SHAHED // Drona lansată de armata lui Putin și depistată într-o gospodărie din Crocmaz conține un dispozitiv EXPLOZIBIL. Cetățenii sunt EVACUAȚI din acea zonă
1494
Drona cu lungimea de circa 2,5 metri, care a fost depistată în această dimineață în grădina unei case nelocuite din localitatea Crocmaz, raionul Ştefan Vodǎ, conține material explozibil. Informația a fost confirmată de specialiștii Secției tehnico-explozivă a Poliției.
„Sunt întreprinse acțiunile necesare pentru a stabili toate circumstanțele și pentru a dezamorsa partea de luptă a aparatului de zbor, iar din raza locației sunt evacuați toți localnicii. Având în vedere pericolul iminent, specialiștii Secției tehnico-explozivă a Poliției vor efectua o explozie controlată la fața locului”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției.
Amintim că aparatul de zbor de luptă a pătruns neautorizat în spațiul aerian al R. Moldova și a pus în pericol cetățenii pașnici.
În urma identificării, pe teritoriul localității Crocmaz, raionul Ștefan Vodă, a unei drone de proveniență rusă,
Ministerul Afacerilor Externe consideră că asemenea incidente constituie o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.
„R. Moldova condamnă ferm aceste acțiuni și denunță războiul de agresiune purtat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, care aduce suferință, pierderi și distrugeri în Ucraina și afectează grav securitatea regională, punând în pericol direct și siguranța cetățenilor R. Moldova. În acest context, R. Moldova își reafirmă angajamentul de a consolida pacea și securitatea națională și va continua toate demersurile necesare pentru protejarea teritoriului său și a populației sale”, se arată într-o declarație remisă de MAE.
09.03.2026
13:29
136
ULTIMA ORĂ // Benzina se apropie de 25 de lei, iar motorina de 24 de lei. Conflictul din Iran aruncă în aer prețurile la pompă și în R. Moldova
09.03.2026
12:58
181
Bărbat de 35 de ani, care a șantajat din penitenciar o femeie cu imagini intime, condamnat la 9 ani de închisoare și amendă de 107 500 lei
09.03.2026
12:19
393
VIDEO // Nicușor Dan, poziție TRANȘANTĂ: „România este pregătită pentru UNIREA cu R. Moldova”
09.03.2026
12:18
309
Vinurile moldovenești, în plină ascensiune internațională: 119 medalii la concursul MUNDUS VINI 2026
09.03.2026
12:01
356
Fost vicepreședinte al Oficiului Teritorial Rîșcani al Partidului „Șor”, condamnat în lipsă la 4 ani de închisoare pentru finanțarea formațiunii de un grup criminal organizat
09.03.2026
11:45
344
Test revoluționar de sânge depistează peste 50 de tipuri de cancer înainte de apariția simptomelor
09.03.2026
11:40
360
Efectul Mojtaba este resimțit și în R. Moldova. Piața petrolului ZGUDUITĂ din temelie. Prețul gazelor a sărit luni dimineață cu 30%. Ce ne poate aștepta în lunile următoare și ce RISCURI se profilează
09.03.2026
11:25
292
Program pilot „Digital Accelerator” lansează transformarea digitală în 12 școli din Republica Moldova
323
Conflict înghețat sau criză întreținută? Valeriu Chiveri explică de ce trupele ruse din stânga Nistrului blochează reintegrarea Republicii Moldova
09.03.2026
10:03
382
Și-a ucis soția cu toporul în stradă, la Tîrnova: 16 ani de închisoare pentru bărbatul de 47 de ani
09.03.2026
09:37
533
Zelenski nu are toate cărțile, dar are însă un AS: Experții ucraineni merg în Orient să ajute SUA în operațiuni de combatere a dronelor
09.03.2026
08:32
421
Horoscopul zilei 09.03.2026
0
ULTIMA ORĂ // Benzina se apropie de 25 de lei, iar motorina de 24 de lei. Conflictul din Iran aruncă în aer prețurile la pompă și în R. Moldova
09.03.2026
12:58
135
Bărbat de 35 de ani, care a șantajat din penitenciar o femeie cu imagini intime, condamnat la 9 ani de închisoare și amendă de 107 500 lei
09.03.2026
12:19
357
VIDEO // Nicușor Dan, poziție TRANȘANTĂ: „România este pregătită pentru UNIREA cu R. Moldova”
09.03.2026
12:18
297
Vinurile moldovenești, în plină ascensiune internațională: 119 medalii la concursul MUNDUS VINI 2026
09.03.2026
12:01
327
Fost vicepreședinte al Oficiului Teritorial Rîșcani al Partidului „Șor”, condamnat în lipsă la 4 ani de închisoare pentru finanțarea formațiunii de un grup criminal organizat
09.03.2026
11:45
323
Test revoluționar de sânge depistează peste 50 de tipuri de cancer înainte de apariția simptomelor
09.03.2026
11:40
340
Efectul Mojtaba este resimțit și în R. Moldova. Piața petrolului ZGUDUITĂ din temelie. Prețul gazelor a sărit luni dimineață cu 30%. Ce ne poate aștepta în lunile următoare și ce RISCURI se profilează
09.03.2026
11:25
265
Program pilot „Digital Accelerator” lansează transformarea digitală în 12 școli din Republica Moldova
311
Conflict înghețat sau criză întreținută? Valeriu Chiveri explică de ce trupele ruse din stânga Nistrului blochează reintegrarea Republicii Moldova
09.03.2026
10:03
356
Și-a ucis soția cu toporul în stradă, la Tîrnova: 16 ani de închisoare pentru bărbatul de 47 de ani
09.03.2026
09:37
520
Zelenski nu are toate cărțile, dar are însă un AS: Experții ucraineni merg în Orient să ajute SUA în operațiuni de combatere a dronelor
09.03.2026
08:32
410
Horoscopul zilei 09.03.2026
09.03.2026
07:23
831
Venituri de lux pentru muncă de rând. Țara europeană care oferă salarii de până la 5.600 € pe lună, fără studii. Se caută sute de muncitori
08.03.2026
22:26
630
Controversa Pentagon–Anthropic zguduie lumea AI: vor mai intra startupurile în jocul contractelor militare?
08.03.2026
19:35
630
Rivian mizează totul pe SUV-ul electric R2: lansare fulger și ținte agresive de vânzări în SUA
08.03.2026
18:35
747
Vreme de început de primăvară stabilă în Moldova, 9–15 martie 2026
809
Mamă din Guernsey, în lacrimi după ce a primit o amendă de 11 500 de lire pentru baterii aruncate greșit
08.03.2026
13:49
2296
Reacție dură la vârful Parlamentului. Doina Gherman cere DEMISIA colegului său din PAS și vicepreședintele raionului Hâncești după moartea tragică a soției sale: „Condamnăm orice formă de violență!”
707
Drone și inteligență artificială, aliat nou pentru fermieri în lupta cu buruienile
772
Cum transformă statutul de „zonă de creștere AI” viitorul Oxfordshire în tehnologie și locuri de muncă
08.03.2026
09:00
877
Prima excursie din Decada „Memoriei și Recunoștinței”: 160 de elevi au descoperit la Chișinău istoria deportărilor și represiunilor sovietice
08.03.2026
07:58
761
Horoscopul zilei 08.03.2026
07.03.2026
23:31
1029
Șefa echipei de robotică de la OpenAI demisionează după acordul cu Pentagonul
07.03.2026
20:21
846
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, duminică 08.03.2026
07.03.2026
17:20
1025
148 de elevi talentați se întrec la Olimpiada Republicană de Informatică la UTM, cu probe digitale și accent pe viitorul tehnologic
Bărbat de 35 de ani, care a șantajat din penitenciar o femeie cu imagini intime, condamnat la 9 ani de închisoare și amendă de 107 500 lei
Fost vicepreședinte al Oficiului Teritorial Rîșcani al Partidului „Șor”, condamnat în lipsă la 4 ani de închisoare pentru finanțarea formațiunii de un grup criminal organizat
Test revoluționar de sânge depistează peste 50 de tipuri de cancer înainte de apariția simptomelor
Program pilot „Digital Accelerator” lansează transformarea digitală în 12 școli din Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.10
1 USD
17.39
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














