Stiri
obiectiv.info
ULTIMA ORĂ // Rada Supremă a tăiat din atribuțiile lui Ianukovici
Știri
21.02.2014
17:09
959
959
obiectiv.info Rada Supremă de la Kiev a anulat modificările făcute în Constituție în 2010 prin care președintele Ucrainei a primit mai multe atribuții. De astăzi, intră în vigoare prevederile vechii Constituții adoptate în 2004.
Decizia a fost susținută de 386 de deputați, 10 legislatori au fost împotrivă, iar unul s-a abținut de la vot. După adoptarea documentului, deputații au interpretat în plen imnul Ucrainei.
Amintim că modificarea Constituției a fost una dintre condițiile înaintate de opoziție președintelui Victor Ianukovici. Se cerea votarea documentului în timp de 24 de ore.
Stiri relevante
22.10.2021
12:29
9406
Ucraina va asigura FURNIZAREA neîntreruptă a gazelor naturale în R. Moldova
01.09.2021
15:58
6016
Ucraina NU cedează în fața autorităților separatiste de la Tiraspol. Mijloacele de transport cu numere TRANSNISTRENE, inclusiv cele de transportare a pasagerilor, întoarse din drum. La punctele de trecere au apărut și militari ÎNARMAȚI cu pistoale
17.05.2018
14:04
3527
IMAGINILE care au stârnit indignare. Ce face fiica de CINCI ani a unui deputat
10.05.2018
08:03
3340
Ungaria ACUZĂ Uniunea Europeană cu privire la Ucraina: „A TREIA lovitură”
25.04.2018
11:01
2797
România, alături de Rusia și Ucraina în TOPUL MONDIAL al transferurilor
16.04.2018
12:00
4740
R. Moldova ar putea părăsi CSI: „Prezența noastră în acest SUROGAT SOVIETIC e contraproductivă. Rămânerea ar fi un gest INAMICAL față de Kiev”
17.03.2018
19:01
2631
Alegeri Rusia // Ucraina nu PERMITE rușilor din țară să voteze
26.02.2018
17:02
3628
Reacţie ISTERICĂ a Ambasadei Rusiei după ce SBU a anunţat că a DEJUCAT atentate la şcoli româneşti din Cernăuţi
22.02.2018
14:30
2909
Cum a REACȚIONAT Moscova la mutarea militară decisivă a Ucrainei
05.02.2018
17:03
2558
Unde vrea să arunce ULTRANAȚIONALISTUL Jirinovski o BOMBĂ atomică
30.12.2017
19:08
2517
Luare de ostatici în Ucraina. 11 oameni, prizonieri ai unui bărbat care ar avea explozibili
22.12.2017
17:30
3954
FOTO // Cum arată singura femeie tanchist din armata ucraineană. Are doar 23 de ani

Top stiri
24.12.2025
14:55
0
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
24.12.2025
13:38
217
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
24.12.2025
09:28
458
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
24.12.2025
08:06
493
Horoscopul zilei 24.12.2025
24.12.2025
07:04
492
Zelenski subliniază dorința comună a Ucrainei și SUA de a ajunge la un acord de pace final
24.12.2025
06:43
616
Un potențial armistițiu între Rusia și Ucraina ar putea deschide calea pentru discuții sensibile asupra gazului rusesc în Europa
24.12.2025
04:11
779
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
23.12.2025
21:20
759
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
865
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
752
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
19:44
815
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
903
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
18:06
771
Administrator condamnat la închisoare pentru simularea intenționată a insolvabilității unei companii din Chișinău
23.12.2025
17:58
786
Atacurile recente ale Rusiei provoacă victime și întreruperi de curent în vestul Ucrainei, chiar înainte de Crăciun
23.12.2025
17:51
708
Elevii din Moldova strălucesc la Gala Olimpicilor 2025 cu premii internaționale și regionale remarcabile
23.12.2025
15:58
907
Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care au provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
23.12.2025
15:46
672
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:27
699
Inovație și educație avansată la USMF „Nicolae Testemițanu”: patru noi laboratoare în domeniul farmaceutic deschise cu sprijin internațional
23.12.2025
15:26
711
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
23.12.2025
15:08
754
Infracțiuni îngrozitoare: Femeie din Rîșcani condamnată la 15 ani pentru exploatarea prin muncă și cerșetorie a doi copii
23.12.2025
12:55
790
Un tânăr chișinăuian se dădea drept lucrător bancar și a păcălit o femeie de 16.999 lei pentru un iPhone 16, condamnat cu suspendare
23.12.2025
11:56
812
Noi PERMISE de conducere începând cu 2026. Cele mai IMPORTANTE schimbări
23.12.2025
11:48
753
Maia Sandu și Oana Țoiu, discuții la Chișinău despre parcursul european al Republicii Moldova și parteneriatul strategic cu România
23.12.2025
08:35
806
Horoscopul zilei 23.12.2025
23.12.2025
00:29
936
Zelenski anunță progrese în discuțiile cu SUA și Europa pentru încheierea conflictului cu Rusia

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.82
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi