REACȚIA deputatului Petru Jardan, care a rămas fără imunitate parlamentară
2693
Facebook Deputatul Partidului „ȘOR”, Petru Jardan, rămas astăzi fără imunitate parlamentară, susține că actualmente se află într-o deplasare peste hotare și nu are de gând să se ascundă de organele de drept. Acesta afirmă că va reveni în R. Moldova pe 24 septembrie.
„Fiind într-o deplasare peste hotare din motive personale, am transmis o cerere președintelui Comisiei juridice, numiri și imunități, Sergiu Litvinenco, prin care am motivat imposibilitatea prezentării la ședința de astăzi și am solicitat să fie numită ședința Comisiei juridice, numiri și imunități, unde urmează să fie examinată cererea procurorului, în orice zi începând cu data de 24 septembrie”, a comunicat Jardan pe Facebook.
Acesta spune că regretă faptul că nu s-a ținut cont de cererea sa și că a fost acceptată astăzi cererea procurorului general interimar de ridicare a imunității sale.
„Toate acestea se întâmplă în lipsa mea și fără a-mi oferi posibilitatea să-mi expun poziția atât în cadrul comisiei, cât și în plenul Legislativului, iar astfel se încalcă grav procedurile și drepturile prevăzute de Constituție. Confirm încă o dată pe această cale că voi reveni în republică pe 24 septembrie și sunt dispus să mă prezint la organele de urmările penală pentru înfăptuirea tuturor măsurilor ce se impun”, a conchis Jardan, care se află în România.
Procurorul general interimar, Dumitru Robu, a declarat astăzi în Parlament că s-au acumulat „probe concludente”, potrivit cărora Jardan ar fi acționat, în anul 2013, în interesul „unui grup criminal” condus de Ilan Șor, pentru a prelua activele Aeroportului Internațional Chișinău. Potrivit lui Robu, Jardan a părăsit intenționat R. Moldova, pentru a se eschiva de la organul de urmărire penală și „încercă să nimicească probele care urmează a fi acumulate”, dar și să scape de bunurile provenite din surse infracționale.
17.11.2025
10:32
541
Inculpați pedepsiți drastic pentru delapidarea a peste 1 milion de lei: administratorul și contabilul unei firme, condamnați la închisoare pentru fraude financiare complexe
17.11.2025
10:10
451
Președintele filialei Briceni al Partidului „Șor”, acuzat de finanțare ilegală și trimis în judecată
13.11.2025
15:46
1286
Președintele Oficiului Teritorial Florești al fostului Partid „Șor”, condamnat la 3 ani de închisoare pentru complicitate la finanțare ilegală
13.11.2025
10:44
1670
AVERTISMENT // Plahotniuc ar putea scăpa basma curată. Vlad Filat: „Nu va exista nicio finalitate în dosarul „furtul miliardului”, dacă procurorii nu vor renunța la vechea SCHEMĂ, care nu duce nicăieri”
13.11.2025
10:17
1260
Condamnări grele pentru doi bărbați din Ungheni prinși cu peste 2.000 de plicuri de droguri în cadrul unei rețele complexe
12.11.2025
12:29
1181
Procurorul General interimar, Alexandru Machidon, îl prezintă pe Victor Furtuna, noul șef al PCCOCS, echipei de procurori
1150
Delegația Comisiei de la Veneția analizează la Chișinău reformele Procuraturii pentru combaterea corupției și crimei organizate
1346
INTERCEPTĂRI // Scandal de corupție în învățământ - vindeau teze de licență: Decan de la USM și director de colegiu, printre suspecți!
11.11.2025
10:43
1100
Director de companie, condamnat la 9 ani pentru escrocherie cu fonduri europene: trebuie să achite peste 1 milion de lei!
