Reuniune de urgență la Președinție, cu participarea ambasadorilor statelor UE, dar și ai țărilor membre ale formatului G7 acreditați în R. Moldova. Mesajele transmise de către Maia Sandu
3449
Ambasadorii statelor europene și ai țărilor membre ale formatului G7, inclusiv SUA, Canada și Japonia, acreditați în R. Moldova, au participat la o întrevedere găzduită astăzi la Președinție de către Maia Sandu.
Potrivit unui comunicat de presă al Președinției, șefa statului evidențiat principalele provocări cu care se confruntă R. Moldova, în speță impactul crizei energetice provocate de Rusia, care afectează direct nivelul de trai al cetățenilor și urmărește să influențeze procesele electorale.
În acest context, Maia Sandu a subliniat că R. Moldova își concentrează eforturile pe asigurarea securității energetice și reducerea vulnerabilității economice a cetățenilor.
„Am mulțumit partenerilor internaționali pentru sprijinul acordat, subliniind că acest ajutor este esențial pentru stabilitatea R. Moldova, dar și pentru securitatea întregii regiuni”, a precizat președinta Sandu.
Șefa statului a vorbit, de asemenea, despre reforma justiției, arătând că aceasta este nu doar o condiție pentru aderarea la Uniunea Europeană, ci și o așteptare clară a cetățenilor, care își doresc o justiție corectă, independentă și eficientă.
„Reformele din domeniul justiției, în special evaluarea externă a judecătorilor, încep să aducă rezultate și trebuie să continue într-un ritm accelerat”, a punctat Maia Sandu.
Un alt subiect al discuțiilor a vizat consolidarea eforturilor împotriva corupției politice.
„Am subliniat necesitatea de a întări arhitectura instituțională a organelor responsabile de combaterea corupției și de îmbunătăți cadrul legal pentru aplicarea unor sancțiuni mai dure împotriva celor implicați în corupția politică și electorală. Aceste măsuri sunt esențiale pentru asigurarea integrității alegerilor parlamentare”, a punctat Maia Sandu, citată de un comunicat de presă al Președinției.
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















