Dodon a desemnat un nou AMBASADOR al R. Moldova la Moscova. Cine va semna DECRETUL de numire
3211
Deputatul PSRM, Vladimir Golovatiuc, a fost propus de actuala guvernare pentru funcția de Ambasador al R. Moldova în Federația Rusă, după ce Andrei Neguță a fost rechemat din funcție.
Anunțul a fost făcut de Igor Dodon, care a declarat astăzi, în cadrul emisiunii sale de pe rețelele de socializare, că autoritățile de la Chișinău au solicitat agrementul Moscovei pentru candidatura lui Golovatiuc.
„Am discutat această întrebare cu partea rusă și cred că Vladimir Golovatiuc va deveni Ambasadorul R. Moldova la Moscova. Cine va semna decretul de numire? Depinde de cum ne vom mișca. Dar sunt convins că nu trebuie sa punem la îndoială profesionalismul dumnealui. A predat și la Universitatea din Sankt Petersburg”, a precizat Dodon.
Vladimir Golovatiuc, originar din satul Bravicea, raionul Orhei, a activat anterior la Banca Națională, la Biroul Național de Statistică și la „Fincombank”, iar din 2014 este deputat.
19.03.2026
10:39
44
Peste 250 de joburi în energie, oferite la târgul de locuri de muncă organizat de Ministerul Energiei la MoldEnergy Expo 2026
197
Roboții triplează eficiența depozitului Decathlon, dar reaprind disputa despre viitorul locurilor de muncă în logistică
202
Cofetăreasă din Wivenhoe, lăsată fără jumătate din vânzări după ce Meta i-a blocat conturile pentru o poză cu un tort
235
Tinerii din Guernsey, îngrijorați de influența manosferei și a algoritmilor asupra rolurilor de gen
297
Amazon lansează Alexa+, upgrade AI care face boxele Echo mai vorbărețe și mai interactive în Marea Britanie
19.03.2026
07:59
260
Horoscopul zilei 19.03.2026
19.03.2026
07:33
329
Chirurgii creează „plămân artificial” și salvează un bărbat care a trăit 48 de ore fără plămâni înainte de un dublu transplant
533
Cum a fost găsită, după ani de căutări, o fată abuzată sexual online, identificată datorită emblemei de pe uniforma școlară
18.03.2026
23:51
563
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
572
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
19.03.2026
10:39
61
Peste 250 de joburi în energie, oferite la târgul de locuri de muncă organizat de Ministerul Energiei la MoldEnergy Expo 2026
215
Roboții triplează eficiența depozitului Decathlon, dar reaprind disputa despre viitorul locurilor de muncă în logistică
216
Cofetăreasă din Wivenhoe, lăsată fără jumătate din vânzări după ce Meta i-a blocat conturile pentru o poză cu un tort
247
Tinerii din Guernsey, îngrijorați de influența manosferei și a algoritmilor asupra rolurilor de gen
308
Amazon lansează Alexa+, upgrade AI care face boxele Echo mai vorbărețe și mai interactive în Marea Britanie
19.03.2026
07:59
265
Horoscopul zilei 19.03.2026
19.03.2026
07:33
337
Chirurgii creează „plămân artificial” și salvează un bărbat care a trăit 48 de ore fără plămâni înainte de un dublu transplant
542
Cum a fost găsită, după ani de căutări, o fată abuzată sexual online, identificată datorită emblemei de pe uniforma școlară
18.03.2026
23:51
573
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
579
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
493
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
570
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
515
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
543
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
539
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
604
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
583
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
539
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
569
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
593
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
563
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
546
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
608
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
646
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
707
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
Peste 250 de joburi în energie, oferite la târgul de locuri de muncă organizat de Ministerul Energiei la MoldEnergy Expo 2026
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














