Starea de urgență NU va fi prelungită, iar cursele AERIENE regulate ar putea fi reluate. Premierul a mai anunțat că cetățenii vor trebui să PLĂTEASCĂ pentru călătoriile în transportul public din Chișinău și Bălți
2834
Situația epidemiologică în R. Moldova este stabilă și starea de urgență, care expiră pe 15 mai, nu va fi prelungită, dacă lucrurile vor evolua în același mod. Totodată, de la mijlocul lunii mai vor fi anulate mai multe restricții, a anunțat astăzi premierul Ion Chicu, după ședința săptămânală cu participarea spicherului și a șefului statului.
Potrivit lui Chicu, numărul mare de cazuri de COVID – 19 identificate în ultimele zile se explică prin testarea masivă a populației în focarele de la Dubăsari, Vulcănești și Edineț.
„Dacă scoatem cazurile din cele trei focare, atunci vedem că avem zilnic în jur de 100 de cazuri noi. Dar dacă scoatem numărul persoanelor tratate zilnic, dar și al persoanelor decedate, atunci numărul cazurilor active depistate zilnic nu depășete 30-40 de cazuri. Asta permite sistemului medical să gestioneze situația. Din acest motiv, Comisia pentru Situații Excepționale a decis să scoată unele restricții – permiterea plimbărilor în parcuri, dar și permiterea comerțului cu amănuntul cu toate tipurile de mărfuri, numai nu în piețe și centre comerciale”, a comunicat Chicu.
De asemenea, oficialul s-a referit și la circulația transportului public în Chișinău și Bălți, care este sistat și astăzi: „De mâine și până joi, transportul în Chișinău și Bălți va circula în regim normal. Vineri, sâmbătă și duminică va fi sistat, iar de luni, pe 4 mai, revenim la regimul normal, cu taxare. O să examinăm pe parcursul acestei săptămâni dacă mai scoatem de pe 4 mai unele restricții. O să discutăm și despre reluarea traficului aerian regulat după 15 mai, când expiră starea de urgență”.
Prim-ministrul a subliniat că, cel mai probabil, starea de urgență nu va fi prelungită pentru încă o lună.
„Din ceea ce se întâmplă astăzi, noi nu vom veni cu cererea de a prelungi starea de urgență. Dar totul depinde ce se va întâmpla săptămâna aceasta și în primele zile din luna mai. Dacă situația se va menține așa, atunci starea de urgență nu va fi extinsă”, a conchis Ion Chicu.
23.12.2025
19:36
1736
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
15:46
962
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:26
1076
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
23.12.2025
11:48
1081
Maia Sandu și Oana Țoiu, discuții la Chișinău despre parcursul european al Republicii Moldova și parteneriatul strategic cu România
22.12.2025
17:48
1053
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
22.12.2025
14:37
1514
Maia Sandu stabilește prioritățile de politică externă ale Republicii Moldova, cu focus pe aderarea la UE și parteneriate strategice globale
19.12.2025
19:18
1479
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
13:58
1828
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
18.12.2025
20:49
2316
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
1969
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
25.12.2025
22:47
412
Rachetele britanice ale Ucrainei lovesc rafinăria strategică din Rusia: Explozii masive în regiunea Rostov
25.12.2025
20:55
569
Vremea în schimbare pentru 26.12.2025: Surprize meteo în Republica Moldova
25.12.2025
17:19
450
Atac cibernetic asupra Poștei franceze în perioada Crăciunului: hackerii proruși Noname057(16) își revendică acțiunea, DGSI investighează incidentul în contextul tensiunilor cu Rusia
25.12.2025
15:57
637
Decizie crucială pentru Franța: Kremlinul propune o soluție în cazul cercetătorului Laurent Vinatier, acuzat de spionaj în Rusia
25.12.2025
12:44
692
Volodimir Zelenski își exprimă dorința ca Putin să dispară într-un mesaj de Crăciun televizat, subliniind lupta pentru pace și unitate în Ucraina
25.12.2025
12:25
571
Ambasadorul Poloniei în Franța, suspendat din funcție în urma unei anchete privind diplome false
25.12.2025
08:19
762
Atacurile cu drone din Ucraina reduc drastic exporturile de țiței ale Kazahstanului în luna decembrie
25.12.2025
07:56
657
Horoscopul zilei 25.12.2025
24.12.2025
23:53
1234
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
24.12.2025
21:20
4322
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
24.12.2025
21:05
743
Familii ucrainene creează magie de Crăciun pentru copiii afectați de război, la Kiev
24.12.2025
20:51
784
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
902
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
24.12.2025
14:55
902
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
24.12.2025
13:38
874
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
24.12.2025
09:28
1032
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
24.12.2025
08:06
956
Horoscopul zilei 24.12.2025
24.12.2025
07:04
980
Zelenski subliniază dorința comună a Ucrainei și SUA de a ajunge la un acord de pace final
24.12.2025
06:43
1171
Un potențial armistițiu între Rusia și Ucraina ar putea deschide calea pentru discuții sensibile asupra gazului rusesc în Europa
24.12.2025
04:11
1280
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
23.12.2025
21:20
1393
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
1250
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
1114
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
19:44
1234
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
1734
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
Rachetele britanice ale Ucrainei lovesc rafinăria strategică din Rusia: Explozii masive în regiunea Rostov
Vremea în schimbare pentru 26.12.2025: Surprize meteo în Republica Moldova
Atac cibernetic asupra Poștei franceze în perioada Crăciunului: hackerii proruși Noname057(16) își revendică acțiunea, DGSI investighează incidentul în contextul tensiunilor cu Rusia
Decizie crucială pentru Franța: Kremlinul propune o soluție în cazul cercetătorului Laurent Vinatier, acuzat de spionaj în Rusia
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
16.80
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














