Încă o SESIZARE la CC privind neconstituționalitatea STRĂRII DE URGENȚĂ instituită de majoritatea PSRM – Partidul „ȘOR”. „E vorba de un FAKE ordinar. Toate deciziile CSE urmează să fie ANULATE”
3265
Captură Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a sesizat astăzi Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea instituirii stării de urgență prin voturile majorității PSRM – Partidul „ȘOR”.
„Am depus la Curtea Constituțională (CC) o sesizare cu privire la declararea neconstituționalității stării de urgență. Dincolo de faptul că această stare de urgență este un fake ordinar, or lucrul acesta l-au declarat și cei care au coordonat procesul de instituire a stării de urgență la adoptarea hotărârii Guvernului, prin care s-a propus instituirea stării de urgență, cât și la hotărârea Parlamentului prin care s-a votat starea de urgență, s-au încălcat mai multe prevederi constituționale și legale”, a declarat autorul sesizării, deputatul Sergiu Litvinenco.
Potrivit parlamentarului, în primul rând s-a încălcat procedura prescrisă de legea specială: „Pe de o parte, Guvernul nu avea dreptul să propună instituirea stării de urgență, deoarece e un executiv în exercițiu, pe de altă parte - Parlamentul nu putea să voteze starea de urgență, întrucât proiectul a fost propus de un grup de deputați. Au realizat un artificiu juridic. Formal, Guvernul nu a venit cu o inițiativă legislativă, iar Parlamentul a votat un proiect de hotărâre depus de către parlamentari. Esența nu se schimbă, pentru că doar un guvern plenipotențiar și președintele țării pot să ceară instituirea stării de urgență”.
Al doilea element de neconstituționalitate ține de art. 23 din Constituție.
„Vorbim de principiul calității legii. Prin propunerea respectivă nu s-a regăsit nicio măsură care ar urma să fie îndeplinită de organele statului în perioada stării de urgență. Deci, nu există nicio claritate cu privire la actul normativ adoptat. Argumentul potrivit căruia Comisia pentru Situații Excepționale va decide care sunt măsurile pe care le va lua este unul declarativ și în contradicție cu prevederile legale. Al treilea argument ține de art. 54 din Constituție și se referă la limitele drepturilor și obligațiilor. Acest act normativ, prin felul cum a fost adoptat și conținutul lui, lasă loc de foarte multe interpretări și acțiuni disproporționale, care pot duce la restrângerea drepturilor omului sub pretextul stării de urgență. Pe parcurs voi veni cu argumente suplimentare. Ele apar tot mai multe, deoarece cei care au coordonat instituirea stării de urgență vin cu declarații publice. Un lucru este cert: oamenii s-au săturat de acest Parlament și de majoritatea tot mai naturală dintre Dodon și Șor. Ei vin cu tot felul de artificii juridice doar pentru ca să se mențină la putere”, a punctat Litvinenco.
Acesta a mai spus ce urmează să se întâmple, dacă starea de urgență va fi declarată neconstituțională.
„Dacă se declară neconstituțională instituirea stării de urgență, atunci nu mai sunt valabile restricțiile adoptate de CSE în această perioadă. Dacă este încetată starea de urgență, toate deciziile își pierd automat efectul. Măsurile luate până acum de CSE puteau fi luate foarte ușor de Comisia Extraordinară de Sănătate Publică, mai ales că în componența ei sunt medici, spre deosebire de componența CSE”, a explicat deputatul.
Menționăm că și deputatul Octavian Țîcu a depus o sesizare similară la Curtea Constituțională pe 7 aprilie curent.
Majoritatea PSRM - ȘOR au iunstituit stare de urgență până la 30 mai curent, iar opoziția acuză un joc politic pentru a amâna dizolvarea Parlamentului.
30.03.2026
22:06
412
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
307
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
413
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
379
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
434
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
411
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
466
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
434
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
465
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
508
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
22:06
408
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
304
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
410
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
376
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
431
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
408
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
463
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
431
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
462
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
506
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
462
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
17:04
468
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
30.03.2026
16:37
442
Startupul sud-coreean Rebellions strânge 400 de milioane de dolari înainte de listare, la o evaluare de 2,34 miliarde și lansează noi platforme de infrastructură AI
30.03.2026
15:47
438
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
30.03.2026
15:45
457
Interreg Europe deschide noi oportunități de finanțare și cooperare interregională pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
818
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
30.03.2026
14:52
505
Startupul Starcloud devine unicorn cu 1,1 miliarde dolari pentru centre de date orbitale, mizând pe racheta Starship și GPU-uri Nvidia în spațiu
30.03.2026
14:07
524
31 martie, ultima zi pentru depunerea ofertelor la licitația pentru noile parcuri eoliene cu stocare a energiei în Republica Moldova
30.03.2026
12:04
872
Prețul motorinei bate în retragere. Prima IEFTINIRE de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
30.03.2026
11:22
712
Reținut după ce ar fi cerut 400 000 de dolari pentru a influența o decizie într-un dosar penal
30.03.2026
10:54
786
Noi detalii în ancheta privind decesul Ludmilei Vartic: concluziile legiștilor și pașii procurorilor în dosarul de violență în familie
30.03.2026
10:48
658
Maia Sandu, turneu în Finlanda și Letonia pentru securitate regională și sprijin pe drumul european al Republicii Moldova
30.03.2026
10:46
1486
Mită-RECORD de 400.000 de dolari. O persoană a fost reținută după ce a promis „aranjarea” unui dosar penal
30.03.2026
10:33
795
Gradele didactice devin permanente din 2026: MEC elimină reconfirmarea periodică și reduce birocrația pentru profesori
550
Instituțiile de drept își intensifică acțiunile împotriva traficului de ființe umane, în contextul parcursului european al Republicii Moldova
Vizita Maiei Sandu în Finlanda, amânată din cauza problemelor de sănătate ale președintelui finlandez
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.65
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