11.11.2025
10:06
1035
Angajată condamnată la peste 5 ani de închisoare pentru delapidarea a peste 1 milion de lei în jocuri de noroc
17.11.2025
17:05
0
Compania Double Case, o nouă măsură menită să întărească încrederea în proiectul său crypto: sigilarea a 60% din oferta totală a tokenului DCT pentru o perioadă de zece ani
17.11.2025
16:59
63
Echipe transdisciplinare pentru sprijinirea copiilor cu nevoi speciale, dezvoltate prin instruiri naționale extinse în Moldova
17.11.2025
16:23
260
Mike Pompeo se alătură companiei ucrainene Fire Point, implicată într-un scandal de corupție și legată de un fost aliat al lui Zelenski
17.11.2025
15:33
253
Ursula von der Leyen propune soluții financiare inovatoare pentru sprijinirea Ucrainei în fața provocărilor economice
17.11.2025
14:03
361
Profesorii din 15 școli-model au descoperit metode inovative de integrare a orientării în carieră în predare
17.11.2025
13:20
436
Zelenski și Macron semnează un acord pentru posibila achiziție a 100 de avioane Rafale de către Ucraina
17.11.2025
12:17
502
Explozie suspectă pe calea ferată Varșovia-Lublin: atac de sabotaj, afirmă premierul Poloniei Donald Tusk
17.11.2025
10:32
531
Inculpați pedepsiți drastic pentru delapidarea a peste 1 milion de lei: administratorul și contabilul unei firme, condamnați la închisoare pentru fraude financiare complexe
17.11.2025
10:10
444
Președintele filialei Briceni al Partidului „Șor”, acuzat de finanțare ilegală și trimis în judecată
17.11.2025
10:04
492
Trump promite sancțiuni drastice pentru țările care fac comerț cu Rusia și Iranul ar putea fi vizat
17.11.2025
09:17
436
Ministerul Energiei lansează consultări publice pentru dezvoltarea proiectelor eoliene cu stocare în Republica Moldova
17.11.2025
08:28
494
Horoscopul zilei 17.11.2025
17.11.2025
07:59
505
Putin continuă să UCIDĂ copii în Ucraina. Atac masiv al Rusiei în orașul ucrainean Harkov
17.11.2025
07:39
460
Macron întâlnește din nou pe Zelenski: Franța își reafirmă sprijinul pentru Ucraina în contextul negocierilor de pace blocate și al scandalurilor interne de corupție
17.11.2025
06:24
829
Care sunt angajații pe care inteligența artificială nu-i va putea înlocui niciodată . LISTA de 40 de joburi pot fi înlocuite parțial sau complet de IA
16.11.2025
23:49
710
Viktor Orbán: Sprijinul Financiar al UE pentru Ucraina este „O Nebunie” și Accentuă Criza Europeană
16.11.2025
19:08
718
Portul Novorossiisk își reia activitatea de încărcare a petrolului după atacurile ucrainene care au dus la suspendări temporare
724
Prognoza Meteo pentru Republica Moldova: 17 - 23 noiembrie 2025
16.11.2025
10:57
823
Ucraina și Grecia colaborează pentru o nouă rută strategică de aprovizionare cu gaze naturale în contextul atacurilor rusești
16.11.2025
08:44
707
Horoscopul zilei 16.11.2025
16.11.2025
06:47
864
Volodimir Zelenski cere intensificarea apărării aeriene a Ucrainei după atacurile rusești asupra Kievului
15.11.2025
23:04
6230
Ucraina și Rusia cad de acord asupra eliberării a 1.200 de prizonieri ucraineni înainte de sărbători
15.11.2025
21:09
894
Ploi ușoare și temperaturi constante în Republica Moldova, 16 Noiembrie 2025
15.11.2025
17:29
1046
Rusia intensifică atacurile asupra căilor ferate din Ucraina, punând în pericol infrastructura cheie a țării
15.11.2025
11:27
1117
Hamas își menține ferm controlul în Gaza pe fondul incertitudinilor privind viitoarea administrație post-conflict
15.11.2025
07:57
995
Horoscopul zilei 15.11.2025
Compania Double Case, o nouă măsură menită să întărească încrederea în proiectul său crypto: sigilarea a 60% din oferta totală a tokenului DCT pentru o perioadă de zece ani
Echipe transdisciplinare pentru sprijinirea copiilor cu nevoi speciale, dezvoltate prin instruiri naționale extinse în Moldova
Mike Pompeo se alătură companiei ucrainene Fire Point, implicată într-un scandal de corupție și legată de un fost aliat al lui Zelenski
Ursula von der Leyen propune soluții financiare inovatoare pentru sprijinirea Ucrainei în fața provocărilor economice
1 MDL
1 EUR
19.63
1 USD
16.90
1 RON
3.86
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














