Posesorii de pașapoarte RUSEȘTI din Transnistria, în PERICOL. Fost MINISTRU al Apărării: „Ei pot fi MOBILIZAȚI legal și deveni carne de tun în războiul lui Putin”
44776
Transnistrenii care dețin cetățenia Federației Ruse ar putea fi obligați să pună mâna pe arme și să lupte împotriva ucrainenilor, avertizează fostul ministru al Apărării, Vitalie Marinuță. Militar de carieră, Marinuță este convins că „mobilizarea parțială” anunțată astăzi de Vladimir Putin îi va viza, în primul rând, pe locuitorii din regiunile Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie, care vor vota la referendumurile ilegale de alipire la Rusia.
„Putin a decretat astăzi o „mobilizare parțială” în Federația Rusă, ceea ce reprezintă trecerea la o nouă fază a acțiunilor militare. Această fază ar putea fi mult mai violentă, cu mult mai multe pierderi umane din ambele părți. Totodată, această decizie va declanșa mișcări antiputiniste în Rusia și, în final, va contribui la căderea acestui regim despotic. În al cel de-al Doilea Război Mondial, sovieticii trimiteau în prima linie alte naționalități decât rușii. Istoria se va repeta. Deși „mobilizarea parțială” va genera mai multă forță umană pentru planurile Kremlinului, acest fapt nu va spori și calitatea forței militare. Rezerviștii nu sunt antrenați, dar nici nu au motivația necesară. Practic, Putin a luat decizia de a transforma mai mulți cetățenii ai Federației Ruse în carne de tun”, a menționat generalul Marinuță.
Sursa citată subliniază că cetățenii ucraineni din teritoriile ocupate de ruși ar putea fi primii trimiși pe front. „Ținând cont de faptul că se planifică desfășurarea referendumurilor pentru aderarea regiunilor ocupate ale Ucrainei în componența Federației Ruse, „mobilizarea parțială” îi va afecta și pe locuitorii acestor regiuni. Ei vor fi primii pe care Putin îi va recruta și va trimite să lupte împotriva conaționalilor lor. Mobilizarea parțială trebuie să fie luată în serios și de locuitorii raioanelor de est ale R. Moldova, care au cetățenie rusească și vârsta de mobilizare. Ei pot fi mobilizați legal și deveni ușor carne de tun în războiul lui Putin”, a punctat fostul ministru.
Potrivit lui Vitalie Marinuță, comunitatea internațională trebuie să fie și mai consolidată în susținerea Ucrainei pe toate dimensiunile: militar, economic, financiar și social.
„Occidentul trebuie să fie mult mai unit în implementarea sancțiunilor împotriva Federației Ruse și să nu cedeze șantajului nuclear sau energetic al tiranului de la Kremlin. Orice slăbiciune din partea comunității internaționale va fi interpretată de Putin și regimul său ca un succes, iar acțiunile sale vor fi și mai nocive pentru întreaga umanitate”, a conchis militarul.
21.02.2026
19:59
76
Donald Trump urcă la 15% taxa vamală globală temporară după decizia Curţii Supreme
21.02.2026
19:09
200
Ucrainenii refugiați în Europa, între dorul de casă și imposibilitatea întoarcerii din cauza războiului
21.02.2026
18:57
191
Google avertizează: startupurile „LLM wrapper” și agregatorii de AI riscă să dispară fără inovație reală
21.02.2026
17:39
976
ULTIMA ORĂ // Mesaj ferm de la București: ,,Anvergura internațională a Maiei Sandu, care arată o determinare și o duritate care uimesc, e mai mare decât cea a lui Nicușor Dan. Acum ar trebui să ne gândim la UNIREA României cu R. Moldova"
21.02.2026
14:21
562
Macron face apel la calm înaintea marşurilor pentru activistul de extremă dreapta ucis în Franţa
496
Cătălina Poiană cere reguli clare și respectarea programului de lucru pentru un sistem de sănătate funcțional în public și privat
21.02.2026
12:42
465
Terapia hormonală la menopauză, confirmată ca sigură: studiu pe peste 800.000 de femei nu arată risc crescut de deces
621
Berăriile care folosesc inteligența artificială pentru etichete își revoltă clienții și amenință artiștii locali cu pierderea contractelor
487
OpenAI a blocat contul ChatGPT al suspectului de la Tumbler Ridge cu jumătate de an înainte de masacrul din Canada
21.02.2026
08:38
547
