Grenade FUMIGENE la Edineț: Un bărbat din localitate a primit un COLET suspect din Ucraina, iar SIS a intervenit de urgență
3284
Un bărbat, în vârstă de 36 de ani, locuitor al orașului Edineț, este cercetat penal pentru contrabandă cu grenade fumigene. Acesta a fost reținut în flagrant delict de către ofițerii subdiviziunilor specializate ale Serviciului Vamal de comun cu angajații Serviciului de Informații și Securitate și angajații Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, după ce s-a prezentat la oficiul poștal pentru a ridica un colet.
Cazul a avut loc pe 11 februarie curent, iar mărfurile interzise au fost introduse în republică printr-un colet ajuns din Ucraina.
În urma examinării pachetului, au fost depistate mai multe grenade fumigene și părți componente pentru arme.
Imediat după reținere, oamenii legii au efectuat percheziții la adresele de domiciliu ale bănuitului, în urma cărora au fost depistate arme și muniții interzise în circuitul civil sau supuse autorizării speciale. Acestea urmează a fi transmise spre expertizare.
Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă închisoare de până la 8 ani.
În prezent, Serviciul Vamal și PCCOCS efectuează acțiuni de urmărire penală în scopul stabilirii circumstanțelor cazului cercetat și identificării tuturor persoanelor implicate.
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
11:59
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare

















