DOC // Președintele Dodon ar putea fi tras la răspundere pentru IMIXTIUNEA în activitatea Curții Constituționale. Demersul respectiv a ajuns la Procuratura Generală
57981
În privința președintelui Igor Dodon ar putea fi inițiată o procedură de tragere la răspundere contravențională, după ce a recunoscut astăzi că a cerut explicații președintelui Curții Constituționale, Vladimr Țurcan, în privința deciziei de a suspenda asumarea răspunderii Guvernului Chicu pe unele legi.
„Grupul Pro-Moldova cere Procuraturii Generală tragerea la răspunderea contravențională a președintelui R. Moldova pentru imixiunea în activitatea Curții Constituționale, utilizând din nou drept pretext, pentru abuzuri și încălcări, starea de urgență din țară”, se arată în demersul semnat de deputatul Sergiu Sârbu.
Potrivit parlamentarului, acțiunea lui Dodon „este o sfidare gravă a prevederilor art. 137 din Constituție, art. 13 din Legea cu privire la Curtea Constituțională și art.8 din Codul jurisdicției constituționale”.
„Este inadmisbil ca un demnitar să admită astfel de ingerință ilegală. Astfel de acțiuni ilegale din partea celui mai înalt demnitar al statului nu doar că este un exemplu de sfidare a legii pentru toți ceilalți, ci este un pericol pentru statul de drept și supremația legii”, a declarat Sergiu Sârbu.
Amintim că președintele Dodon a recunoscut astăzi, public, că a cerut explicații președintelui Curții Constituționale, iar acesta i-ar fi raportat cine și cum a votat pentru suspendarea acțiunii legii nr.56 pe care Guvernul și-a asumat răspunderea.
20.03.2026
14:18
461
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
10:49
543
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
19.03.2026
14:51
783
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
18.03.2026
14:25
1021
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
10:48
1013
Tentativă de omor din gelozie la Botanica: și-a înjunghiat concubina de mai multe ori, condamnat la 15 ani de închisoare
18.03.2026
10:48
856
AUDIO // Primarul din Căușeni, reținut de CNA pentru o mită de aproape 90.000 de lei
17.03.2026
13:07
888
Procuratura Generală deschide dosar penal după declararea stării de alertă de mediu pe Nistru
17.03.2026
11:54
1010
Deținut de 41 de ani, condamnat la încă 8 ani și 4 luni pentru distribuirea ilegală de metadonă în penitenciarul din Chișinău
17.03.2026
09:59
1152
Angajat al Agenției Servicii Publice, trimis în judecată pentru trafic de influență și corupere pasivă la examenele auto de la Bălți
16.03.2026
14:49
1034
Tâlhărie de peste 100 000 de lei la Bălți: bărbat arestat preventiv după ce a agresat o vânzătoare cu clești metalici
20.03.2026
21:01
45
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
220
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
212
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
288
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
264
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
275
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
270
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
393
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
414
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
363
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
447
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
504
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
514
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
549
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
531
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
589
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
708
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
722
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
713
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
726
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
771
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
697
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
798
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
693
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
756
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40




Inapoi