Horoscopul zilei 21.02.2026
21.02.2026
19:09
117
Ucrainenii refugiați în Europa, între dorul de casă și imposibilitatea întoarcerii din cauza războiului
21.02.2026
18:57
160
Google avertizează: startupurile „LLM wrapper” și agregatorii de AI riscă să dispară fără inovație reală
21.02.2026
17:39
939
ULTIMA ORĂ // Mesaj ferm de la București: ,,Anvergura internațională a Maiei Sandu, care arată o determinare și o duritate care uimesc, e mai mare decât cea a lui Nicușor Dan. Acum ar trebui să ne gândim la UNIREA României cu R. Moldova"
21.02.2026
14:21
549
Macron face apel la calm înaintea marşurilor pentru activistul de extremă dreapta ucis în Franţa
490
Cătălina Poiană cere reguli clare și respectarea programului de lucru pentru un sistem de sănătate funcțional în public și privat
21.02.2026
12:42
458
Terapia hormonală la menopauză, confirmată ca sigură: studiu pe peste 800.000 de femei nu arată risc crescut de deces
612
Berăriile care folosesc inteligența artificială pentru etichete își revoltă clienții și amenință artiștii locali cu pierderea contractelor
483
OpenAI a blocat contul ChatGPT al suspectului de la Tumbler Ridge cu jumătate de an înainte de masacrul din Canada
21.02.2026
08:38
543
Horoscopul zilei 21.02.2026
589
Cum au ajuns videoclipurile false cu „declinul urban” din Marea Britanie, generate de AI, să domine rețelele sociale
21.02.2026
03:47
689
Startupul indian Sarvam lansează aplicația de chat Indus AI și intră în lupta cu giganții globali pe piața generativă din India
21.02.2026
00:37
869
CIO verifică dacă Gianni Infantino a încălcat neutralitatea politică după participarea la Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump
20.02.2026
23:57
858
Ungaria amenință să blocheze împrumutul UE de 90 de miliarde pentru Ucraina până la reluarea tranzitului de petrol prin conducta Druzhba
20.02.2026
22:23
698
iOS 26.4, noul update Apple: playlisturi cu AI, podcasturi video, RCS criptat și funcții avansate pentru CarPlay
20.02.2026
20:47
757
Ucrainen condamnat la 5 ani de închisoare în SUA pentru furt de identitate folosit de muncitori nord-coreeni în companii americane
837
Rogobete declanșează un control național fără precedent pentru medicii care pleacă din spitalele publice la privat în timpul programului
20.02.2026
20:17
1123
Răcire și revenirea ninsorii în Republica Moldova, sâmbătă 21 februarie 2026
20.02.2026
19:26
861
Ce se întâmplă în organism când mănânci câteva cuișoare zilnic?
20.02.2026
18:49
827
Inteligența artificială deschide porți pentru cineaștii independenți, dar riscă să transforme filmul într-o artă tot mai solitară
20.02.2026
18:39
726
Lucid Motors concediază 12% din angajați în timp ce accelerează producția SUV‑ului Gravity și intră pe piața robotaxi
20.02.2026
18:32
704
Trump amenință Iranul cu un atac militar limitat dacă nu acceptă un acord cu SUA
20.02.2026
18:27
718
Noi reguli de origine cu Turcia: facilități pentru exporturile moldovenești și integrarea în lanțurile regionale de producție
20.02.2026
18:21
630
Meta îngroapă metaversul VR și transformă Horizon Worlds într-o platformă aproape exclusiv mobilă
20.02.2026
18:05
647
Peak XV strânge 1,3 miliarde de dolari pentru India și Asia și pariază pe startupuri AI în plină rivalitate globală a fondurilor de capital de risc în India
20.02.2026
17:59
806
De ce transformatoarele în stare solidă atrag tot mai mulți investitori și promit să schimbe rețeaua electrică
Ucrainenii refugiați în Europa, între dorul de casă și imposibilitatea întoarcerii din cauza războiului
Google avertizează: startupurile „LLM wrapper” și agregatorii de AI riscă să dispară fără inovație reală
ULTIMA ORĂ // Mesaj ferm de la București: ,,Anvergura internațională a Maiei Sandu, care arată o determinare și o duritate care uimesc, e mai mare decât cea a lui Nicușor Dan. Acum ar trebui să ne gândim la UNIREA României cu R. Moldova"
Macron face apel la calm înaintea marşurilor pentru activistul de extremă dreapta ucis în Franţa
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














