Un ofițer CNA, care ar fi pretins MITĂ de 100 000 de euro de la președintele FBM, CONDAMNAT. Avertismentul Veronicăi Dragalin pentru cei care se gândesc să se îmbogățească în asemenea mod
3757
Un ofițer de urmărire penală al Centrului Național Anticorupție (CNA), care în 2016 a pretins și a primit 100 000 de euro de la președintele Federației de Baschet din Moldova (FBM), pentru ca să mușamalizeze dosarul în care ultimul era cercetat penal, a fost condamnat la 3,6 ani de închisoare. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a anunțat astăzi Procuratura Anticorupție.
Potrivit probelor prezentate în instanță, în februarie 2016, ofițerul CNA a pretins 100 000 de euro, echivalentul a 2 206 730 de lei, pentru a influența o urmărire penală aflată în gestiunea CNA și a Procuraturii Anticorupție în interesul președintelui Federației de Baschet (Octavian Vucol n.r.).
În speță, „omul legii” trebuia să se asigure ca președintele FBS nu este reținut/arestat, nu-i sunt sechestrate bunurile și îi va fi clasat dosarul. Persoana vizată în dosar s-a întâlnit cu ofițerul CNA pe 24 februarie 2016 și a transmis 100 000 euro sub formă de bancnote nominale a câte 500 de euro.
Citește și: Președintele unei federații sportive din R. Moldova, REȚINUT de CNA
După ce a transmis suma de bani, președintele Federației de Baschet a fost reținut și menținut în arest preventiv, după efectuarea perchezițiilor la domiciliu, oficiu, și în mașină. Ulterior cauza penală în privința persoanei a fost trimisă în judecată.
În același timp, Procuratura Anticorupție a pornit o cauză penală, în baza denunțului lui Vucol, pe numele ofițerului de urmărire penală al CNA. Pe 3 iunie 2016 ofițerul CNA a fost reținut și recunoscut în calitate de bănuit. Măsura preventivă de arest preventiv a fost aplicată și prelungită până la 19 august 2016, atunci când Colegiul Penal al Curții de Apel Chișinău a aplicat liberarea provizorie sub control judiciar pe un termen de 30 de zile.
Citește și: Încă doi reținuți în dosarul preşedintelui Federaţiei moldoveneşti de baschet
Ofițerul CNA a fost suspendat din funcție, iar urmărirea penală a durat trei luni. Procuratura Anticorupție a trimis cazul în judecată în septembrie 2016, iar procesul a durat mai mult de 6 ani.
În cadrul ședinței de judecată, învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția. Acuzatorul de stat a solicitat pedeapsă cu închisoare pe un termen de 5 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semi-închis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice și funcții de demnitate publică pe un termen de 5 ani și confiscarea specială prin încasarea în contul statului a sumei de 100 000 de euro.
Magistrații au fost puțin mai indulgenți și i-au aplicat ofițerului o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani și 6 luni, cu executare în penitenciar de tip semi-închis. Totodată, s-a aplicat confiscarea specială, prin încasarea din contul inculpatului în beneficiul statului a sumei de 100 000 de euro.
Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a promis că toți cei care vor încălca legea, inclusiv colegii săi, nu vor scăpa de pedeapsă.
„O sentință pronunțată în prima instanță, un act de corupție desființat, iar banii întorși în beneficiul bugetului de stat, asta se va întâmpla cu fiecare slujitor al legii care va pretinde și va estorca bani pretinzând că poate influența justiția. Justiția trebuie să fie în slujba cetățenilor, în apărarea lor, trebuie să fie în slujba funcționalității statului, nicidecum în interese corupte personale sau de grup. Pe durata mandatului meu, Procuratura Anticorupție va servi cu onestitate și bun-simț statul și cetățenii, iar pentru corupție avem zero toleranță”, a subliniat Dragalin, cu referire la această condamnare.
Sentința pe numele ofițerului de urmărire penală din cadrul CNA nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău. Aceasta va fi contestată de către acuzatorul de stat, pe motiv că nu a fost aplicată pedeapsa complimentară sub formă de privarea dreptului de a ocupa funcții publice și funcții de demnitate publică, anunță Procuratura Anticorupție.
