DOC // CNESP a OPTIMIZAT unele măsuri antiepidemiologice privind intrarea/ieșirea din R. Moldova. Fișa epidemiologică va deveni ELECTRONICĂ. În R. Moldova se va putea intra și în baza rezultatului unui test rapid-antigen
4966
Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică (CNESP), întrunită astăzi în ședință, a luat mai multe decizii privind optimizarea măsurilor antiepidemipologice.
„Suntem o guvernare care dorește să fie utilă pentru cetățeni. Încercăm să optimizăm oricare măsură epidemiologică care vine să combată pandemia. Ne dorim ca aceste măsuri să nu fie o barieră în dezvoltarea economică și în viața noastră de zi cu zi. Cifrele și situația pandemică se înrăutățește și asta se întâmplă în toată Europa. Acest val e legat inclusiv de creșterea sezonieră, care va veni toamna. Noi trebuie să fim pregătiți, dar oamenii nu trebuie să întâlnească diferite bariere, care le fac viața mult mai grea”, a declarat ministra Sănătății, Ala Nemerenco.
Potrivit sursei citate, una dintre măsuri prevede ca în incinta Aeroportului Internațional Chișinău să aibă acces doar călătorii, nu și cei care în însoțesc: „Astfel nu vom admite o aglomerare și mai mare. De asemenea, vom optimiza traficul la intrarea în R. Moldova, dar și la ieșire”.
Ala Nemerenco a mai adăugat că fișa epidemiologică pe hârtie, completată la intrarea în R. Moldova, este deja depășită și nu corespunde tendințele de modernizare existente în țările vecine. „Împreună cu Agenția de Guvernare Electronică, vom elabora și implementa o serie de soluții digitale, pentru ca să eficientizăm controlul respectării măsurilor de prevenire și controlul infecției.
În acest sens, de la 1 octombrie vom avea un certificat unic de vaccinare, care va fi comun cu cel de testare și vindecare după COVID. Va fi și un sistem electronic de completare online a fișei epidemiologice pentru pasageri și călători care traversează frontiera de stat. Vom continua să lucrăm cu Agenția Guvernare Electronică pentru a crea o aplicație mobilă pentru supravegherea persoanelor care intră în regim de izolare sau în tratament la domiciliu.
Ala Nemenco a mai adăugat că se va facilita traversarea cât mai rapidă a frontierei de stat, pentru a nu provoca aglomerații inutile. Astfel, persoanele vaccinate și care vor avea un test negativ vor traversa foarte rapid frontiera. „Introducem suplimentar rezultatul negativ al unui test antigen rapid, care nu este mai vechi de 24 de ore. Acesta este valabil pentru călătorii care vin în R. Moldova dintr-o țară care nu e la mare depărtare. Totodată, persoanele care intră în R. Moldova pot prezenta un document confirmativ că au făcut boala în perioada cuprinsă între a 15-a zi și cea de-a 180 zi (șase luni). Dacă cei care trec frontiera nu au un așa certificat, atunci se acceptă un act care atestă prezenta anticorpilor. Documentul poate fi în limbile română, engleză, franceză, italiană sau rusă și este valabil pe durata unei perioade de 90 de zile din data efectuării investigației”.
Persoanele care nu vor avea actele enumerate mai sus vor fi obligate să respecte regimul de autoizolare de 14 zile și vor completa fișa epidemiologică. De asemenea, acestea vor fi obligate să semneze și o declarație pe propria răspundere.
„În cazul minorilor până la 14 ani, părinții sau persoanele care îi însoțesc vor semna fișa și declarație. Regimul de izolare poate fi întrerupt la a șaptea zi, dacă persoanele fac un test PCR sau un test rapid. Acestea sunt excepțiile introduse și vom lucra la actualizarea deciziilor anterioare, ca să le ajustăm și să fie prietenoase cu cetățenii”, a conchis Ala Nemerenco.
99
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
101
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
265
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
666
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
475
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
492
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
498
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
524
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
543
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
505
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
1
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
44
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
248
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
649
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
461
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
486
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
492
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
517
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
536
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
498
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
653
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
500
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
535
Horoscopul zilei 17.04.2026
17.04.2026
02:00
672
Cofondatorul Netflix Reed Hastings părăsește consiliul de administrație pentru a se dedica filantropiei
17.04.2026
01:10
699
Startupul de robotică Physical Intelligence promite un „creier” generalist pentru roboți, capabil să învețe din mers sarcini neantrenate explicit
17.04.2026
00:06
724
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la limba și literatura rusă
16.04.2026
23:31
632
OpenAI își relansează Codex: agent AI care controlează desktopul, concurează frontal cu Claude Code de la Anthropic
16.04.2026
22:26
638
Google negociază cu Pentagonul un acord secret pentru integrarea AI Gemini în sistemele militare, cu limite etice ferme
16.04.2026
21:52
13400
Decizie RADICALĂ luată de autoritățile de la Chișinău. Igor Grosu CONFIRMĂ că ofițerii GOTR care staționează ilegal în Transnistria vor fi EXPULZAȚI: „Ne-am luat inima în dinți și am luat această decizie”
16.04.2026
20:54
756
Vreme mai răcoroasă și ploi răzlețe în Republica Moldova, vineri 17 aprilie 2026
16.04.2026
20:47
718
Doi americani, condamnați la ani grei de închisoare pentru că au ajutat regimul nord-coreean să fure 5 milioane de dolari printr-o rețea de falși IT-iști
714
Maia Sandu, discuții la Chișinău cu fostul președinte al Poloniei despre traficul de droguri și securitatea regională
16.04.2026
20:38
578
Google lansează AI Mode în Chrome: explorare web în paralel cu căutarea conversațională
16.04.2026
20:31
607
Macron vrea „zi fără ecrane” şi interzicerea reţelelor sociale sub 15 ani: Europa pregăteşte o nouă „majoritate digitală” pentru protejarea copiilor
16.04.2026
20:12
560
Peste 400 de elevi-mentori își împărtășesc experiența în campania „Matematica de la egal la egal”
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














