VIDEO, TRAGEDIE // Trei morți, inclusiv un bebeluș de trei luni, și doi răniți, la Bălți: S-a certatat cu soția, a urcat beat la volan și s-a izbit într-o mașină pe care a întâlnit-o pe drum
2605
S-a certat acasă cu soția și a urcat beat la volan, amenințând că merge să se sinucidă. Gestul său, însă, a costat alte două vieți nevinovate, inclusiv a unui bebeluș de doar trei luni.
Poliția anunță că astă-noapte, puțin după ora 00.00, a fost alertată de o femeie din Bălți, care le-a spus că s-a certat cu soțul și acesta a urcat la volanul unei mașini „Skoda Octavia”, fiind în stare de ebrietate și amenințând că se va sinucide.
Exact în același minut, la ora 00:05, Inspectoratul de Poliție din raionul Râșcani a fost informat despre producerea unui grav accident de circulație, în preajma satului Corlăteni.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că, la intrare în satul Corlăteni, un automobil „Skkoda Octavia” a ieșit pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu o „Toyota Auris”.
Șoferul „Skodei”, un bărbat de 33 de ani, a decedat la fața locului.
Tot în momentul impactului a decedat și conducătorul auto al „Toyotei”, în vârstă de 28 de ani, dar și fetița lui de doar trei luni.
Soția șoferului și verișorul acesteia, care se aflau în calitate de pasageri, se află sub supravegherea medicilor.
Un al treilea șofer, care a asistat la această scenă cumplită, le-a spus polițiștilor că, până la ciocnirea automobilelor, conducătorul „Skodei” se deplasa cu viteză din spatele său, dinspre Bălţi spre satul Corlăteni, i-a semnalat din faruri să-i cedeze trecerea, chiar dacă traseul era liber, şi la o distanţă de 400 de metri după efectuarea depăşirii a avut loc impactul.
Oamenii legii continuă cercetările în acest caz.
16.09.2026
23:13
16.09.2026
22:52
16.09.2026
21:38
16.09.2026
21:29
16.09.2026
20:52
16.09.2026
20:46
16.09.2026
20:37
16.09.2026
20:10
16.09.2026
19:47
16.09.2026
19:29
16.09.2026
19:20
16.09.2026
18:49
16.09.2026
22:52
16.09.2026
21:38
16.09.2026
21:29
16.09.2026
20:52
16.09.2026
20:46
16.09.2026
20:37
16.09.2026
20:10
16.09.2026
19:47
16.09.2026
19:29
16.09.2026
19:20
16.09.2026
18:49
16.09.2026
17:54
16.09.2026
17:50
16.09.2026
17:42
16.09.2026
17:40
16.09.2026
17:39
16.09.2026
17:30
16.09.2026
16:47
16.09.2026
16:29
16.09.2026
16:12
16.09.2026
15:52
16.09.2026
15:45
16.09.2026
15:45
16.09.2026
15:32
16.09.2026
15:29
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Guvernul confirmă indirect provocarea rusească. Drona trimisă spre Moldova a blocat spațiul aerian și avionul lui Zelenski
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Horoscopul zilei 10.09.2026
















