12:30:54 17.12.2025
Stiri

Remanieri în Guvernul Gavrilița: Un ministru și un șef de agenție și-au depus DEMISIA: Cine preia conducerea ministerelor Economiei și Mediului, dar și șefia APP

Actualitate 16.11.2022 15:19 Vizualizări2121
Remanieri în Guvernul Gavrilița: Un ministru și un șef de agenție și-au depus DEMISIA: Cine preia conducerea ministerelor Economiei și Mediului, dar și șefia APP

Ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, și-a dat astăzi demisia, a anunțat prim-ministra Natalia Gavrilița.

Locul lui Gaibu va fi ocupat de Dumitru Alaiba, președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe.

Prim-ministra Natalia Gavrilița i-a mulțumit lui Gaibu, în debutul ședinței de astăzi a Guvernului, pentru activitatea la minister, inclusiv pentru programele pornite și cearea Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.

Natalia Gavrilița a mai anunțat că în funcția de ministru al Mediului, vacantă de mai bine de două luni, va fi numită Rodica Iordanov, în prezent secretar de stat la același minister.

La ședința de astăzi a Guvernului a fost acceptată demisia lui Eugeniu Cozonac de la șefia Agenției Proprietății Publice (APP), iar Natalia Gavrilița a precizat că acesta „nu pleacă departe” și speră să colaboreze în calitatea sa de specialist în dezvoltarea businessului.

Șef la APP a fost numit Alexandru Musteață, care are studii militare și a activat în domeniul securității. Prim-ministra Natalia Gavrilița a declarat că acesta nu este rudă cu șeful actual al Serviciului de Informații și Securitate, care are același nume și prenume.


Alexandru Musteață, noul șef al APP

În aceeași ședință de Guvern a fost demis Andrei Muntean din funcția de șef adjunct la Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei. În locul acestuia a fost numită Silvia Bojoga.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
17.12.2025 08:31 333 Horoscopul zilei 17.12.2025
Top stiri
17.12.2025 08:31 324 Horoscopul zilei 17.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.80 1 USD 16.84 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte