Un deputat al majorității parlamentare propune recunoașterea Rusiei în calitate de „stat TERORIST”. Parlamentarii PSRM, îndemnați să se DISOCIEZE de atrocitățile comise de armata lui Putin în Ucraina
1599
Președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba, a propus astăzi Legislativului să voteze o rezoluție prin care Federația Rusă să fie recunoscută în calitate de „stat terorist”, în contextul atrocităților comise de armata lui Vladimir Putin în Ucraina. Totodată, parlamentarul a cerut deputaților socialiști să se disocieze de conducerea formațiunii, care zilele acestea se află la Moscova și pozează alături de cei mai aprigi susținători ai agresiunii rusești în Ucraina și care susțin o eventuală ocupare a R. Moldova de către Federația Rusă.
„Ați observat că Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a recunoscut Rusia drept regim terorist. Același lucru l-a făcut și Parlamentul Estoniei și este ușor să presupunem că tot mai multe țări o să recunoască Federația Rusă drept regim terorist din cauza atrocităților pe care le comite zilnic împotriva oamenilor pașnici din Ucraina. Cred că nu sunt singurul care consideră că și R. Moldova trebuie să facă un asemenea pas”, a declarat astăzi Alaiba în plenul Parlamentului.
Deputatul din majoritatea parlamentară cere și unor colegi din fracțiunea Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) să se disocieze de regimul terorist de la Moscova.
„De exemplu, ieri am fost la o emisiune cu deputatul socialist Grigore Novac și dânsul nu a putut spune cui aparține Crimeea. Tot săptămâna aceasta, colegii din opoziție, vicespicherul Batrîncea se află la Moscova și pozează alături de oameni care aplaudă în picioare știrile despre oamenii nevinovați uciși de rachetele rusești sau iraniene. Pozează lângă steaguri separatiste, cu „novorusia”, „dnr” fără nicio rușine și se laudă cu ele. Vreau să întreb dacă ai voștri colegi au solicitat rușilor niște clarificări despre rachetele rusești care au survolat spațiul aerian al R. Moldova… Poate au îndrăznit să pună și asemenea întrebări. Poate cineva ne spune câți banii publici au fost cheltuiți pentru această rușine de deplasare. Colegi socialiști, veți avea oportunități tot mai mici să vă disociați de această trădare a valorilor democratice. Vreau să văd dacă există cineva dintre voi care se disociază de ceea ce fac colegii voștri la Moscova”, a punctat Alaiba.
În replică, Grigore Novac a fugit de un răspuns direct și, tradițional, a menționat că cetățenii R. Moldova au problemele lor.
„Eu țin să-i amintesc lui Dumitru Alaiba că cetățenii au probleme cu exportul… Lui Alaiba îi este fix în cot că merele, strugurii stau pe deal. Cetățenii au probleme cu tarifele la gazele naturale. Da, domnule Alaiba, colegii mei s-au întâlnit public și nu pe la cafenele, în locuri ascunse și pun la cale diferite scheme cum ați făcut voi cu „Bemol”. Domnule Alaiba, să nu aveți atâta grijă de fracțiunea PSRM, de Blocul „Comuniștilor și Socialiștilor”, pentru că putem să ne purtăm singuri de grijă. Nu aveți dreptul moral să ne dați nouă lecții, să ne spuneți cum să procedăm. Mergeți în primul sat și o să vedeți ce mardeală veți primi de la oameni”, a spus socialistul Novac.
După intervenția lui Novac, spicherul Igor Grosu a ținut să puncteze: „Un discurs de intelighent”.
22.03.2026
21:51
334
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
739
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
475
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
598
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
626
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
679
Robotul culegător de căpșuni de la Universitatea din Essex, premiat la nivel național pentru inovație în agricultură
22.03.2026
08:35
647
Horoscopul zilei 22.03.2026
775
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
912
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
739
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
22.03.2026
21:51
300
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
721
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
457
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
584
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
615
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
667
Robotul culegător de căpșuni de la Universitatea din Essex, premiat la nivel național pentru inovație în agricultură
22.03.2026
08:35
637
Horoscopul zilei 22.03.2026
759
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
895
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
728
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
898
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
865
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
1031
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
929
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
1162
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
886
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
930
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
1072
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
1141
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
1029
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
960
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
1033
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
1053
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
1084
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
1012
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.41
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














