Stiri

Ambasadorii statelor UE acreditați în R. Moldova, chemați la Președinție de către Maia Sandu. ÎNGRIJORĂRILE șefei statului în legătură cu problemele pe care le-a provocat războiul declanșat de Putin în Ucraina

Actualitate 30.05.2022 14:33 Vizualizări2379
Ambasadorii statelor UE acreditați în R. Moldova, chemați la Președinție de către Maia Sandu. ÎNGRIJORĂRILE șefei statului în legătură cu problemele pe care le-a provocat războiul declanșat de Putin în Ucraina

Președinta Maia Sandu i-a chemat astăzi la Președinție pe ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați în R. Moldova. Șefa statului a abordat mai multe chestiuni, inclusiv problemele economice și de securitate pe care le-a provocat războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina.

„Am discutat cu ambasadorii UE despre situația curentă din R. Moldova și din regiune, puternic influențată de problemele economice și de securitate pe care le-a adus războiul din Ucraina. Ne-am împărtășit îngrijorările ce țin de segmentul energetic și de creșterea prețurilor, care au efecte negative asupra populației și economiei”, a precizat Maia Sandu.

De asemenea, președinta a menționat că, în pofida situației dificile, guvernarea e hotărâtă să continue reformele în economie și justiție.

„Ne dorim să construim independența energetică și să consolidăm instituțiile statului, să păstrăm democrația și să urmăm parcursul european al republicii. Integrarea europeană este scopul spre care ne sunt îndreptate acum toate eforturile. Vrem să convingem instituțiile europene de seriozitatea cu care abordăm acest proces și să ancorăm R. Moldova în spațiul valoric, politic și economic al UE. Este cel mai important semnal de speranță, de care are astăzi nevoie republica și cetățenii noștri”, a conchis Maia Sandu.

Autor: Ziarul National
Top stiri
Horoscopul zilei 24.10.2026 24.10.2026 12:58 313 Horoscopul zilei 24.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.20 1 USD 18.01 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 24.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri