ULTIMA ORĂ! Au aruncat în Băsescu. IMAGINI incredibile


Preşedintele României, Traian Băsescu, a participat duminică la Serbările naţionale de la Ţebea, judeţul Hunedoara, dedicate memoriei lui Avram Iancu. Şeful statului a fost întâmpinat de Garda de onoare, care i-a prezentat onorul. Mai mult, Băsescu a fost huiduit în timp ce depunea o coroană, iar unul dintre cei aflaţi la Ţebea a aruncat cu o bucată de pâine în el, transmite Gândul.
Băsescu a lansat un apel către oameni să participe ori de câte ori pot la ceremoniile care îl comemorează pe Avram Iancu, deoarece acesta a luptat pentru ieşirea din iobăgie, potrivit Mediafax. Totodată, el a afirmat, după depunerile de coroane la mormântul lui Avram Iancu, că acesta a luptat „pentru ieşirea din iobăgie şi pentru demnitatea naţională”, motiv pentru care a şi intrat în conflict cu revoluţionarul ungar Kossuth Lajos.
„Kossuth a vrut Ardealul pentru maghiari, dar Avram Iancu a vrut libertate şi pentru români. Să participăm ori de câte ori putem la ceremoniile care-l comemorează”, a afirmat Băsescu.
După depunerea de coroane, şeful statului a turnat apă la rădăcina gorunului pe care l-a plantat acolo în urmă cu câţiva ani, timp în care preşedintele a fost huiduit de o parte dintre cei aflaţi la serbări.
La manifestări participă câteva mii de persoane.









































































