UIMITOR // Picături pentru ochi care ar putea înlocui ochelarii de citit, aprobate de FDA
1793
Shutterstock Picături pentru ochi care ar putea înlocui ochelarii de citit pentru milioane de oameni au fost aprobate de Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) în octombrie, iar tratamentul a ajuns recent pe piață.
Picăturile, numite pilocarpine și comercializate sub denumirea Vuity de compania farmaceutică Allergan, ar putea fi un ajutor imens pentru aproximativ 128 de milioane de americani care suferă de prezbitism. Potrivit companiei, o singură picătură în fiecare ochi poate îmbunătăți vederea obiectelor din apropiere timp de șase până la 10 ore.
Picăturile funcționează prin faptul că folosesc abilitatea existentă a ochilor de a reduce dimensiunea pupilelor.
„Reducerea dimensiunii pupilei extinde profunzimea câmpului, iar asta permite utilizatorului să se concentreze în mod natural la diferite distanțe”, a explicat George Waring, investigator principal al unui studiu clinic pentru medicament care a implicat 750 de participanți.
Picăturile nu sunt ieftine, dar nici exagerat de scumpe, ajungând la 80 de dolari pentru un tratament de 30 de zile.
Cu toate acestea, medicamentul nu este unul miraculos. Efectele adverse pot include dureri de cap și iritații ale ochilor. Compania a mai avertizat că picăturile nu ar trebui folosite de persoane care conduc pe timp de noapte.
Picăturile de ochi sunt cele mai eficiente pentru oamenii de vârstă mijlocie, iar cei cu vârste peste 65 de ani nu vor simți vreun efect. Probabil că cel mai mare avantaj al picăturilor pentru ochi este că milioane de oameni nu vor mai avea nevoie de ochelari de citit, potrivit Futurism.
„Cu siguranță poate schimba vieți. Nu am mai avut nevoie de ochelarii de citit atât de des, în special pentru computer, acolo unde aveam nevoie de ochelari mereu”, a spus unul dintre participanții la studiul clinic.
11.11.2025
19:43
128
Lavrov deschis pentru discuții SUA-Rusia la Budapesta, după acuzațiile lui Trump privind testele nucleare rusești. Rusia sugerează prelungirea New START cu un an pentru a calma tensiunile.
11.11.2025
18:49
230
Republica Moldova face pași importanți în educație și cercetare, conform Raportului Comisiei Europene pentru 2025
11.11.2025
18:17
284
Moldova accelerează modernizarea transporturilor și alinierea la standardele europene
11.11.2025
18:09
313
Bulgaria în fața unei crize, cu provizii de benzină limitate din cauza sancțiunilor SUA asupra Lukoil
318
Delegația Comisiei de la Veneția analizează la Chișinău reformele Procuraturii pentru combaterea corupției și crimei organizate
281
Alexei Buzu la Conferința „Raportul de extindere 2025”: Angajament pentru o Administrație Transparență și Eficientă în Moldova
11.11.2025
16:37
371
Maia Sandu: Unitate și eforturi comune pentru integrarea europeană a Moldovei!
11.11.2025
16:27
430
Profesorii din 15 școli model se pregătesc să revoluționeze educația cu abordarea STEAM, inspirată din Estonia și Georgia
11.11.2025
16:18
388
Ultrasunetele, o nouă speranță de supraviețuire după accidentul vascular cerebral hemoragic
11.11.2025
14:08
476
Noul orizont în tratarea rănilor diabetice: Terapia cu unde de șoc promite vindecare rapidă și eficientă
11.11.2025
18:49
65
Republica Moldova face pași importanți în educație și cercetare, conform Raportului Comisiei Europene pentru 2025
11.11.2025
18:17
214
Moldova accelerează modernizarea transporturilor și alinierea la standardele europene
11.11.2025
18:09
242
Bulgaria în fața unei crize, cu provizii de benzină limitate din cauza sancțiunilor SUA asupra Lukoil
250
Delegația Comisiei de la Veneția analizează la Chișinău reformele Procuraturii pentru combaterea corupției și crimei organizate
228
Alexei Buzu la Conferința „Raportul de extindere 2025”: Angajament pentru o Administrație Transparență și Eficientă în Moldova
11.11.2025
16:37
336
Maia Sandu: Unitate și eforturi comune pentru integrarea europeană a Moldovei!
11.11.2025
16:27
381
Profesorii din 15 școli model se pregătesc să revoluționeze educația cu abordarea STEAM, inspirată din Estonia și Georgia
11.11.2025
16:18
361
Ultrasunetele, o nouă speranță de supraviețuire după accidentul vascular cerebral hemoragic
11.11.2025
14:08
450
Noul orizont în tratarea rănilor diabetice: Terapia cu unde de șoc promite vindecare rapidă și eficientă
11.11.2025
14:01
435
Guvernul și Banca Mondială susțin afacerile moldovenești prin granturi de milioane pentru creșterea competitivității și crearea locurilor de muncă
11.11.2025
13:38
442
Premierul Alexandru Munteanu reafirmă drumul european al Republicii Moldova la Conferința privind extinderea UE 2025
11.11.2025
13:06
476
Descoperire promițătoare în lupta împotriva cancerului de sân: O moleculă experimentală ar putea revoluționa tratamentul formelor agresive
580
Maia Sandu îl numește pe Alexandru Gasnaș consilier prezidențial pentru sănătate: un expert recunoscut în domeniu își începe mandatulimportant
11.11.2025
12:42
559
FSB susține că a dejucat un plan ucrainean de a deturna un avion rusesc cu rachete „Kinjal” către baza de la „Mihail Kogălniceanu”
11.11.2025
12:22
399
Elevii din învățământul profesional tehnic își activează viitorul prin competițiile „Sport, energie, viitor” organizate de MEC
659
INTERCEPTĂRI // Scandal de corupție în învățământ - vindeau teze de licență: Decan de la USM și director de colegiu, printre suspecți!
11.11.2025
11:13
528
Tragedie la Hramatorsk: Un mort și incendii masive după un atac cu drone rusești, trei răniți la Harkov
11.11.2025
10:51
478
Adio unui titan al științelor agricole: Mihail Bahcivanji și moștenirea sa de neuitat
11.11.2025
10:43
534
Director de companie, condamnat la 9 ani pentru escrocherie cu fonduri europene: trebuie să achite peste 1 milion de lei!
11.11.2025
10:28
509
Republica Moldova facilitează gratuit înregistrarea online a beneficiarilor reali pentru transparență financiară
11.11.2025
10:06
447
Angajată condamnată la peste 5 ani de închisoare pentru delapidarea a peste 1 milion de lei în jocuri de noroc
11.11.2025
07:58
540
Horoscopul zilei 11.11.2025
11.11.2025
06:45
575
Zelenski cere condamnări ferme în scandalul de corupție din sectorul energetic ucrainean
11.11.2025
02:18
1232
Corupție uriașă în sectorul energetic ucrainean: NABU investighează o mită de 100 de milioane de dolari, iar Poroșenko cere demiterea guvernului Zelenski.
11.11.2025
00:29
776
Slovacia nu a comis o infracțiune prin donarea avioanelor MiG-29 către Ucraina, spun procurorii
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.67
1 USD
17.01
1 RON
3.87
1 RUB
0.21
1 UAH
0.41


Inapoi














