Natalia Gavrilița, primele DETALII despre viitorul său. Fosta prim-ministră nu ar fi împotrivă să preia funcția de GUVERNATOR al BNM? „Dacă această poziție devine vacantă...”. Ce spune despre candidatura sa la funcția de primar
2716
Fosta prim-ministră Natalia Gavrilița pare interesată de funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei (BNM), însă afirmă că discuțiile sunt inutile atât timp cât Octavian Armașu rămâne la cârma băncii centrale.
„Numele meu a fost menționat în contextul poziției de guvernator al BNM încă înainte de a deveni politician sau prim-ministru. Probabil că profilul meu de expertiză economică este considerat potrivit pentru această funcție. În același timp, vă reamintesc că BNM este o instituție independentă și acum este în funcție un guvernator numit pentru un anumit mandat. Cred că performanța BNM trebuie supusă unei evaluări mai serioase, dar în același timp cred că nu este corect ca să discutăm acum despre această poziție. Dacă această poziție devine vacantă, atunci putem discuta cine ar fi cel mai potrivit om să conducă o astfel de instituție”, a declarat astăzi Natalia Gavrilița, în cadrul Clubului de presă al Școlii de Jurnalism din Moldova.
Până funcția de guvernator BNM va fi vacantă, Natalia Gavrilița nu ar fi împotrivă să facă parte din consiliile administrative ale unor întreprinderi.
„Există foarte multe discuții și despre candidatura mea la funcția de primar general al capitalei. Eu înțeleg că toată lumea vrea să știe ce voi face în continuare. Eu pot să vă spun că tot timpul mi-am dorit să creez un fond de investiții. De asemenea, am propuneri ca să fiu în consiliile de administrare ale unor întreprinderi.
Totodată, am posibilitatea să-mi continui carieră internațională, inclusiv cu impact asupra lucrurilor în R. Moldova. Pentru mine contează să îmi pun competența și experiența în slujba poporului meu. Oricare ar fi parcursul meu pe viitor, vă promit că o să vă anunț după ce voi lua o decizie. Nu este acum cazul să iau decizii. După o astfel de perioadă, este cazul să iau un respiro, să merg într-o vacanță”, s-a limitat să spună Natalia Gavrilița.
Amintim că Natalia Gavrilița și-a anunțat demisia pe 10 februarie, după o ședință de câteva ore la Președinție. Peste o săptămână a fost învestit Guvernul Dorin Recean, în care s-au regăsit 80% din membrii Cabinetulului Gavrilița.
16.12.2025
00:53
154
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
16.12.2025
00:19
120
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
416
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
480
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
452
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
502
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
454
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
469
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
427
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
480
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
16.12.2025
00:53
213
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
16.12.2025
00:19
164
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
424
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
489
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
460
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
509
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
462
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
474
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
434
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
489
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
475
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
627
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
463
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
14:33
668
Negocierile tensionate continuă: Ucraina sub presiune să cedeze Donbasul, dar Zelenski caută sprijin internațional împotriva cererilor americane și rusești
15.12.2025
14:27
1411
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
15.12.2025
12:20
540
Condamnări severe pentru o rețea de trafic de droguri din Moldova, implicând mită de 85 000 lei pentru polițiști
15.12.2025
11:05
589
Dosarul escrocheriei cu mașini de lux: încă un inculpat trimis în judecată pentru prejudiciu de 6 milioane lei în Chișinău.
15.12.2025
10:44
574
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
15.12.2025
09:44
749
Avertismentul MI6: Rusia, principala amenințare revizionistă și expansionistă pentru Marea Britanie
15.12.2025
09:18
825
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
15.12.2025
08:30
669
Vinul Moldovei strălucește pe scena internațională la Vernisajul Vinului 2025
15.12.2025
08:04
646
Horoscopul zilei 15.12.2025
15.12.2025
00:49
818
Zelenski dispus să renunțe la aderarea Ucrainei la NATO în schimbul garanțiilor de securitate occidentale după discuțiile maraton de la Berlin cu emisarii SUA
14.12.2025
23:42
726
Premiul Nobel, scut pentru Ales Bialiațki în infernul detenției din Belarus
14.12.2025
19:01
950
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














