DOC // Bugetarii vor mai sta acasă încă DOUĂ SĂPTĂMÂNI. Când vor reveni la muncă? Procesul de STUDII la DISTANȚĂ va continua
6797
Comisia pentru Situații Excepționale a decis astăzi să prelungească vacanța bugetarilor pentru încă două săptămâni, după ce aceștia au fost nevoiți să revină astăzi la muncă. Astfel, bugetarii vor sta acasă în perioada 7 - 17 aprilie curent, iar dacă situația epidemiologică privind COVID-19 nu se va îmbunătăți, atunci vor mai fi acordate șapte zile libere.
Spre deosebire de vacanța trecută, încheiată astăzi, procesul de studii al elevilor va continua de la distanță. Lecțiile vor fi organizate online, a anunțat premierul Ion Chicu.
Oficialul a precizat că salariul bugetarilor va fi păstrat pe perioada vacanței de minimum două săptămâni, însă zilele libere vor fi recuperate după ridicarea stării de urgență. „Probabil vom reveni la regimul de muncă de șase zile pe săptămână, așa cum a fost odată”, a precizat premierul.
Recomandarea de a prelungi vacanța a venit din partea epidemiologilor și reprezentanților Organizației Mondiale a Sănătății din R. Moldova.
Datorită zilelor libere oferite anterior, specialiștii spun că au atestat un trend lent de infectare cu COVID-19 în R. Moldova spre deosebire de cel înregistrat în alte state.
Astăzi, responsabilii de la întreprinderile municipale au anunțat că au atestat un flux sporit al pasagerilor în transportul public, deși pe trasee au fost scoase toate troleibuzele și autobuzele existente în capitală.
23.12.2025
19:36
570
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
15:46
584
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:26
598
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
23.12.2025
11:48
658
Maia Sandu și Oana Țoiu, discuții la Chișinău despre parcursul european al Republicii Moldova și parteneriatul strategic cu România
22.12.2025
17:48
866
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
22.12.2025
14:37
1056
Maia Sandu stabilește prioritățile de politică externă ale Republicii Moldova, cu focus pe aderarea la UE și parteneriate strategice globale
19.12.2025
19:18
1349
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
13:58
1701
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
18.12.2025
20:49
2128
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
1789
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
24.12.2025
04:11
346
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
23.12.2025
21:20
546
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
658
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
574
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
19:44
642
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
554
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
18:06
627
Administrator condamnat la închisoare pentru simularea intenționată a insolvabilității unei companii din Chișinău
23.12.2025
17:58
662
Atacurile recente ale Rusiei provoacă victime și întreruperi de curent în vestul Ucrainei, chiar înainte de Crăciun
23.12.2025
17:51
574
Elevii din Moldova strălucesc la Gala Olimpicilor 2025 cu premii internaționale și regionale remarcabile
23.12.2025
15:58
708
Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care au provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
23.12.2025
15:46
578
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:27
593
Inovație și educație avansată la USMF „Nicolae Testemițanu”: patru noi laboratoare în domeniul farmaceutic deschise cu sprijin internațional
23.12.2025
15:26
592
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
23.12.2025
15:08
626
Infracțiuni îngrozitoare: Femeie din Rîșcani condamnată la 15 ani pentru exploatarea prin muncă și cerșetorie a doi copii
23.12.2025
12:55
670
Un tânăr chișinăuian se dădea drept lucrător bancar și a păcălit o femeie de 16.999 lei pentru un iPhone 16, condamnat cu suspendare
23.12.2025
11:56
710
Noi PERMISE de conducere începând cu 2026. Cele mai IMPORTANTE schimbări
23.12.2025
11:48
651
Maia Sandu și Oana Țoiu, discuții la Chișinău despre parcursul european al Republicii Moldova și parteneriatul strategic cu România
23.12.2025
08:35
739
Horoscopul zilei 23.12.2025
23.12.2025
00:29
873
Zelenski anunță progrese în discuțiile cu SUA și Europa pentru încheierea conflictului cu Rusia
23.12.2025
00:10
1175
Vance prezice dificultăți majore în eforturile de pace dintre Rusia și Ucraina: teritoriul Donbas și alte concesii, obstacole serioase în calea unei soluții pașnice
22.12.2025
20:23
964
Schimbări Metorologice Ușoare în Republica Moldova - 23.12.2025
22.12.2025
18:35
747
Bălți primește titlul de Capitala Tineretului 2026-2027 și finanțare pentru dezvoltare comunitară
22.12.2025
17:48
862
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
22.12.2025
17:34
908
Moscova critică ”progresele lente” în negocierile cu SUA și acuză ”tentative răuvoitoare” ale unor state de a le sabota, dar își arată disponibilitatea pentru un acord de neagresiune cu UE și NATO
22.12.2025
17:28
860
Dezbatere națională despre integritatea academică: rezultatele sondajului din 2025 arată o mare provocare pentru universități
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.82
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