15.05.2026
01:22
269
SpaceXAI pierde cercetători-cheie după fuziunea cu xAI, pe fondul presiunii extreme de muncă și al ofertelor rivale din industria AI
14.05.2026
23:22
331
Noua companie a lui Richard Socher vrea să construiască o superinteligență AI care se auto-îmbunătățește fără intervenție umană
14.05.2026
22:57
336
OpenAI ia în calcul să dea în judecată Apple după eșecul integrării ChatGPT în iPhone
14.05.2026
22:44
273
YouTube Shorts și podcasturile video cuceresc sufrageria: 2 miliarde de ore urmărite pe televizoare în fiecare lună
329
Argentina caută sursa focarului de hantavirus de pe nava de croazieră, dar Ushuaia respinge acuzațiile privind „pacientul zero”
14.05.2026
21:10
333
OpenAI recunoaște furt de date interne după compromiterea unor proiecte open source
14.05.2026
20:57
375
Vreme plăcută și mai caldă în Republica Moldova, vineri 15 mai 2026
14.05.2026
20:51
379
Cerebras deschide sezonul IPO 2026: listare uriașă de 5,5 miliarde de dolari și evaluare de 56,4 miliarde
14.05.2026
19:51
423
Maia Sandu consolidează parteneriatele europene: întrevederi la Chișinău cu miniștrii de externe ai Elveției, Norvegiei și Franței
14.05.2026
19:39
386
Spotify adoptă tehnologia video HLS de la Apple pentru podcasturi și deschide creatorilor distribuție și monetizare pe mai multe platforme
15.05.2026
01:22
84
SpaceXAI pierde cercetători-cheie după fuziunea cu xAI, pe fondul presiunii extreme de muncă și al ofertelor rivale din industria AI
14.05.2026
23:22
299
Noua companie a lui Richard Socher vrea să construiască o superinteligență AI care se auto-îmbunătățește fără intervenție umană
14.05.2026
22:57
305
OpenAI ia în calcul să dea în judecată Apple după eșecul integrării ChatGPT în iPhone
14.05.2026
22:44
242
YouTube Shorts și podcasturile video cuceresc sufrageria: 2 miliarde de ore urmărite pe televizoare în fiecare lună
303
Argentina caută sursa focarului de hantavirus de pe nava de croazieră, dar Ushuaia respinge acuzațiile privind „pacientul zero”
14.05.2026
21:10
309
OpenAI recunoaște furt de date interne după compromiterea unor proiecte open source
14.05.2026
20:57
352
Vreme plăcută și mai caldă în Republica Moldova, vineri 15 mai 2026
14.05.2026
20:51
353
Cerebras deschide sezonul IPO 2026: listare uriașă de 5,5 miliarde de dolari și evaluare de 56,4 miliarde
14.05.2026
19:51
400
Maia Sandu consolidează parteneriatele europene: întrevederi la Chișinău cu miniștrii de externe ai Elveției, Norvegiei și Franței
14.05.2026
19:39
360
Spotify adoptă tehnologia video HLS de la Apple pentru podcasturi și deschide creatorilor distribuție și monetizare pe mai multe platforme
14.05.2026
17:49
511
Investigator de spyware demască o amplă operațiune a hackerilor guvernamentali ruși care încearcă să preia conturi Signal
14.05.2026
17:37
473
Un simplu TEST din sânge îți spune cât vei trăi. Ce s-a descoperit despre noul „ceas biologic”
14.05.2026
16:53
481
Liceul de arte „Elena Alistar” din Chișinău, modernizat energetic cu sprijinul partenerilor europeni și al Regatului Norvegiei
14.05.2026
16:48
1499
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Începutul sfârșitului pentru Ceban? Irina Gutnic depune PRIMUL denunț la CNA împotriva primarului general
14.05.2026
16:08
442
Testarea națională la matematică în format digital, extinsă la zeci de mii de elevi din toată țara
14.05.2026
15:35
433
MEC deschide drumul absolvenților de colegii spre universități: credite recunoscute și traseu flexibil de continuare a studiilor
14.05.2026
15:31
479
Dorin Junghietu anunță la Atena: Moldova își modernizează sistemul energetic prin interconectări cu România și dezvoltarea energiei verzi
14.05.2026
14:28
473
Traducătorul tău personal, direct în ureche: 100 de limbi străine accesibile în timp real cu noile căști AI
14.05.2026
14:22
546
Valeriu Chiveri discută cu șeful diplomației norvegiene despre reintegrarea regiunii transnistrene și sprijinul pentru suveranitatea Republicii Moldova
14.05.2026
12:30
647
Ministerul Energiei lansează, alături de partenerii internaționali, un cadru comun pentru securitatea cibernetică în sectorul energetic
14.05.2026
12:16
605
Premierul Alexandru Munteanu cere sprijinul OSCE pentru reintegrarea Republicii Moldova și consolidarea securității regionale
14.05.2026
12:11
643
Adolescent de 14 ani din Anenii Noi, condamnat la peste 5 ani de închisoare după ce a omorât în bătaie un bărbat de 63 de ani și a transmis atacul „live” colegilor
14.05.2026
11:03
664
Lideră locală a fostului Partid „Șor” și secretară a Partidului „Șansă”, deferite justiției pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunilor politice
14.05.2026
09:45
1293
Cine controlează adevărul în era AI: fosta șefă de știri de la Meta vrea să verifice marile modele cu „judecători AI” și experți globali
14.05.2026
07:59
718
Horoscopul zilei 14.05.2026
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.21
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














