Mandat de AREST preventiv, emis pe numele lui Contantin Botnari, zis „Borsetka”, aflat la Londra
2772
Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a aplicat astăzi, la solicitarea procurorilor, măsura preventivă de arest preventiv, pe un termen de 30 de zile, în privința învinuitului Constantin Botnari, zis „Borsetka”.
Decizia a fost luată după ce Botnari nu s-a prezentat nici a doua oară la ședința de judecată, deși a fost citat, iar avocații săi au solicitat inițial o pauză, acordată până astăzi.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță că arestul preventiv pe numele lui Botnari a fost dispus în vederea anunțării lui în căutare internațională, pentru extrădare autorităților de la Chișinău.
CITIȚI și PCCOCS // Constantin Botnari MINTE că nu a fost citat de procurori și că e TERORIZAT fără motiv de organele de drept. „Borsetka” este așteptat pe 17 ianuarie la PROCURATURĂ: „A cerut amânarea, pentru ca să poată participa”
Constantin Botnari, considerat fosta mână dreaptă a lui Vlad Plahotniuc, este învinuit că l-a instigat pe fostul director al Agenției Servicii Publice, Serghei Răilean, să-și depășească, în iunie 2019, atribuțiile de serviciu și să falsifice actele publice, pentru a elibera buletine de identitate și pașapoarte de călătorie, cu încălcarea prevederilor legale, pentru persoane din anturajul lui Plahotniuc.
Citește și: VIDEO // Constantin Botnari, alias „BORSETKA”, și-a VOPSIT părul și a ieșit la rampă, după ce a fost anunțat în căutare internațională prin Interpol. Acesta spune că NU mai are încredere în justiția din R. Moldova și vrea să fie cercetat la Londra
Amintim că Botnari a făcut public, la finele săptămânii trecute, un filmuleț video de la Londra în care nega faptul că a fost anunțat în căutare internațională și că este cercetat penal.
„Am plecat din R. Moldova fără nicio restricție. Niciodată nu am fost cercetat penal, nimeni niciodată nu m-a citat nici pe o cauză penală în R. Moldova. Avocații mei au pregătit o cerere adresată Procuraturii R. Moldova, prin care cerem formarea unei comisii rogatorii, pentru ca să fiu cercetat aici, în Marea Britanie. Sunt deschis să colaborez cu ancheta, nu mă ascund și consider că tot ce se petrece în privința mea este incorect și totul e pus la cale de foștii mei oponenți politici, care sunt la guvernare”, a declarat Botnari, care a fost contrazis în scurt timp de către procurorii moldoveni.
13.11.2025
04:28
22
SUA pune capăt celei mai lungi perioade de paralizie bugetară din istorie – Congresul i-a trimis legea lui Trump pentru semnare
13.11.2025
02:57
204
Mark 1, noua rachetă europeană accesibilă pentru neutralizarea dronelor rusești, lansată de Estonia
13.11.2025
02:51
215
Putin și jocul de-a v-ați ascunselea: tripla reședință cu birouri gemene pentru a deruta spionii străini
12.11.2025
20:52
486
Surpriza caldă se instalează în Moldova pe 13 noiembrie 2025
12.11.2025
20:30
616
Constantin Cheianu, DESTĂINUIRE privind decizia de a renunța la fotoliul de DEPUTAT: ,,Primul om căruia i-am vorbit despre decizia de a-mi depune mandatul de deputat a fost..."
12.11.2025
19:27
512
Zelenski ia măsuri drastice în scandalul de corupție din Ucraina: cere demisia miniștrilor justiției și energiei pe fondul mitei de 100 de milioane de dolari
12.11.2025
19:04
641
Moscova critică Chișinăul pentru încercarea de subminare a autonomiei Găgăuziei și presiunile politice preconizate
12.11.2025
18:33
499
Dr. Ovidiu Ferician avertizează: cancerul de prostată poate afecta bărbații chiar de la 50 de ani, prevenția începe cu un test genetic!
