04:12:30 29.12.2025
Stiri

Iurie Leancă PĂRĂSEŞTE politica din R. Moldova: „Nu vreau să implic partidul în lupta mea cu acești aventurieri politici"

Politică 22.08.2019 17:54 Vizualizări4873
Iurie Leancă PĂRĂSEŞTE politica din R. Moldova: „Nu vreau să implic partidul în lupta mea cu acești aventurieri politici

„Așa cum s-a anunțat în cadrul Consiliului Național Politic, odată cu expirarea de jure, conform statutului, a mandatului de președinte al PPEM pe 26 iulie, am decis să mă retrag și de facto din conducerea partidului pe care am avut onoarea să îl conduc", a anunţat fostul premier Iurie Leancă.

Fostul lider PPEM spune că este angajat în mai multe activități, inclusiv politice, în România, iar partidul are nevoie de o relansare.

„Alături de colegi am decis ca până la Congres, când va fi aleasă o nouă conducere cu mandat deplin, PPEM să fie gestionat de o echipă foarte bună în frunte cu Eugen Sturza".

Acesta se plânge că, din momentul lansării, PPEM a fost supus unor atacuri defăimătoare permanente, care s-au întețit în ultima perioada, „de când cei care mă atacau fac abuz și de tribunele instituțiilor de stat".

„A fost o luptă disproporționată. Unii operau cu televiziuni, cu bani obscuri, cu analiști de buzunar, cu vedete TV sub acoperire, iar noi eram puși permanent în defensivă să încercăm să le explicăm tuturor și să demonstrăm că „nu avem fiici”.

Nu vreau să implic partidul în lupta mea cu acești aventurieri politici și iată acum voi depune toate eforturile, inclusiv în instanța de judecată, pentru a demonstra că au operat de-a lungul anilor cu minciuni grosolane pe care și-au clădit „cariera lor politică”.

Au câștigat prin manipulări crase și populism încrederea și speranța multor cetățeni de care fac uz astăzi ca să-l ajute pe Dodon să dea Republica Moldova în brațele patronilor săi de la Kremlin, de ce nu, inclusiv prin implementarea acelui Plan Kozak. Ultimele evenimente ne demonstrează că процесс пошел prin cedarea întregului pachet de securitate și Curții Constituționale în subordinea lui Dodon.

E o rușine și un proces de batjocură a valorilor europene, a tot ce înseamnă parcurs european al Republicii Moldova și, cel mai important – o trădare fără de hal a propriilor cetățeni.

Sunt convins că un PPEM reformat, în frunte cu o echipă de profesioniști, de tineri curajoși și de adevărați oameni ai cuvântului va reuși să le arate acestor oportuniști politici din Coaliția Kozak unde le este locul.

Îi îndemn doar să nu repete greșelile mele din trecut și să reacționeze prompt, să riposteze în fața oricărei nedreptăți", se arată în mesajul de adio semnat de Iurie Leancă.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
28.12.2025 08:30 634 Horoscopul zilei 28.12.2025
27.12.2025 08:05 949 Horoscopul zilei 27.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.77 1 USD 16.78 1 RON 3.88 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte