Dodon AMENINȚĂ că va împiedica guvernarea să modifice Constituția
5643
„Decizia de astăzi a Curţii Constituţionale confirmă încă o dată faptul că această instituţie nu este la straja Constituţiei, ci a intereselor guvernării. CC a dat aviz pozitiv introducerii obiectivului de integrare europeană în Constituţie, chiar dacă art. 5 din Legea Supremă „Democraţia şi pluralismul politic”, în alin 2., prevede că „nicio ideologie nu poate fi instituită ca ideologie oficială a statului”. Integrarea europeană este viziunea partidului de guvernare şi nu poate fi impusă ca ideologie oficială a statului în Constituţie”. Așa a comentat șeful statului Igor Dodon avizul pozitiv al Curții Constituționale privind introducerea noțiunii de integrare europeană în Legea Supremă.
De asemenea, în opinia președintelui, CC a neglijat totalmente şi art. 2 din Legea Supremă „Suveranitatea şi puterea de stat”, care, în alin. 2, prevede: „Nicio persoană particulară, nicio parte din popor, niciun grup social, niciun partid politic sau o altă formațiune obștească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului”.
„În cazul de faţă, partidul de guvernământ încearcă să folosească puterea în numele interesului propriu. În această situaţie, normal ar fi fost ca să fie organizat un referendum naţional, numai poporul este în drept să decidă în chestiuni atât de importante cum ar fi introducerea integrării europene ca normă în Constituţie”, a subliniat acesta.
În același context, Dodon a reiterat că va face tot posibilul că această modificare a Constituției să nu intre în vigoare. „Această inițiativă, conform legislației, poate fi votată doar după 6 luni și voi face tot posibilul să nu se ajungă la adoptarea acesteia în de către Parlament legislatura actuală”, a conchis oficialul.
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
27.01.2026
17:06
15.12.2025
14:27
26.11.2025
15:00
26.09.2025
15:44
24.09.2025
11:06
12.09.2025
10:45
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU


