12.11.2025
18:08
529
Scandal de corupție și lupte judiciare: Noul test pentru președinția lui Zelenski în Ucraina
12.11.2025
17:48
476
Colegiul de Medicină Veterinară din Brătușeni modernizat cu ajutor european: condiții de top pentru elevi și profesori
13.11.2025
02:57
67
Mark 1, noua rachetă europeană accesibilă pentru neutralizarea dronelor rusești, lansată de Estonia
13.11.2025
02:51
74
Putin și jocul de-a v-ați ascunselea: tripla reședință cu birouri gemene pentru a deruta spionii străini
12.11.2025
20:52
463
Surpriza caldă se instalează în Moldova pe 13 noiembrie 2025
12.11.2025
20:30
593
Constantin Cheianu, DESTĂINUIRE privind decizia de a renunța la fotoliul de DEPUTAT: ,,Primul om căruia i-am vorbit despre decizia de a-mi depune mandatul de deputat a fost..."
12.11.2025
19:27
497
Zelenski ia măsuri drastice în scandalul de corupție din Ucraina: cere demisia miniștrilor justiției și energiei pe fondul mitei de 100 de milioane de dolari
12.11.2025
19:04
626
Moscova critică Chișinăul pentru încercarea de subminare a autonomiei Găgăuziei și presiunile politice preconizate
12.11.2025
18:33
486
Dr. Ovidiu Ferician avertizează: cancerul de prostată poate afecta bărbații chiar de la 50 de ani, prevenția începe cu un test genetic!
12.11.2025
18:08
515
Scandal de corupție și lupte judiciare: Noul test pentru președinția lui Zelenski în Ucraina
12.11.2025
17:48
464
Colegiul de Medicină Veterinară din Brătușeni modernizat cu ajutor european: condiții de top pentru elevi și profesori
12.11.2025
17:22
548
Rusia, deschisă pentru negocieri cu Ucraina la Istanbul, dar Kievul și UE resping condițiile teritoriale susținute de Trump în Alaska
12.11.2025
17:14
1205
Mai mulți deputați de la PAS au decis să RENUNȚE la mandat. Cine sunt cei CINCI aleși ai poporului
12.11.2025
17:01
453
Colegiul de Medicină Veterinară din Brătușeni se modernizează: condiții de studiu îmbunătățite cu suport european și austriac
12.11.2025
16:41
450
Cooperarea dintre Republica Moldova și PNUD: Proiecte importante pentru dezvoltarea durabilă și eficiența energetică
12.11.2025
16:08
383
Sălile pline la cea de-a XI-a ediție a Zilelor Filmului Românesc în Moldova. Proiecțiile au bucurat și publicul din Hâncești, Nisporeni, Călărași, Strășeni, Ungheni, Florești, Bălți, Cimișlia și Cahul
12.11.2025
15:56
566
Moldova renunță la cooperarea energetică cu CSI: Ultimul acord, denunțat după 28 de ani
539
Dialog constructiv între Valeriu Chiveri și diplomatul american Nick Pietrowicz privind reglementarea transnistreană și integrarea raioanelor de est ale Moldovei
12.11.2025
13:36
528
Moldova face pasul spre Europa: noi reglementări pentru un transport mai sigur al mărfurilor periculoase
12.11.2025
12:57
518
Moldova adoptă norme europene: lansarea unui sistem național de securitate informațională în aviația civilă pentru protecția zborurilor și pasagerilor
12.11.2025
12:40
490
Guvernul adoptă noi norme pentru îmbunătățirea siguranței zborurilor în Moldova
12.11.2025
12:29
590
Procurorul General interimar, Alexandru Machidon, îl prezintă pe Victor Furtuna, noul șef al PCCOCS, echipei de procurori
12.11.2025
10:54
559
Ministrul Energiei prezintă progrese cheie în infrastructura de transport pentru tranziția verde la conferința UE 2025 în Chișinău
12.11.2025
10:34
577
Ministerul Educației: Primii pași către o educație sigură online pentru copiii din Moldova
12.11.2025
10:24
991
DOC // Conducerea Serviciului de Protecție și Pază de Stat, DEMISĂ de președinta Maia Sandu
12.11.2025
09:26
542
Moldova accelerează transformarea digitală și atrage investiții pentru integrarea europeană în Raportul de Extindere 2025
12.11.2025
07:13
713
Arestări și percheziții în Ucraina: un apropiat al lui Zelenski acuzat de corupție masivă în sectorul energetic
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.63
1 USD
16.96
1 RON
3.86
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














