Marina Tauber își va afla SENTINȚA pe 30 septembrie, imediat după alegerile parlamentare. Actuala deputată riscă 13 ani de pușcărie
1240
Deputata Marina Tauber, căreia i se incriminează cinci capete de acuzare - falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului politic, acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat, precum și amestecul în înfăptuirea justiției, își va afla sentința pe 30 septembrie curent, imediat după alegerile parlamentare ordinare. Anunțul a fost făcut astăzi de Procuratura Anticorupție.
„Astăzi, au fost încheiate replicile părților în dosarul în care Marinei Tauber i se incriminează cinci capete de acuzare - falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului politic, acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat, precum și amestecul în înfăptuirea justiției și în care Partidul „Șor” este acuzat de două capete de acuzare, ce vizează falsificarea rapoartelor financiare și acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal. Tot astăzi a fost anunțată data pronunțării sentinței, care va avea loc pe 𝟑𝟎𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞𝟐𝟎𝟐𝟓, 𝐨𝐫𝐚𝟏𝟔:𝟎𝟎”, se arată în comunicatul Procuraturii Anticorupție.
Amintim că procurorii au solicitat instanței aplicarea, în privința Marinei Tauber, prin cumul parțial al pedepselor, închisoare pe un termen de 13 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice și de a exercita activități legate de organizarea contabilă și financiară în cadrul partidelor politice pe un termen de 5 ani, precum și aplicarea măsurii preventive arestul preventiv, cu anunțarea acesteia în căutare.
Cât privește Partidul Politic „Șor”, acuzatorii au solicitat instanței recunoașterea persoanei juridice vinovate de comiterea infracțiunilor prevăzute la art. 181/2 alin. (1) și art. 181/2 alin. (5) din Codul penal, precum și încetarea procesului penal în legătură cu dizolvarea acestuia prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 10 din 19 iunie 2023.
Procurorii au mai solicitat confiscarea mijloacelor bănești care au fost transmise sub controlul organului de urmărire penală, utilizate și destinate săvârșirii infracțiunii, în sumă de 9 921 424,70 de lei, recunoscute în calitate de corpuri delicte (care se păstrează la Serviciul Fiscal de Stat). Totodată, au cerut și confiscarea specială din contul Marinei Tauber a sumei de 196 239 788 de lei, utilizate și destinate săvârșirii infracțiunii.
Amintim că Marina Tauber a plecat din R. Moldova pe 7 ianuarie 2025. Acesta a apărut în public patru luni mai târziu la Moscova, alături de condamnatul Ilan Șor, depunând flori la zidul Kremlinului, lângă monumentul Soldatului Necunoscut.
290
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
444
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
455
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
608
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
627
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
745
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
676
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
865
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
693
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
745
Horoscopul zilei 21.03.2026
272
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
425
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
443
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
601
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
620
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
737
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
669
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
856
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
685
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
739
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
850
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
907
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
842
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
764
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
822
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
838
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
876
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
817
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
771
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
790
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
934
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
866
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
705
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
869
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
956
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40

Inapoi














