup criminal suspectat de proxenetism, documentat de polițiști: două persoane reținute la Aeroportul Chișinău
21.09.2026
13:30
481
Horoscopul zilei 21.09.2026
21.09.2026
13:20
464
Mihai Popșoi va participa la segmentul de nivel înalt al Adunării Generale a ONU și la mai multe reuniuni internaționale
21.09.2026
13:15
525
Armata lui Putin încalcă din nou spațiul aerian al R. Moldova. Dronă rusească deasupra localității Palanca!
21.09.2026
13:01
413
Delegația Senatului Cehiei, în vizită la Chișinău: securitatea regională și parcursul european, pe agendă
21.09.2026
12:41
497
Alegerile din Rusia, fără surprize: Kremlinul ar putea folosi rezultatul ca mandat pentru continuarea războiului
21.09.2026
12:06
439
IGSU își consolidează procedurile pentru solicitarea sprijinului prin Mecanismul de Protecție Civilă al UE
21.09.2026
18:37
21.09.2026
18:08
21.09.2026
17:59
21.09.2026
17:40
21.09.2026
17:39
21.09.2026
17:17
21.09.2026
17:03
21.09.2026
16:41
21.09.2026
16:25
21.09.2026
16:18
21.09.2026
15:55
21.09.2026
15:44
21.09.2026
14:25
21.09.2026
14:15
21.09.2026
14:13
21.09.2026
13:44
21.09.2026
13:39
21.09.2026
13:37
21.09.2026
13:30
21.09.2026
13:30
21.09.2026
13:20
21.09.2026
13:15
21.09.2026
13:01
21.09.2026
12:41
21.09.2026
12:06
Actualitate
Parteneri
Stiri
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri
















